E.J.Waggoner, M.C. Wilcox, G.W.Amadon

Cuvântul era „la început”. Mintea omenească nu poate pătrunde epocile cuprinse în această frază. Nu-i este dat omului să ştie când sau cum a fost Fiul născut; dar ştim că El era Cuvântul divin, nu doar înainte de a veni să moară pe acest pământ, ci chiar înainte ca lumina să fie creată.

Exact înaintea răstignirii Sale El s-a rugat: „Şi acum, Tată, preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea”. (Ioan 17:5). Cu mai bine de şapte sute de ani înaintea primei Sale veniri, aceasta a fost astfel prezisă de cuvântul inspirat: „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între miile lui Iuda, totuşi, din tine Îmi va ieşi Cel care va stăpâni în Israel; a cărui origine este din timpuri străvechi, din zilele veşniciei” (Mica 5:2).

Ştim că Hristos „a ieşit şi vine de la Dumnezeu” (Ioan 8:42), dar aceasta s-a întâmplat în timpul atât de îndepărtat din veşnicie, încât este cu mult deasupra înţelegerii umane. (E.J.Waggoner, 1890, Hristos şi Neprihănirea Sa, pag.9).

Este Hristos Dumnezeu?

Acest nume nu a fost dat ca o consecinţă a unei mari realizări, ci este al Lui prin drept de moştenire. Vorbind despre puterea şi măreţia lui Hristos, autorul scrisorii către Evrei spune că El a fost făcut cu mult mai presus de îngeri, deoarece „El a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor” (Evrei 1:4). Un fiu este totdeauna îndreptăţit să poarte numele tatălui; şi Hristos, ca „singurul Fiu născut din Dumnezeu”, este la fel de îndreptăţit să poarte acelaşi nume cu Tatăl.

Un fiu, de asemenea, este într-o măsură mai mică sau mai mare o copie a tatălui; el are, într-o anumită măsură, trăsăturile fizice şi caracteristicile personale ale tatălui său, dar nu în mod desăvârşit, pentru că nu există o copie fidelă în întreaga omenire. Nu există nici o imperfecţiune în Dumnezeu sau în vreo lucrare de-a Sa; şi astfel, Hristos este „reprezentarea exactă” a Fiinţei lui Dumnezeu (Evrei 1:3). Ca Fiu al lui Dumnezeu, existent prin Sine Însuşi, El are în mod natural toate atributele Divinităţii.

Este adevărat că Dumnezeu are mulţi fii; dar Hristos este „singurul Fiu născut din Dumnezeu” şi de aceea este Fiul lui Dumnezeu într-un fel în care nici o altă fiinţă nu a fost şi nu va fi vreodată. Îngerii sunt fii ai lui Dumnezeu, aşa cum era şi Adam (Iov 38:7; Luca 3:38) prin creaţiune. Creştinii sunt fiii lui Dumnezeu prin înfiere (Romani 8:14,15), dar Hristos este Fiul lui Dumnezeu prin naştere.

Autorul epistolei către Evrei arată mai departe că poziţia Fiului lui Dumnezeu nu este una la care a fost înălţat, ci este una pe care o deţine de drept. El spune că Moise a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu, ca servitor, „dar Hristos este credincios ca Fiu peste casa Lui” (Evrei 3:6). Şi, de asemenea, Hristos este Ziditorul casei (versetul 3). El este Cel care zideşte templul Domnului şi poartă slava (Zaharia 6:12,13). (E.J.Waggoner, 1890, Hristos şi Neprihnăirea Sa, pag.11-13).

Hristos ca şi Creator

Ar fi necesar aici un cuvânt de precauţie. Nimeni să nu-şi imagineze că noi am ridica pe Hristos la importanţa Tatălui sau că L-am ignora pe Tatăl. Nu poate fi vorba de aşa ceva, pentru că interesele lor sunt comune. Noi Îl slăvim pe Tatăl, slăvindu-L pe Fiul. Suntem atenţi la cuvintele lui Pavel, care spune că „totuşi, pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile, şi prin El şi noi” (1 Corinteni 8:6); aşa cum am citat deja, că prin El, Dumnezeu a făcut lumile.

Toate lucrurile provin, în cele din urmă, de la Dumnezeu Tatăl; chiar Hristos Însuşi a provenit şi a apărut de la Tatăl, dar aşa I-a plăcut Tatălui, ca în El să locuiască toată plinătatea şi ca să fie Agentul direct, în fiecare act al creaţiei. Scopul nostru în această expunere este să stabilim poziţia de drept a lui Hristos, de egalitate cu Tatăl, pentru ca puterea Sa de a răscumpăra să poată fi mai bine apreciată.

Este Hristos o Fiinţă Creată?

