Duhul lui Dumnezeu

Isus a spus: “Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângîietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.” (Ioan 14:15).

Isus a spus foarte clar că va trimite un alt Mângâietor ca să mângâie pe ucenicii lui după plecarea Sa. Dar El nu şi-a încheiat cuvântarea cu versetul 17. El a spus mai departe: “Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi”. v.18. Isus a spus că va trimite un alt Mângâietor. Această făgăduinţă este cât se poate de clară, fiindcă Biblia ne explică cine este acest Mângâietor.

Cuvântul parakletos (paraclet) din limba greacă, este menţionat de cinci ori în Biblie. De patru ori este tradus ca mângâietor şi o singură dată ca avocat. Aşadar, Biblia ne spune cine este acest Mângâietor: “Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (paraklet), pe Isus Hristos, Cel neprihănit”. Deci Biblia, care se explică singură pe ea însăşi, ne spune clar că Isus Hristos este Mângâietorul nostru. Aşadar, până acum am găsit în Biblie că Isus Hristos este Mângâietorul.

Dar Biblia ne spune că Isus Hristos a făgăduit că va trimite un alt mângâietor. Mai mult, Isus spune că Mângâietorul este Duhul Sfânt. “Dar Mângîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” (Ioan 14:26). Aşadar, celălat mângâietor este Duhul Sfânt.

Acum, rămâne să găsim ce ne răspunde Biblia la întrebarea cine este Duhul Sfânt? Iată ce spune ea în 2 Corint. 3:17 “Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.”

Cine este Domnul este iarăşi clar din 1 Corinteni 8:6 “totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care Sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.”.

Acest adevăr ne este spus şi mai clar în Galateni 4:6 “Şi pentru că Sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!”

În mod normal, aceste texte ar trebui să fie suficient de explicite pentru a înţelege adevărul simplu şi clar despre Duhul Sfânt. Dar noi am fost obişnuiţi să gândim atât de diferit de ceea ce citim încât este nevoie să mai zăbovim puţin asupra acestui subiect.

În primul rând, observaţi Romani 8:9 “Voi însă nu mai Sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”.

Deci, ceea ce ne face părtaşi ai Împărăţiei Sale, este realitatea că avem Duhul lui Hristos. Acest adevăr este subliniat din nou şi în Filipeni 2:5 “Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus”.

A avea Duhul Sfânt, ori Duhul lui Hristos, înseamnă să ai gândul lui Hristos. Gândul sau Duhul pe care îl avea Hristos era de fapt Duhul Tatălui Său, fiindcă de la El îl primise Isus, aşa cum ni se spune în Ioan 3:34 “Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură”.

Dar să cercetăm mai departe ce are de spus Biblia despre “duhul lui Isus”.

În primul rând, vom lua aminte la textul din Marcu 2:8 “Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?”. Isus cunoştea ce gândeau alţii prin duhul Său. Deci duhul lui Isus face conexiunea între mintea lui Isus, fiindcă cunoaşterea are loc la nivelul intelectului, şi mintea oamenilor, fiindcă acesta este locul în care gândesc oamenii. Aşadar, duhul are de-a face atât cu mintea lui Isus cât şi cu mintea oamenilor.

Un alt text care vorbeşte despre această legătură dintre minte şi duh îl găsim în Ezechiel 11:5 “Atunci Duhul Domnului a căzut peste mine, şi mi-a zis: „Spune: Aşa vorbeşte Domnul: „Astfel vorbiţi voi, casa lui Israel! Şi ce vă vine în gând, ştiu foarte bine!”. În acest text, acelaşi cuvânt (ruwach) este tradus o dată prin “duh” şi o dată prin “gând”. De aceea se poate spune că “duhul” cuiva este în fapt “gândul” sau “mintea” acelei persoane.

Iată alte două texte care subliniază acelaşi adevăr simplu: “Cine a cercetat Duhul Domnului (gândul sau mintea Domnului), şi cine L-a luminat cu sfaturile lui?” Isaia 40:13; “Şi într-adevăr „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?” (Romani 11:34).

