2006

2006

 PRINCIPIILE FUNDAMENTALE  ALE ADVENTIŞTILOR DE ZIUA A ŞAPTEA

 Adventiştii acceptă Biblia ca singurul lor crez şi ţin anumite doctrine fundamentale considerându-le învăţătura Sfintelor Scripturi. Aceste doctrine, cum sunt prezentate aici, constituie înţelegerea bisericii şi expresia învăţăturii Scripturilor. Revizuirea acestor declaraţii pot fi făcute la sesiunea Conferinţei Generale când biserica este condusă de Duhul Sfânt la o mai bună înţelegere a adevărului Biblic sau la exprimarea într-un limbaj mai bun a învăţăturilor Cuvântului Sfânt a lui Dumnezeu.

 1. Sfintele Scripturi

Că Sfînta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, constituie Cuvîntul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspiraţie divină, prin oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit şi au scris, mişcaţi de Duhul Sfînt. În acest Cuvînt, Dumnezeu a încredinţat omului cunoştinţa necesară în vederea mîntuirii. Sfintele Scripturi constituie descoperirea infailibilă a voii Sale. Ele sînt norma caracterului, criteriul de verificare a experienţei, descoperirea supremă a doctrinelor şi raportul demn de încredere al intervenţiilor lui Dumnezeu în istorie.

 2. Trinitatea

Că există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexistând din veşnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate şi pretutindeni prezent. El este infinit  şi mai presus de înţelegerea omenească, dar  cunoscut totuşi prin faptul că S-a descoperit pe Sine. El este pentru totdeauna vrednic de închinare, adorare şi slujire de către întreaga creaţiune. (Deut. 6:4; Mat. 28:19; 2 Cor. 13:14; Efes. 4:4-6; 1 Pet. 1:2; 1 Tim. 1:17; Apoc. 14:7.)

3. Tatăl

Că Dummnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Stăpînul întregii creaţiuni. El este drept şi sfînt, milos şi îndurător, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie. Calităţile şi capacităţile manifestate în Fiul şi Duhul Sfînt caracterizează, de asemenea, pe Tatăl. (Gen. 1:1; Apoc. 4:11; 1 Cor. 15:28; Ioan 3:16; 1 Ioan 4:8; 1 Tim. 1:17; Ex. 34:6, 7; Ioan 14:9.)

4. Fiul

Că Dumnezeu  Fiul cel veşnic  S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se  descoperă caracterul lui Dumnezeu, se  aduce la îndeplinire mîntuirea neamului omenesc şi lumea este judecată. De-a pururi Dumnezeu adevărat, El a devenit, de asemenea, om  adevărat, Isus Hristos. El a  fost  conceput  de Duhul Sfînt şi născut din fecioara Maria. El a trăit  şi a fost ispitit ca orice fiinţă omenească, dar  a exemplificat în viaţa Lui, în mod desăvîrşit, neprihănirea şi iubirea lui Dumnezeu. Prin  minunile Sale, El a manifestat puterea lui Dumnezeu şi  a fost recunoscut ca fiind Mesia, Cel Făgăduit de Dumnezeu. De  bună voie, El a suferit şi a murit  pe cruce pentru păcatele noastre şi în locul nostru, şi a fost  înviat din morţi, S-a înălţat la cer, ca să slujească în Sactuarul ceresc în favoarea noastră. El va veni iarăşi în slavă pentru a aduce eliberarea finală poporului Său şi restatornicirea tuturor  lucrurilor. (John 1:1-3, 14; Col. 1:15-19; John 10:30; 14:9; Rom. 6:23; 2 Cor. 5:17-19; John 5:22; Luke 1:35; Phil. 2:5-11; Heb. 2:9-18; 1 Cor. 15:3, 4; Heb. 8:1, 2; John 14:1-3.).

5. Duhul Sfânt

Că Dumnezeu Duhul Cel Veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea creaţiunii, a întrupării şi a răscumpărării. El i-a inspirat pe scriitorii Sfintelor Scripturi. El a umplut viaţa Domnului Hristos cu putere. El atrage şi convinge fiinţele omeneşti şi, pe aceia care răspund, El îi renaşte şi îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl şi de Fiul spre a fi totdeauna cu copiii  Săi,  El revarsă daruri spirituale asupra bisericii, împuternicind-o pentru a da mărturie despre Hristos şi, în armonie cu Scripturile, o  conduce  în tot  adevărul. (Gen. 1:1, 2; Luca 1:35; 4:18; Fapte 10:38; 2 Petru 1:21; 2 Cor. 3:18; Efes. 4:11, 12; Fapte 1:8; Ioan 14:16-18, 26; 15:26, 27; 16:7-13.)