Înainte de a trece la câteva lecţii practice pe care le vom învăţa din aceste adevăruri, trebuie să ne oprim pentru câteva momente asupra unei păreri care, cu toată sinceritatea, este împărtăşită de mulţi, care cu nici un chip nu L-ar dezonora pe Hristos de bună voie, dar care, de fapt prin această opinie, Îi neagă divinitatea. Este vorba despre ideea că Hristos este o fiinţă creată, care, prin buna plăcere a lui Dumnezeu, a fost înălţat la actuala Sa poziţie nobilă. Nimeni care îmbrăţişează acest punct de vedere nu e posibil să aibă o concepţie justă despre poziţia înaltă pe care Hristos o ocupă cu adevărat.

Problema în discuţie este construită pe înţelegerea greşită a unui singur text. Apocalipsa 3:14: „Şi îngerului bisericii din Laodiceea, scrie-i: ‘Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul creaţiei lui Dumnezeu’”. Acest verset este greşit interpretat în sensul că Hristos este prima fiinţă pe care a creat-o Dumnezeu, şi că lucrarea de creaţie a lui Dumnezeu a început cu El. Dar acest punct de vedere contrazice Scriptura care declară că Hristos Însuşi a creat toate lucrurile. A spune că Dumnezeu Şi-a început lucrarea de creaţie creându-L pe Hristos, înseamnă  a-L aseza pe Hristos cu totul în afara lucrării de creaţie.

Cuvântul „începutul” în limba greacă este arche, însemnând atât „conducător”, cât şi „căpetenie”. El apare în cuvinte ca „arhiepiscop” sau „arhanghel”. Să luăm acest ultim cuvânt. Hristos este arhanghelul. Vezi Iuda 9, Tesaloniceni 4:16; Ioan 5:28,29; Daniel 10:21. Aceasta nu înseamnă că El este primul dintre îngeri, pentru că El nu este înger, ci este mai presus de ei. Evrei 1:4. Aceasta înseamnă că El este conducătorul sau prinţul îngerilor, aşa după cum şi arhiepiscopul este capul episcopilor.

Hristos este conducătorul îngerilor. Vezi Apocalipsa 19:11-14. El este Cel ce i-a creat pe îngeri. Coloseni 1:16. Şi astfel, afirmaţia că El este începutul sau capul creaţiei lui Dumnezeu înseamnă că începuturile creaţiei se găsesc în El; pentru că, aşa cum El Însuşi spune, este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, cel dintâi şi cel de pe urmă. Apocalips 21:6; 22:13. El este sursa în care toate lucrurile îşi au originea.

Nu ar trebui nici măcar să ne imaginăm că Hristos este creatură, pentru că Pavel Îl numeşte (Coloseni 1:15) „Cel întâi-născut peste toată creaţia”, pentru că în următoarele versete Îl prezintă a fi Creator şi nu creatură. „Pentru că prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi nevăzute, fie scaune de domnii, fie domnii, fie căpetenii, fie autorităţi. Toate lucrurile au fost create prin El, şi pentru El. El este mai înainte de toate şi toate se menţin prin El.” Acum, dacă El a creat tot ceea ce a fost vreodată creat şi a existat înaintea tuturor lucrurilor create, este evident că El Însuşi nu face parte dintre acestea. El este mai presus de toată creaţia, şi nu o parte a ei.

Scripturile declară că Hristos este singurul Fiu născut din Dumnezeu”. El este născut, nu creat. Nu are nici un rost să ne întrebăm cum a fost născut, pentru că, nici dacă ni  s-ar spune, minţile noastre nu ar putea pricepe. Profetul Mica ne spune tot ceea ce putem şti despre acest lucru, în următoarele cuvinte: „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între miile lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel care va stăpâni în Israel şi a cărui origine este din timpuri străvechi, din zilele veşniciei”. Mica 5:2. A fost un timp când Hristos a provenit şi a apărut din Dumnezeu, din sânul Tatălui (Ioan 8:42; 1:18). Dar aceasta s-a petrecut într-un timp atât de îndepărtat, în veşnicii, încât pentru o inteligenţă limitată este practic fără început.

Astfel, ideea este că Hristos este un Fiu născut şi nu creat. El a moştenit un Nume mult mai minunat decât al îngerilor; El este „Fiu peste casa Lui.” Evrei 1:4; 3:6. Şi, de vreme ce este singurul Fiu născut din Dumnzeue, El este chiar esenţa şi natura lui Dumnezeu şi posedă prin naştere toate atributele divine, pentru că Tatălui I-a făcut plăcere ca Fiul Său să fie reprezentarea exactă a Fiinţei Lui, strălucirea slavei sale, şi să fie umplut cu plinătatea Dumnezeirii.

Astfel, El are „viaţa în Sine Însuşi”. El posedă nemurirea în dreptul Său şi o poate oferi şi altora. Viaţa există în El, astfel că nu-I poate fi luată, dar renunţând de bună voie la ea, El poate intra din nou în posesia ei. Cuvintele Lui sunt acestea: „Din pricina aceasta Tatăl Mă iubeşte: pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine Însumi. Am puterea s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu”. Ioan 10:17,18 (E.J.Waggoner, 1890, Hristos şi Neprihănirea Sa, pag.19-22).

