Folosirea Spiritului Profetic în prezentarea Bibliei şi a Istoriei

Stenogramă publicată în revista SPECTRUM, VOL. 10, NR.1 (MAI 1979),
pag. 27-44.

30 Iulie 1919

W.E. Howell: Subiectul programat din ora aceasta este „Folosirea Spiritului Profetic în prezentarea Bibliei şi a Istoriei”. Fratele Daniells se află împreună cu noi în această dimineaţă şi sunt sigur că ocazia de a discuta despre aceast subiect va fi mult apreciată.

A.G. Daniells: Mi-am tot frământat mintea cu privire la modul cel mai potrivit de a aborda acest subiect. Ar fi atât de multe de spus referitor la el încât ulterior mi-aş reproşa că am lăsat pe dinafară exact ceea ce v-ar fi fost cel mai important; aşa că, în final, am hotărât să purtăm o discuţie deschisă, o masă rotundă. Prefer să fiu întrebat şi să încerc să răspund la chestiunile care vă interesează cel mai mult. S-ar putea să nu mai am ocazia de a vă vorbi aici, iar voi, probabil, nu veţi mai avea alt timp la dispoziţie, aşa că mi-ar plăcea să folosim cât mai eficient această oră. Vă voi prezenta foarte pe scurt una sau două aspecte, pentru a începe de undeva, iar apoi veţi putea pune întrebări.

În primul rând doresc să afirm din nou ceea ce am spus cu câteva seri în urmă despre acest subiect, – că n-aş vrea să spun nici un cuvânt care să distrugă încrederea poporului în acest dar. Nu vreau să produc îndoieli. Nu doresc în nici un fel să subestimez valoarea scrierilor spiritului profeţiei. În ce mă priveşte, n-am nici un dubiu. Nu ştiu dacă toţi pot spune aceasta, dar eu o pot spune cu toată sinceritatea. În timpul celor cincizeci de ani de lucrare am avut nedumeriri. Am găsit lucruri similare cu acelea pe care Petru, referindu-se la scrierile lui Pavel, le-a numit „lucruri grele de înţeles”. Ştiţi că Petru a spus asta, iar eu am avut parte de mărturii care au venit la mine dar pe care nu le-am înţeles. Poate părea surprinzător ca un om să spună aşa ceva, nu-i aşa? Dar acesta este punctul la care se referă apoape toţi scepticii care au plecat dintre noi – fiindcă au primit o mărturie pe care n-au putut-o înţelege şi crede. Eu n-am putut să le înţeleg atunci, dar timpul m-a ajutat să le înţeleg; şi am ajuns la concluzia că noi nu vedem lucrurile din perspectiva Domnului, şi nici nu ştim despre noi înşine tot atât de multe câte ştie Domnul şi că, de aceea, atunci când El ne descoperă lucruri pe care noi nu le înţelegem, este din cauză că El ştie mai multe despre noi, despre tendinţele şi primejdiile noastre decât ştim noi înşine.

Prima mărturie pe care am primit-o, şi care m-a aruncat în confuzie, a fost aceea care m-a acuzat foarte grav de „o tendinţă de a-mi domina fraţii în chestiunile administrative”, neacordându-le libertatea de gândire. N-am înţeles această mărturie. Nu mi se părea că este aşa. I-am întrebat pe unii dintre cei mai buni prieteni şi ei mi-au spus că niciodată n-au simţit aşa ceva; din această cauză am intrat în şi mai mari nedumeriri. Nici măcar unii dintre membrii Comitetului n-au observat aşa ceva. Ce trebuia să fac? Acestea nu erau cele mai potrivite persoane de la care să obţin informaţii. Curând am descoperit că erau şi persoane care credeau că mesajul era corect. În decursul unui an am observat o tendinţă puternică, crescută sub o oboseală şi lehamite amară, care mă determina să fiu exact aşa; ca urmare am luat mesajul şi l-am recitit, cu rugăciune, şi am recunoscut ca fiind de la Domnul, şi de atunci mă lupt să rezist spiritului de dominaţie, pentru că eu cred că acesta este cel mai îngrozitor lucru pentru un om din conducere: să înceapă să domnească asupra celor care nu sunt în funcţie; dar asta este în natura umană. Probabil că aţi auzit gluma cu muncitorul care a ajuns într-o poziţie de conducere. A doua zi a ieşit din birou şi l-a strigat pe unul dintre muncitori:

„Timothy O’Brien, vino aici!”

Când omul a ajuns lângă el, i-a spus: „Te concediez în această dimineţă, nu pentru că am ceva cu tine, ci pentru a-mi demonstra autoritatea!”. (Râsete).

El a fost pus în conducere şi, primul lucru pe care l-a făcut, a fost să-şi arate autoritatea. Aceasta este natura umană, dar nu este creştinism; şi trebuie să fie detestat şi evitat de oricine ajunge în conducere, fie preşedinte al Conferinţei Generale, director al unei şcoli sau director al unui departament şcolar. Toţi ar trebui să evite aceasta şi să-i acorde oricărui om drepturile care i se cuvin, libertatea şi independenţa.