“Către cine se îndreaptă cuvintele tale? Şi al cui duh vorbeşte prin tine?” (Iov 26:4). Când noi rostim cuvinte, de fapt arătăm al cui duh (gând, minte) îl avem. Noi fie avem duhul (gândul) lumii, fie avem duhul lui Dumnezeu, care este Duhul Sfânt. “Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”. (Efeseni 4:30).

Aşadar, prin felul în care vorbim arătăm altora ce duh (gând) avem în noi. Prin faptul că cineva rosteşte cuvinte stricate el arată că duhul (gândul) lui nu este de la Dumnezeu, ca atare Duhul Sfânt (gândul) lui Dumnezeu nu şi-a găsit loc în mintea celui în cauză, astfel fiind întristat. Observaţi că tot pasajul din acest context are de-a face cu vorbirea celor credincioşi, care ar trebui să dovedească prezenţa Duhului (gândului) lui Dumnezeu în mintea lor.

Unii consideră că “Duhul Sfânt” şi “Duhul lui Dumnezeu” sunt două lucruri diferite. Biblia într-adevăr vorbeşte despre “Duhul Sfânt al lui Dumnezeu”. Dumnezeu Tatăl are un Duh. “fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi”. (Matei 10:20). Isus Hristos are un Duh. “Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos”. (Filip. 1:19).

Are şi Duhul Sfânt un Duh? Unii spun că are, alţii spun că n-are. Dar ce spun Scripturile? “Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efes. 4:30). Biblia nu menţionează nicăieri ceva despre “Duhul Duhului Sfânt”. De ce? Foarte simplu: fiindcă Duhul Sfânt este, aşa cum se înţelege foarte clar, duhul lui Dumnezeu Tatăl şi duhul Fiului Său Isus Hristos. Ei sunt una, au acelaşi gând, aceeaşi minte şi deci acelaşi Duh. În acelaşi fel ni se cere să fim şi noi “una” unii cu alţii şi una cu Hristos. Să avem acelaşi gând, aceeaşi minte, acelaşi duh.

Tatăl l-a uns pe Fiul Său cu propriul Său Duh. De aceea, ei sunt acelaşi Duh. “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi”; “În adevăr, împotriva Robului Tău celui Sfânt, Isus pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel”; “cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El”. (Luca 4:18; Fapte 4:27; Fapte 10:38).

Aşadar, după cum spun Scripturile, Tatăl şi Fiul împărtăşesc acelaşi duh. Ce fel de duh împărtăşesc ei? Evident, un duh sfânt. Biblia menţionează câteva tipuri de duhuri: “duh necurat”, “duh mut şi surd”, “duh rău”, “duh înalt”, duh bun”, “duh smerit”,  “duh doborât”, “duh mâhnit” etc. Toate aceste duhuri se pot distinge unele de altele prin adjectivul care le descrie. Noi ştim că Dumnezeu Tatăl are un Duh. Poate acest duh să fie mai puţin decât un duh sfânt? Ori cuvântul “sfânt” este un adjectiv în orice limbă ar fi tradus. De aceea expresia “duhul sfânt” nu este un nume, ci o descriere a duhului lui Dumnezeu. Noi ştim că Dumnezeu Tatăl are un nume propriu, care este Iehova (IHVH), şi că Fiul Său preaiubit are de asemenea un nume care este “Isus”.   V-aţi pus vreodată întrebarea dacă are şi Duhul Sfânt un nume?

După toate acestea, rămâne să mai nuanţăm puţin răspunsul la întrebare “cine este mângâietorul sau ajutorul (paracletul) nostru?”. Biblia spune că Isus Hristos este (paracletul) Mângâitorul şi ajutorul nostru, pentru că El însuşi a fost ispitit în toate lucrurile şi poate să ne ajute. “Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce Sunt ispitiţi” (Evrei 2:18). Este “Hristos în voi, nădejdea slavei?” (Colos. 1:27). “…Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Deoarece Isus a suferit fiind ispitit, şi vine la noi într-un mod cu totul diferit decât cum a făcut-o vreodată înainte, El poate fi numit cu adevărat “un alt Mângâietor”. Isus a spus “Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi”.