6. Creaţiunea

Că Dumnezeu este  Creator  al  tuturor  lucrurilor  şi  că El  a  aşezat în Scriptură raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile Dumnezeu „a făcut cerurile şi pămîntul” şi toate fiinţele vii de pe pămînt şi S-a odihnit în ziua a şaptea a acelei prime săptămîni. În acest fel, El a stabilit Sabatul ca un monument  permanent al încheierii lucrării  Sale creatoare. Primul bărbat şi prima femeie au fost făcuţi  după chipul şi asemănarea lui  Dumnezeu, ca o încoronare a lucrării creaţiunii, dîndu-li-se stăpînire  peste pămîntul întreg şi fiind însărcinaţi cu răspunderea de a se îngriji de el. Cînd lucrarea de creare a lumii a fost terminată, ea era „foarte bună”, declarînd  slava  lui Dumnezeu. (Gen. 1; 2; Ex. 20:8-11; Ps. 19:1-6; 33:6, 9; 104; Evrei. 11:3.)

7. Natura omului

Că bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate şi cu libertatea de a gîndi şi  de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, reprezentînd o unitate indivizibilă a corpului, minţii şi spiritului, erau dependenţi de Dumnezeu pentru viaţă, suflare şi toate celelalte. Cînd primii noştri părinţi nu L-au ascultat  pe Dumnezeu, ei au negat dependenţa lor de El şi au căzut din înalta lor  poziţie, pe care au avut-o cînd au ascultat de Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu în ei a fost  mînjit şi au devenit supuşi morţii. Urmaşii lor au împărtăşit această natură căzută împreună cu consecinţele ei. Aceştia se nasc cu slăbiciuni şi tendinţe spre rău. Dar Dumnezeu, în Hristos, a împăcat lumea cu Sine şi, prin Duhul Său, a refăcut în muritorii  pocăiţi chipul  Făcătorului lor. Creaţi spre slava lui Dumnezeu, ei sînt chemaţi  să-L iubească pe  El, să se iubească unii pe alţii  şi  să aibă grijă de cele din jurul lor. (Gen. 1:26-28; 2:7; Ps. 8:4-8; Fapte 17:24-28; Gen. 3; Ps. 51:5; Rom. 5:12-17; 2 Cor. 5:19, 20; Ps. 51:10; 1 Ioan 4:7, 8, 11, 20; Gen. 2:15.)

8. Marea luptă

Că întreaga omenire este în prezent cuprinsă în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul  lui  Dumnezeu, legea Sa şi  suveranitatea  Sa asupra Universului. Acest conflict a început  în  cer, atunci cînd o fiinţă creată şi înzestrată cu  libertatea  de a alege, prin înălţarea de sine, a devenit  Satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, care a dus la revolta unei părţi a îngerilor. El a introdus spiritul de rebeliune în lumea aceasta atunci cînd a dus în păcat pe Adam şi pe Eva. Acest păcat al omului a avut ca rezultat deformarea chipului lui Dumnezeu în omenire, dezordine în lumea creată şi, în cele din urmă, nimicirea ei  în timpul potopului. Privită de întreaga creaţiune, această lume a devenit arena conflictului universal, din care în cele din urmă Dumnezeul iubirii va fi îndreptăţit. Pentru a ajuta pe poporul Său în această luptă, Domnul  Hristos trimite pe Duhul  Sfînt  şi  pe îngerii Săi credincioşi să-l călăuzească, să-l ocrotească  şi  să-l  susţină pe calea mîntuirii. (Rev. 12:4-9; Isa. 14:12-14; Eze. 28:12-18; Gen. 3; Rom. 1:19-32; 5:12-21; 8:19-22; Gen. 6-8; 2 Peter 3:6; 1 Cor. 4:9; Heb. 1:14.)