În cele din urmă, noi cunoaştem divina unitate a Tatălui cu Fiul, din faptul că amândoi au acelaşi Duh. Pavel, după ce spune că cei ce sunt în trup nu pot să placă lui Dumnezeu, continuă: „Voi însă nu sunteţi în trup, ci în Duhul, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dar, dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”. Romani 8:9. Aici, găsim că Duhul Sfânt este atât Duhul lui Dumnezeu, cât şi Duhul lui Hristos. (E.J.Waggoner, 1890, Hristos şi Neprihănirea Sa, pag.23,24).

M.C. Wilcox

Întrebarea 187: Care este diferenţa dintre Duhul Sfânt şi spiritele slujitoare (îngerii); sau sunt identice?

Răspuns: Duhul Sfânt este energia grandioasă a Dumnezeirii, viaţa şi puterea lui Dumnezeu care porneşte de la El spre toate părţile universului, şi realizând astfel o legătură vie între tronul Său şi toată creaţia. După cum este exprimat de un alt autor; „Duhul Sfânt este suflarea vieţii spirituale în suflet. Împărtăşirea Duhul este împărtăşirea vieţii lui Hristos”.

Astfel, Hristos devine prezent pretutindeni. Folosind o ilustrare grosolană, asemenea unui telefon care poartă vocea cuiva, făcând astfel ca vocea să fie prezentă la mile depărtare, Duhul Sfânt poartă întreaga putere a lui Hristos făcându-L prezent pretutindeni împreună cu întreaga Sa putere, şi făcându-L descoperit în armonie cu Legea Sa. Astfel, Duhul este personificat în Hristos şi Dumnezeu, dar niciodată descoperit ca o persoană separată.

Niciodată nu ni se spune să ne rugăm Duhului; ci lui Dumnezeu prin Duh. Nu găsim niciodată în Scriptură rugăciuni către Duhul, ci pentru Duh. (M.C.Wilcox, 1911, Întrebări şi Răspunsuri Culese din Colţul Întrebărilor de la Semnele Timpului, pag.181, 182).

G.W.Amadon

Cum o vom explica?

În Apocalipsa 1:8, există un pasaj care a prezentat ceva dificultăţi pentru acei care resping doctrina trinităţii. Textul, în contextul său, sună astfel: „Iată că El vine pe nori; şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns; şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui. Da, Amin. Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, zice Domnul, care este, şi care era, şi care vine, Cel Atotputernic.” Versetele 7,8.

Deseori această întrebare s-a ridicat aici: „În ce sens este Isus ‘Cel Atotputernic’?” Pentru noi această întrebare este foarte simplu lămurită. Noi nu credem că despre Hristos se spune în această frază că este „Cel Atotputernic”, şi pentru acest punct de vedere vom oferi câteva motive scurte.

Noi credem că în aceste texte sunt aduse în prim plan două persoane – Mântuitorul, în cel de-al şaptelea verset; şi Tatăl în cel de-al optulea.

Mai există încă un titlu august în versetul 8 care nu se referă niciodată la Fiul. Este fraza – „Care este, şi care era, şi care vine.” Acest titlu indică fiinţa la care se referă.

Vom observa, după cum pasajele în care apare arată foarte lămurit, că acest tiltu aparţine „Celui Prea Înalt şi Măreţ care locuieşte în veşnicie”. Începând cu versetul patru al acestui capitol, citim – „Ioan, către cele şapte Biserici, care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, şi care era, şi care vine; şi din partea celor şapte spirite care stau înaintea tronului Său; ŞI DIN PARTEA lui Isus Hristos, care este Martorul credincios, şi Cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului”

Aici sunt evidenţiate două personaje – Tatăl Cel veşnic sub titlul potrivit, „care este, şi care era, şi care vine, Cel Atotputernic”, şi Isus Hristos prin nu mai puţin decât tilturile adecvate de „Martorul credincios”, „Cel întâi născut din morţi” şi „Domnul împăraţilor pământului”.

Vom prezenta acum încă trei alte texte unde găsim această frază, şi despre care deja se admite că vorbesc despre Tatăl nemuritor.

Apocalipsa 4:8: „Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi; şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinlăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare: ‘Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine.’”

Apocalipsa 11:16,17: „Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ, şi s-au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: ‘Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti.’”

Apocalipsa 16:5,7: „Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: ‘Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta.’” „Şi am auzit altarul zicând: ‘Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile tale!’”

Cu acest pasaje respingem acest punct, pentru că nu poate servi trinitarienilor, iar pentru noi este atât de lămurit încât cercetătorul nu are nevoie să se rătăcească în el. (G.W.Amadon, 24 septembrie 1861, R&H, vol.18, pag.136, par.1-10).