După cum am spus, am întâlnit lucruri grele de înţeles, dar timpul m-a ajutat să le înţeleg, şi în această dimineaţă vă pot spune cu sinceritate că am trăit în această mişcare fără nici un dubiu în mintea mea. Când iau poziţii diferite de a celorlalţi asta nu înseamnă că sunt un necredincios. Pot fi un necredincios faţă de propriile lor păreri şi interpretări, dar aceasta nu mă face un necredicios faţă de spiritul profeţiei. Pot avea păreri diferite faţă de cineva în privinţa interpretării sale biblice, dar aceasta nu mă face un necredincios faţă de Biblie. Dar sunt persoane care mă consideră un necredincios faţă de Mărturii deoarece eu susţin că Mărturiile nu sunt inspirate verbal, şi că au fost lucrate de secretare şi aşezate într-o formă gramaticală potrivită. Cu câţiva ani în urmă, cineva a venit la comitetul de numiri şi a cerut că fiu eliminat din preşedinţie deoarece eu nu cred că Mărturiile sunt inspirate verbal. Aceasta s-a întâmplat fiindcă nu subscriu la teroria şi interpretarea sa; dar eu sunt singurul în măsură să spun dacă nu cred în Mărturii, nu-i aşa? (Voci: Da, Da). Şi la fel sunteţi şi voi. Doresc să subliniez din nou că nu încerc în nici un fel să aşez vreo îndoială în mintea voastră. Şi mi-ar părea rău dacă această denominaţiune şi-ar pierde credinţa autentică şi potrivită faţă de acest dar pe care Dumnezeu l-a dat Bisericii acesteia prin aceste mesaje care au ajuns la noi. Aş dori să rămânem la această poziţie până la sfârşit. (Amin-uri).

Acum, referitor la dovezi: eu difer de unii fraţi care au adunat dovezi sau evidenţe ale autenticităţii acestui dar – eu cred că cea mai puternică dovadă se găseşte în fructele acestui dar pentru Biserică, nu în demonstraţiile fizice şi vizibile. De exemplu, i-am auzit pe unii pastori predicând, şi am văzut chiar şi în scris, că sora White a ţinut cu mâna întinsă o Biblie grea – cred că se spunea că avea vreo 18 kg. – şi în timp ce privea spre cer, răsfoia paginile şi arăta textele. Nu ştiu dacă s-a întâmplat aşa ceva sau nu. Nu sunt sigur. N-am văzut şi nu-mi aduc aminte să fi vorbit cu cineva care să fi văzut. Dar, fraţilor, eu nu consider acest fel de lucruri ca fiind o dovadă cu greutate. Nu cred că este cea mai bună dovadă. Dacă aş fi fost un străin în audienţă şi aş fi auzit un predicator susţinând aşa ceva, cred că m-aş fi îndoit. Aşa că, aş fi vrut să ştiu dacă el a văzut această secvenţă. Şi probabil că mi-ar fi răspuns: „Nu, n-am văzut”. Atunci l-aş fi întrebat: „L-ai întâlnit vreodată pe cel care a fost martor ocular?”. Şi probabil ar fi trebuit să-mi răspundă: „Nu, niciodată”.

Ei bine, cât din toate acestea sunt adevărate şi cât s-a adăugat? – eu nu ştiu. Dar nu cred că acesta este genul de dovezi pe care dorim să le folosim. A trecut destul de mult timp de când prezentam astfel de dovezi – lipsa respiraţiei şi ochii larg deschişi. Aceste fenomene s-au manifestat în anii de început ai acestui dar, însă ulterior au dispărut; totuşi, eu cred că acest dar a fost la fel de autentic şi a făcut o lucrare la fel ca şi în anii de început.

C.P.Bollman: Nu este adevărat acest lucru şi în privinţa Bibliei? Nu poţi s-o apreciezi şi s-o crezi pentru roadele ei, pentru ceea ce face şi nu pentru lucrurile supranaturale prezentate în ea?

A.G. Daniells: Da. De exemplu, nu voi lua povestirea lui David care ucide un leu sau un urs, sau pe Samson ucigând un leu, şi s-o prezint străinilor şi necredincioşilor ca pe o dovadă că Biblia a fost inspirată, în special cazul lui Samson. Aceasta este modalitatea în care aş prefera să-i învăţ pe băieţi şi fete: aş dori să prezint începuturile acestei mişcări. Pe atunci aici se manifesta un dar; şi cu acest dar oferit acestei persoane, în acelaşi timp, a apărut mişcarea întreitei-solii. Ele au apărut exact în acelaşi an. Acest dar s-a manifestat constant şi puternic în dezvoltarea acestei mişcări. Cele două au fost inseparabile şi, prin acest dar, timp de şaptezeci de ani, s-au primit instrucţiuni în toate fazele mişcării.