9. Viata, moartea si învierea Domnului Hristos

Că în viaţa Domnului Hristos, de desăvîrşită ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în  moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a prevăzut  singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul neamului  omenesc, astfel ca aceia care prin credinţă primesc această ispăşire să poată avea viaţa veşnică şi întreaga creaţiune să poată înţelege mai bine sfînta şi infinita iubire a Creatorului. Această ispăşire desăvîrşită apără neprihănirea Legii lui Dumnezeu şi bunătatea caracterului Său, căci condamnă păcatul nostru şi, în acelaşi timp, ea aduce împăcare şi regenerare, asigură iertarea noastră. Moartea Domnului Hristos este înlocuitoare şi expiatoare. Învierea Domnului Isus Hristos proclamă triumful lui Dumnezeu asupra forţelor răului şi, acelora care acceptă ispăşirea, le asigură biruinţa finală asupra păcatului şi a morţii. Ea declară domnia Domnului Isus Hristos, înaintea căruia fiecare genunchi din ceruri şi de pe  pămînt  se va pleca. (Ioan 3:16; Isa. 53; 1 Petru 2:21, 22; 1 Cor. 15:3, 4, 20-22; 2 Cor. 5:14, 15, 19-21; Rom. 1:4; 3:25; 4:25; 8:3, 4; 1 Ioan 2:2; 4:10; Col. 2:15; Fil. 2:6-11.)

 10. Experienta mântuirii

Că, în infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca în El noi să putem fi făcuţi  neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfînt, ne dăm seama de nevoia noastră, recunoaştem păcătoşenia noastră, ne pocăim de nelegiuirea noastră şi manifestăm credinţa în Isus,ca Domn şi Hristos, ca Înlocuitor şi Exemplu. Această credinţă, prin care primim mîntuirea, vine prin puterea divină a Cuvîntului şi este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos, noi sîntem îndreptăţiţi, înfiaţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi eliberaţi de sub stăpînirea păcatului. Prin Duhul, sîntem născuţi din nou şi sfinţiţi. Duhul reînnoieşte mintea noastră, scrie legea iubirii lui Dumnezeu în inimile noastre şi ni  se  dă puterea de a trăi o viaţă sfîntă. Rămînînd în El, devenim părtaşi de natură divină şi avem asigurarea mîntuirii, acum şi în ziua  judecăţii. (2 Cor. 5:17-21; Ioan 3:16; Gal. 1:4; 4:4-7; Tit 3:3-7; Ioan 16:8; Gal. 3:13, 14; 1 Petru 2:21, 22; Rom. 10:17; Luca 17:5; Marcu 9:23, 24; Efes. 2:5-10; Rom. 3:21-26; Col. 1:13, 14; Rom. 8:14-17; Gal. 3:26; Ioan 3:3-8; 1 Petru 1:23; Rom. 12:2; Evrei. 8:7-12; Ezech. 36:25-27; 2 Petru 1:3, 4; Rom. 8:1-4; 5:6-10.)

11. Creşterea în Hristos

Prin moartea Sa pe cruce Isus a triumfat asupra forţelor răului. El, Cel care a subjugat duhurile demonice în timpul lucrării Sale pământeşti a sfărâmat puterea lor şi a făcut sigură osânda lor finală. Biruinţa lui Isus ne dă şi nouă biruinţă asupra puterilor răului care mai înceracă să ne stăpânească, în timp ce umblăm cu El în pace, bucurie şi siguranţa iubirii Sale. Acum Duhul Sfânt locuineşte în noi şi ne întăreşte. Supunându-ne continuă lui Isus, Salvatorul şi Mântuitorul nostru, suntem eliberaţi de povara faptelor noastre trecute. Noi nu mai trăim în întunericul, teama faţă de puterile răului, ignoranţa şi lipsa de sens a vieţilor noastre din trecut. În această nouă libertate în Isus, noi suntem chemaţi să creştem în asemănarea caracterului Său, comunicând zilnic cu El în rugăciune, hrănindu-ne din Cuvântul Său, meditând asupra lui şi asupra providenţei Lui, cântând laudele Sale, adunându-ne pentru rugăciune, şi participând la misiunea Biserici. În timp ce ne dăm pe noi înşine în slujire iubitoare cleor din jurul nostru şi mărturisind despre mântuirea Sa, prezenţa Sa continuă cu noi prin Duh transformă fiecare clipă şi fiecare sarcină într-o experineţă spirituală. (Ps 1:1, 2; 23:4; 77:11, 12; Col 1:13, 14; 2:6, 14, 15; Luca 10:17-20; Efes 5:19, 20; 6:12-18; 1 Tes 5:23; 2 Pet 2:9; 3:18; 2 Cor. 3:17, 18; Fil 3:7-14; 1 Tes 5:16-18; Mat 20:25-28; Ioan 20:21; Gal 5:22-25; Rom 8:38, 39; 1 Ioan 4:4; Evrei 10:25.)