Duhul Sfânt trebuia să vină pentru a convinge lumea de păcat. “Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata”. (Ioan 16:8). “Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze (după înviere, vezi şi comentariile AZS), întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.” (Fapte 3:26). Aşadar, după învierea Sa, Isus este Cel ce vine ca să ne întoarcă de la păcatele noastre. Atunci când eşti ispitit ai nevoie de un Mângâietor  (Ajutor) care ştie prin ce treci şi te înţelege fiind El însuşi ispitit în toate felurile, dar fără păcat, ori îţi este suficient unul care n-a trecut prin aşa ceva?

Unii pot răspunde imediat că “Isus vorbea despre Mângâitorul ca despre o altă persoană”, deci trebuie să fie vorba despre altcineva nu despre Isus. Dacă-i adevărat lucrul acesta, atunci ar trebui să fie la fel de adevărat în toate cazurile în care Isus a vorbit despre Sine la persoana a treia, deci ca şi cum ar fi vorba despre altcineva. Iată un exemplu: “Isus a luat din nou cuvântul, şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul, şi-I arată tot ce face; şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi. În adevăr, după cum Tatăl înviază morţii, şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis”. (Ioan 5:19-23). Este deci evident că Isus folosea frecvent o vorbire indirectă cu referire la Sine însuşi, mai ales atunci când în discuţie erau lucruri viitoare. Evanghelia lui Ioan este plină de astfel de cuvântări ale lui Isus.

Un alt lucru vrednic de reţinut în privinţa “personalităţii” Duhului Sfânt, cum înţeleg cei mai mulţi acest subiect, este felul în care înţelegeau apostolii să rostească “binecuvântarea” de început a epistolelor. Practic în toate aceste saluturi apare Tatăl şi Fiul ca fiinţe şi persoane distincte şi vrednice de laudă şi închinare: “Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!” (Rom.1:7). Dar nu se spune nimic despre Duhul Sfânt ca o a treia fiinţă distinctă. Doar două fiinţe apar mereu şi mereu, Tatăl şi Fiul. Ori, dacă apostolii ar fi înţeles că Duhul Sfânt făgăduit şi primit este o a treia fiinţă vrednică de închinare şi adorare, l-ar fi amintit cu siguranţă în aceste saluturi, dar ei nu-L amintesc niciodată!

Ioan ne spune explicit cu cine trebuie să avem părtăşie, când scrie “… Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos” (1 Ioan 1:3). Acum, dacă tocmai Ioan, care a scris evanghelia care-i poartă numele şi care ştia cel mai bine ce însemna Mângâietorul, nu l-a menţionat ca pe o a treia persoană cu care să avem părtăşie, atunci trebuie să lăsăm Biblia să vorbească cum vrea ea şi să n-o forţăm să spună altceva. De aceea, să reţinem ce spune tot apostolul Ioan puţin mai departe: “Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul”.

Despre Tatăl şi Fiul este vorba şi în Zaharia 6:12-13: “Şi să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din locul lui, şi va zidi Templul Domnului. Da, El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va şedea şi va stăpâni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, şi o desăvârşită unire va domni între ei amândoi.” Amândoi înseamnă numai doi.

Amintiţi-vă ce le spunea Isus iudeilor: “În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată: deci, despre Mine însumi, mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 8:17-18). Dacă ar mai fi existat o altă fiinţă care să poată mărturisi în favoarea Sa, Isus n-ar fi ezitat s-o menţioneze. În acelaşi fel, apostolul Pavel declară: “Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire”. (1 Timot. 5:21).

Pavel aminteşte aici toată oştirea cerului ca martori ai rugăminţii sale fierbinţi pe care o dă lui Timotei. În primul rând îl ia ca martor pe Dumnezeu, apoi pe Isus Hristos. Dar el nu se opreşte aici, ci continuă şi-i aminteşte şi pe îngeri ca martori ai lui. Nimic despre Duhul Sfânt ca un martor al său. Dacă Pavel ar fi ştiut de existenţa unei a treia fiinţe coegale cu Tatăl şi cu Fiul Său, ar fi amintit-o, cum ar fi fost numai normal. Totuşi nu este făcută nici măcar o aluzie, ceea ce este numai legitim deoarece el        n-avea cunoştinţă despre un al treilea dumnezeu.

Şi acest subiect s-ar putea continua dacă s-ar luat în discuţie orice text al Scripturii care afirmă clar că “nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi prin El şi noi”. (1 Corint. 8:6).