De ce Laodicea?

Mulţi dintre fondatorii Adventismului de Ziua a Şaptea n-ar fi în stare să se alăture Bisericii de astăzi dacă ar trebui să subscrie la doctrinele fundamentale ale denominaţiunii. Mai exact, mulţi nu ar fi de acord cu doctrina nr.2, care susţine credinţa în Sfânta Treime sau Trinitate.” George Knight – profesor la Andrews University, articol publicat în Ministry, octombrie 1993.

“Laodicea” este considerat numele profetic al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Cei care au întemeiat Biserica Adventista şi-au legat de ea toate speranţele lor şi n-au precupeţit nici un sacrificiu pentru a o aşeza pe baze doctrinale solide, izvorâte din Scripturi.

Din păcate, astăzi se cunoaşte foarte puţin despre aceşti oameni ai lui Dumnezeu. Cei mai mulţi ştiu despre pionieri doar că “fumau şi mâncau carne de porc”. Alţii, cu şcoală mai multă, stiu despre pionieri ca erau “ arieni”, pentru că întemeietorii Bisericii Adventiste au numit doctrina Trinităţii o doctrină păgână şi, ca atare, au respins-o.

Dar astazi “cărturarii” adventisti aşează Trinitatea la mare cinste, aşa că s-au dezis de “erezia” pionierilor şi, odată cu ea, de Dumnezeul căruia i se închinau ei.

Din fericire, Dumnezeu nu s-a dezis niciodată de cei care I-au fost loiali şi au fost dispuşi să primească adevărul în simplitatea şi frumuseţea lui, aşa cum este revelat în cuvântul Scripturii, chiar dacă el n-a fost niciodată popular şi nici nu va fi.

Noi însă trebuie să-i ascultăm şi pe unii şi pe alţii, iar apoi să verificăm spusele lor cu propriile noastre Scripturi. Dar cum să mai “auzim” mesajele celor care nu mai sunt printre noi? Prin scrierile lor. Iar pe acest site veţi găsi o parte din aceste scrieri.

Subiectul principal este acela al cunoaşterii de Dumnezeu, care, implicit, ne conduce la doctrina Trinităţii. Alături de scrierilor pionierilor care o declară nebiblică, am postat şi alte câteva argumente de dată mai recentă care confirmă concluzia lor.

De asemenea, veţi găsi şi câteva scrieri şi documente din arhiva White Estate care confirmă faptul că Ellen White a avut aceleaşi convingeri ca şi ceilalţi pionieri. Mai mult, ea a transmis bisericii avertizarea de a nu schimba nici una din doctrinele stabilite la început.

Credem că în timp ce veţi citi aceste rânduri veţi fi cu adevărat binecuvântaţi prin lumina care stăluceşte din Cuvântul lui Dumnezeu.

Aici puteti descarca (in format PDF) cartea intitulata “Laodicea”: Laodicea