 12. Biserica 

Că biserica este comunitatea credincioşilor care recunosc şi mărturisesc pe Isus Hristos ca Domn şi Mîntuitor. În continuarea poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, sîntem chemaţi să ieşim din lume, să ne strîngem laolaltă pentru rugăciune, pentru comuniune, pentru învăţarea Cuvîntului, pentru celebrarea Sfintei Cine, pentru slujirea întregii omeniri şi pentru proclamarea pe plan mondial a Evangheliei. Biserica îşi trage autoritatea de la Hristos, care este întruparea Cuvîntului, şi din Sfintele Scripturi, care sînt Cuvîntul scris. Biserica este familia lui Dumnezeu; adoptaţi de El şi devenind copiii Lui, membrii ei trăiesc pe baza noului legămînt. Biserica este corpul lui Hristos, o comunitate a credinţei, al cărei Cap este Isus Hristos. Biserica este mireasa pentru care Hristos a murit, ca El să poată s-o sfinţească şi s-o curăţească. La întoarcerea Sa în triumf, El va prezenta Sieşi o biserică glorioasă, credincioasă în decursul tuturor veacurilor, răscumpărată cu sîngele Său, neavînd vreo pată sau zbîrcitură, ci sfîntă şi fără prihană. (Gen. 12:3; Fapte 7:38; Efes. 4:11-15; 3:8-11; Mat. 28:19, 20; 16:13-20; 18:18; Efes. 2:19-22; 1:22, 23; 5:23-27; Col. 1:17, 18.)

13. Ramasita si misiunea ei

Că biserica universală este compusă din toţi aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfîrşitului, un timp de apostazie foarte răspîndit, o rămăşiţă a fost chemată să păzească poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Această rămăşiţă anunţă sosirea ceasului judecăţii, proclamînd  mîntuirea prin Hristos şi vestind apropierea revenirii Sale. Această proclamare este simbolizată prin cei trei îngeri din Apocalipsa 14; ea coincide cu lucrarea judecăţii din ceruri şi are ca efect o lucrare de pocăinţă şi reformă pe pămînt. Fiecare credincios este chemat să participe personal la această lucrare mondială de mărturisire. (Apoc. 12:17; 14:6-12; 18:1-4; 2 Cor. 5:10; Iuda 3, 14; 1 Petru 1:16-19; 2 Petru 3:10-14; Apoc. 21:1-14.)

14. Unitatea trupului lui Hristos

Că biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, seminţiile, limbile şi noroadele. În Hristos, noi sîntem o nouă creaţiune; deosebirile de rasă, cultură, educaţie şi naţionalitate, cum şi diferenţele dintre cei de sus şi cei de jos, dintre bogat şi sărac, dintre bărbat şi femeie nu trebuie să dea loc la dezbinări între noi. Noi sîntem cu toţii egali în Hristos care, prin acelaşi Spirit, ne-a legat într-o unică comuniune cu El şi între noi; noi trebuie să slujim şi să fim slujiţi  fără părtinire şi prejudecăţi. Prin descoperirea lui Isus Hristos în Scriptură, noi împărtăşim aceeaşi credinţă şi nădejde şi dăm tuturor o mărturie unanimă. Această unitate îşi are izvorul în unitatea Treimii divine, care ne-a adoptat ca să fim copii ai Săi. (Rom. 12:4, 5; 1 Cor. 12:12-14; Matei. 28:19, 20; Ps. 133:1; 2 Cor. 5:16, 17; Fapte 17:26, 27; Gal. 3:27, 29; Col. 3:10-15; Efes. 4:14-16; 4:1-6; Ioan 17:20-23.)

15. Botezul 

Că, prin botez, noi mărturisim credinţa noastră în  moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind  moartea noastră faţă de păcat şi hotărîrea noastră de a umbla într-o viaţă nouă. În acest fel, noi recunoaştem pe Hristos ca Domn şi Mîntuitor, devenim poporul Lui şi sîntem primiţi ca membri  de către biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertării păcatelor noastre şi al primirii Duhului Sfînt. El se săvîrşeşte prin scufundarea în apă şi este condiţionat de mărturisirea credinţei în Isus şi de dovezile pocăinţei de păcat. El urmează instruirii în adevărurile Sfintelor  Scripturi  şi  acceptării învăţăturilor  ei. (Rom. 6:1-6; Col. 2:12, 13; Fapte 16:30-33; 22:16; 2:38; Mat. 28:19, 20.)

 16. Cina Domnului

Că Cina Domnului este o participare la simbolurile trupului şi sîngelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mîntuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întîlni  cu poporul Său şi a-l întări . Împărtăşindu-ne cu bucurie, noi vestim moartea Domnului pînă ce El va reveni. Pregătirea pentru Cina Domnului cuprinde cercetarea de sine, pocăinţa şi mărturisirea. Învăţătorul a rînduit serviciul spălării picioarelor, care înseamnă o reînnoire a curăţirii, o expresie a dispoziţiei  de a sluji unul altuia în umilinţă, asemenea lui Hristos , şi  de a uni  inimile noastre în dragoste.  Serviciul Cinei este  deschis  tuturor  credincioşilor  creştini. (1 Cor. 10:16, 17; 11:23-30; Matt. 26:17-30; Rev. 3:20; John 6:48-63; 13:1-17.)

17. Darurile si slujbele spirituale

Că Dumnezeu a revărsat asupra tuturor membrilor bisericii Sale din orice generaţie daruri spirituale, pe care fiecare membru trebuie să le folosească într-o slujire plină de iubire şi pentru binele comun al bisericii şi al omenirii. Date prin mijlocirea Duhului Sfînt, care dă fiecărui membru după cum voieşte, darurile aduc cu ele toate aptitudinile şi capacităţile de slujire de care are nevoie biserica pentru a îndeplini funcţiile ei stabilite de Dumnezeu. Conform Sfintelor Scripturi, aceste daruri cuprind funcţii în vederea slujirii, ca de exemplu slujba vindecării, a credinţei, profeţiei, predicării, învăţăturii, administrării, împăcării, compasiunii, slujirii din iubire pînă la sacrificiu de sine, pentru ajutorarea şi încurajarea oamenilor. Unii membri sînt chemaţi de Dumnezeu şi înzestraţi de Duhul Sfînt pentru îndeplinirea funcţiilor recunoscute de către biserică în lucrarea de pastoraţie, evanghelistică, apostolică şi de învăţare, necesare în mod deosebit pentru pregătirea membrilor în vederea lucrării de slujire, pentru dezvoltarea bisericii şi atingerea maturităţii spirituale, cum şi pentru promovarea unităţii credinţei şi cunoaşterii de Dumnezeu. Cînd membrii folosesc aceste daruri spirituale, ca nişte slujitori  credincioşi ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este ocrotită de influenţele distructive ale falselor învăţături şi progresează cu puterea de creştere ce vine de la Dumnezeu şi se zideşte în credinţă şi dragoste. (Rom. 12:4-8; 1 Cor. 12:9-11, 27, 28; Efes. 4:8, 11-16; Fapte 6:1-7; 1 Tim. 3:1-13; 1 Petru 4:10, 11.)

18. Darul profeţiei

Că între darurile Duhului Sfînt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămăşiţei şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White. Scrierile acestui  sol al lui Dumnezeu sînt un izvor continuu al adevărului învestit cu autoritate, aducînd  bisericii  încurajare, călăuzire, instruire şi mustrare. Ele declară în mod clar că Biblia este etalonul după care orice învăţătură şi experienţă trebuie să fie verificată. (Ioel 2:28, 29; Fapte 2:14-21; Evrei. 1:1-3; Apoc. 12:17; 19:10.)

19. Legea lui Dumnezeu

Că marile principii ale Legii lui Dumnezeu sînt cuprinse în Cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi  hotărîrile lui Dumnezeu cu privire la comportarea şi relaţiile omului şi sînt obligatorii pentru toţi oamenii  din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legămîntului lui Dumnezeu cu poporul Său şi etalonul după care se desfăşoară judecata lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfînt, ele scot în evidenţă păcatul şi trezesc un simţămînt al nevoii după un Mîntuitor. Mîntuirea este numai prin har  şi  nu  prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci. Această ascultare dezvoltă caracterul creştin şi are ca  rezultat o stare de bine. Ea este o dovadă a iubirii noastre faţă de Domnul şi a preocupării pentru concetăţenii noştri. Ascultarea care vine din credinţă demonstrează puterea Domnului Hristos de a transforma viaţa şi întăreşte în acest fel mărturisirea creştină. (Ex. 20:1-17; Ps. 40:7, 8; Mat. 22:36-40; Deut. 28:1-14; Mat. 5:17-20; Evrei. 8:8-10; Ioan 15:7-10; Efes. 2:8-10; 1 Ioan 5:3; Rom. 8:3, 4; Ps. 19:7-14.)

 20. Sabatul

Că binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiunii, S-a odihnit în cea de a şaptea zi şi a instituit  Sabatul  pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere aminte al creaţiunii. Porunca a patra a Legii de neschimbat a lui Dumnezeu cere păzirea Sabatului zilei a şaptea ca zi de odihnă, de închinare şi slujire, în armonie cu învăţătura şi practica lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de plăcută comuniune cu Dumnezeu şi între credincioşi. El este un simbol al răscumpărării în Hristos, un semn al sfinţirii noastre, o dovadă a loialităţii şi o pregustare a viitorului nostru veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legămîntului veşnic dintre El şi poporul Său. Păzirea plină de bucurie a acestui timp sfînt, de seara şi pînă seara, de la apus de soare pînă la apus de soare, este o celebrare a actelor creatoare şi răscumpărătoare ale lui  Dumnezeu. (Gen. 2:1-3; Ex. 20:8-11; Luca 4:16; Isa. 56:5, 6; 58:13, 14; Mat. 12:1-12; Ex. 31:13-17; Eze. 20:12, 20; Deut. 5:12-15; Evrei. 4:1-11; Lev. 23:32; Marcu 1:32.)

 21. Administrarea crestina a bunurilor vietii

Că noi sîntem administratori ai bunurilor lui Dumnezeu, care ne-a încredinţat  timpul şi ocaziile, capacităţile şi mijloacele materiale, binecuvîntările pămîntului şi resursele lui. Noi sîntem răspunzători faţă de El pentru buna lor folosire. Noi recunoaştem drepturile Lui de proprietar prin slujire plină de credincioşie faţă de El şi faţă de aproapele nostru, cum şi prin faptul că Îi înapoiem zecimea şi dăm  daruri pentru vestirea Evangheliei, pentru susţinerea şi dezvoltarea bisericii Sale. Administrarea este un privilegiu ce ne este dat de Dumnezeu pentru creşterea în dragoste şi biruinţă asupra egoismului şi lăcomiei. Un bun administrator se bucură de binecuvîntarea ce vine asupra altora, ca rod al credincioşiei lui. (Gen. 1:26-28; 2:15; 1 Cron. 29:14; Hagai 1:3-11; Mal. 3:8-12; 1 Cor. 9:9-14; Mat. 23:23; 2 Cor. 8:1-15; Rom. 15:26, 27.)

 22. Comportamentul crestin

Că noi sîntem chemaţi să fim un popor evlavios care gîndeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, noi trebuie să ne angajăm numai în acele lucruri care vor produce în viaţa noastră aceeaşi curăţie, sănătate şi bucurie manifestate în viaţa Domnului Hristos,în viaţa noastră. Aceasta înseamnă că distracţiile şi plăcerile noastre trebuie să fie la cele mai înalte standarde ale bunului gust şi frumuseţii creştine. În timp ce recunoaştem deosebirile dintre diferite civilizaţii, îmbrăcămintea noastră trebuie să fie simplă, decentă şi de bun gust, aşa cum stă bine acelora a căror adevărată frumuseţe nu constă în împodobirea exterioară, ci în podoaba nepieritoare a unui duh blînd şi smerit. Iar pentru că trupurile noastre sînt temple ale Duhului Sfînt, noi trebuie să avem grijă de ele, într-un mod inteligent,. Pe lîngă mişcare fizică şi odihnă corespunzătoare, noi trebuie să adoptăm cea mai sănătoasă dietă cu putinţă şi să ne abţinem de la hrana necurată arătată în Sfintele Scripturi. Deoarece băuturile alcoolice, tutunul şi folosirea iresponsabilă medicamentelor şi a narcoticelor sînt dăunătoare pentru corpurile noastre, noi trebuie să ne abţinem de la folosirea lor. În schimb, trebuie să ne angajăm în tot ceea ce aduce gîndurile şi corpurile noastre în ascultare de Hristos, care doreşte să fim sănătoşi, folositori şi plini de bucurie şi bunătate. (Rom. 12:1, 2; 1 Ioan 2:6; Efes. 5:1-21; Filip. 4:8; 2 Cor. 10:5; 6:14-7:1; 1 Petru 3:1-4; 1 Cor. 6:19, 20; 10:31; Lev. 11:1-47; 3 Ioan 2.)

 23. Căsătoria şi familia

Că instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu în Eden. Isus, a proclamat-o ca unire pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o părtăşie plină de iubire. Pentru creştin, legămîntul căsătoriei este făcut cu Dumnezeu ca şi cu tovarăşul de viaţă şi trebuie să se realizeze numai între persoane ce împărtăşesc o credinţă comună. Iubirea reciprocă, onoarea, respectul şi responsabilitatea constituie însăşi baza acestei legături, care trebuie să reflecte iubirea, sfinţenia, fidelitatea şi permanenţa relaţiilor dintre Hristos şi biserica Sa. Cu privire la divorţ, Isus a învăţat că persoana care divorţează de tovarăşul de viaţă, cu excepţia cazurilor de adulter şi se recăsătoreşte cu altcineva comite adulter. Deşi relaţiile în unele familii pot să se îndepărteze de ideal, într-o căsătorie  în care partenerii care se încred total, unul în celălalt şi în Hristos, ei pot obţine unitatea plină de iubire, prin călăuzirea Duhului şi instruirea bisericii. Dumnezeu binecuvîntează familia şi urmăreşte ca membrii ei să se ajute unul pe altul, spre o deplină maturitate. Părinţii trebuie să-şi crească astfel copiii, încît aceştia să iubească şi să asculte de Dumnezeu. Prin exemplul şi cuvintele lor, ei trebuie să-i înveţe că Domnul Hristos este autorul iubitor al disciplinei, totdeauna binevoitor, care le poartă de grijă şi care doreşte ca ei să devină membri ai corpului Său, familia lui Dumnezeu. Unitatea crescîndă a familiei, constituie unul din semnele distinctive ale ultimei solii a Evangheliei. (Gen. 2:18-25; Mat. 19:3-9; Ioan 2:1-11; 2 Cor. 6:14; Efes. 5:21-33; Mat. 5:31, 32; Marcu 10:11, 12; Luca 16:18; 1 Cor. 7:10, 11; Ex. 20:12; Efes. 6:1-4; Deut. 6:5-9; Prov. 22:6; Mal. 4:5, 6.)

 24. Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc

Că există un Sanctuar în ceruri, adevăratul tabernacol, ridicat nu de un om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punînd la dispoziţia credincioşilor binefacerile jertfei Sale ispăşitoare, aduse o dată pentru totdeauna pe cruce. El a inaugurat activitatea Sa ca Marele nostru Preot  şi a început lucrarea Sa de mijlocire la data înălţării Sale. În 1844, la sfîrşitul perioadei profetice de 2300 zile, El a intrat în cea de-a doua şi ultima fază a slujirii Sale ispăşitoare. Ea este o lucrare a judecăţii de cercetare, care este o parte a eliminării definitive a tuturor păcatelor, simbolizată de către curăţirea sanctuarului ebraic din vechime în Ziua de ispăşire. În acel serviciu simbolic, sanctuarul era curăţit cu sîngele animalelor jertfite, dar lucrurile cereşti sînt curăţite cu sacrificiul desăvîrşit al sîngelui lui Isus Hristos. Judecata de cercetare descoperă fiinţelor cereşti care din cei morţi dorm în Hristos şi astfel, în El, sînt socotiţi vrednici de a avea parte de prima înviere. Ea arată, de asemenea, care dintre cei vii  sînt în Hristos, păzind poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus Hristos, şi în El, deci, sînt gata pentru înălţarea în Împărăţia Sa cea veşnică. Această judecată apără dreptatea lui Dumnezeu în salvarea acelora care cred în Isus. Ea declară că aceia care au rămas credincioşi lui Dumnezeu vor primi Împărăţia. Terminarea acestei lucrări a Domnului Hristos va marca încheierea timpului de probă al omenirii înaintea celei de a doua veniri a Domnului Hristos. (Evrei. 8:1-5; 4:14-16; 9:11-28; 10:19-22; 1:3; 2:16, 17; Dan. 7:9-27; 8:13, 14; 9:24-27; Num. 14:34; Eze. 4:6; Lev. 16; Apoc. 14:6, 7; 20:12; 14:12; 22:12.)

25. A doua venire a Domnului Hristos

Că a doua venire a Domnului Hristos este binecuvîntata nădejde a bisericii, marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mîntuitorului va fi literală, personală, vizibilă şi mondială. Cînd El va reveni, morţii neprihăniţi vor fi înviaţi şi împreună cu neprihăniţii cei vii vor  fi glorificaţi şi luaţi la cer, dar cei nelegiuiţi vor muri. Împlinirea aproape completă a majorităţii profeţiilor, împreună cu condiţiile existente în prezent în lume, arată faptul că venirea Domnului Hristos este iminentă. Timpul acestui eveniment n-a fost descoperit, de aceea sîntem îndemnaţi să fim gata în orice vreme. (Tit 2:13; Evrei. 9:28; Ioan 14:1-3; Fapte 1:9-11; Mat. 24:14; Apoc. 1:7; Mat. 24:43, 44; 1 Tes. 4:13-18; 1 Cor. 15:51-54; 2 Tes. 1:7-10; 2:8; Apoc. 14:14-20; 19:11-21; Mat. 24; Marcu 13; Luca 21; 2 Tim. 3:1-5; 1 Tes. 5:1-6.)

 26. Moartea si învierea

Că plata păcatului este moartea. Dar Dumnezeu, care Singur are nemurirea, va da viaţa veşnică celor răscumpăraţi ai Săi. Pînă în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oamenii. Cînd Domnul Hristos, care este viaţa noastră, Se va arata, neprihăniţii înviaţi şi cei neprihăniţi în viaţă vor fi  glorificaţi şi luaţi ca să întîmpine pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiţi, va avea loc după o mie de ani .(Rom. 6:23; 1 Tim. 6:15, 16; Ecl. 9:5, 6; Ps. 146:3, 4; Ioan 11:11-14; Col. 3:4; 1 Cor. 15:51-54; 1 Tes. 4:13-17; Ioan 5:28, 29; Apoc. 20:1-10.)

27. Mileniul si sfârsitul pacatului

Că mileniul este domnia de o mie de ani a Domnului  Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a  doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pămîntul va fi în totul pustiu, fără fiinţe omeneşti vii, care să-l locuiască, ci ocupat numai de  Satana şi îngerii săi. La sfîrşitul mileniului, Domnul  Hristos cu sfinţii Săi şi Cetatea cea sfîntă vor coborî din ceruri pe pămînt. Morţii cei nelegiuiţi vor fi atunci înviaţi şi împreună cu Satana şi îngerii lui vor înconjura cetatea; dar foc va coborî de la Dumnezeu şi-i va arde şi va curăţi pămîntul. Universul va fi astfel eliberat pentru totdeauna de păcat  şi de păcătoşi. (Apoc. 20; 1 Cor. 6:2, 3; Ier. 4:23-26; Apoc. 21:1-5; Mal. 4:1; Ezech. 28:18, 19.)

28. Noul pământ

Că, pe noul pămînt, în care va locui neprihănirea, Dumnezeu a pregătit un cămin veşnic pentru cei răscumpăraţi şi un mediu desăvîrşit pentru viaţa veşnică, pentru iubire, bucurie şi pentru a învăţa în prezenţa Lui. Căci aici Dumnezeu Însuşi va locui cu poporul Său, iar moartea şi suferinţa vor dispărea. Marea luptă va fi încheiată şi nu va mai fi păcat. Toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, vor declara că Dumnezeu este dragoste; şi El va domni veşnic. Amin. (2 Pet 3:13; Isa. 35; 65:17-25; Mat. 5:5; Apoc. 21:1-7; 22:1-5; 11:15.)