Apoi, în mintea mea, aş trece prin aceste faze. Voi lua una dintre ele, cea referitoare la Biblie. Care va fi atitudinea acestui popor, a acestei mişcări, faţă de Biblie? Ştim că ea ar trebui să fie autoritatea noastră, fără vreun crez şi fără înalta critică. Aceasta este Cartea. Poziţia pe care o avem astăzi este poziţia corectă, credem noi – să înălţăm această Carte, să ne obţinem informaţiile din această Carte, şi să predicăm această Carte. Întregul plan de mântuire, orice lucru necesar mântuirii, se găseşte în această Carte, şi noi nu avem de ce să ne ducem la altă sursă în afara Bibliei pentru a fi mântuiţi. Aceasta a fost atitudinea spiritului profeţiei faţă de această Carte încă de la începuturi, nu-i aşa? (voci: Da, Da). Şi, cred eu, putem să dăm credit acestui dar, datorită atitudinii noastre faţă de Biblie, tot la fel de mult ca şi oricărei alte influenţe pe care a exercitat-o altcineva.

Acum să ne gândim la doctrinele Bibliei: în toate celelalte reformaţiuni care au avut loc, liderii n-au fost în stare să discearnă corect între adevăr şi minciună – ziua Sabatului, botezul, natura omului în moarte etc. – astfel încât ei predicau erorile în mod deschis pe baza acestei Cărţi. Dar acum, când ajungem la această mişcare, descoperim puterea minunată a discernământului din partea spiritului profeţiei, şi nu ştiu vreun adevăr al acestei Cărţi care să fi fost lăsat deoparte de spiritul profeţiei, nici de vreo eroare biblică sau teologică din timpul evului întunecat care să fi fost cultivată de spiritul profeţiei şi prezentată poporului astfel încât noi să trebuiască s-o facem de ruşine atunci când o testăm cu Biblia. Doctrina botezului, legea, locul, valoarea şi prestigiul Duhului Sfânt în biserică şi toate celelalte învăţături pe care le avem, au fost înălţate prin acest dar manifestat între noi.

Luaţi un alt exemplu – activităţile bisericii. Aici includem atitudinea noastră faţă de misiunile externe sau evanghelizarea lumii. Cine dintre noi a exercitat o influenţă mai mare decât acest dar în folosul evanghelizării lumii? Luaţi chestiunea susţinerii dezinteresate a lucrării. Când veţi citi acele lucrări, veţi găsi o mulţime de îndemnuri şi, dacă le-am trăi mai bine decât o facem, darurile noastre ar fi mai îmbelşugate şi progresul ar fi mai rapid.

Apoi luaţi atitudinea noastră în privinţa ajutorului pe care trebuie să-l acordăm semenilor noştri, lucrarea de ajutorare creştină – toate acele activităţi prin care un creştin ar trebui să fie o binecuvântare reală, un ajutor dezinteresat acordat oamenilor în necazurile şi nenorocirile lor, sărăcia şi boala lor precum şi orice alt fel de ajutor. Găsim scrierile spiritului profetic pline de îndemnuri pentru a trăi o viaţă lipsită de egoism în mijlocul semenilor noştri.

Luaţi subiectul sănătăţii şi a lucrării misionare medicale – toate aceste activităţi – şi luaţi în considerare cele care trebuie făcute în favoarea tinerilor. În nici o altă mişcare nu veţi găsi o instruire mai bună decât cea care ne-a fost dată. Luaţi subiectul educaţiei: Ei bine, fraţilor, nici unul dintre învăţătorii noştri n-ar fi beneficiat de avantajele sfaturilor, acestor instrucţiuni complete, pe care le avem în spiritul profeţiei.

Aceste lucruri le-aş prezenta ca pe nişte dovezi convingătoare ale originii acestui dar, şi a autenticităţii sale – nu câteva demonstraţii pe care le-au văzut câteva persoane. N-am nimic cu cei care vorbesc despre ele; dar în lucrarea strânsă cu elevii mi-aş lua cu siguranţă timp să scriu toate aceste fapte actuale şi să le prezint înaintea lor arătându-le că de la începutul mişcării acest dar a fost strâns legat, a fost inseparabil legat de el. Şi dacă aceasta nu este o dovadă a sursei darului manifestat printre noi, atunci eu nu ştiu ce altceva ar putea fi o dovadă.

W.W. Howell: Sunt sigur că profesorii noştri ar dori să primească unele sugestii pentru folosirea spiritului profetic şi a scrierilor, în lucrarea de educare.

 A.G. Daniels: Ei bine, puneţi-mi o întrebare concretă, despre ceva anume.

C.L. Taylor: Aş dori să vorbiţi puţin despre valoarea exegetică a Mărturiilor. Desigur, cred că, în general, ştim că sunt multe texte pe care sora White nu le aminteşte deloc. Sunt multe texte pe care ea le explică şi pot fi alte explicaţii care sunt la fel de adevărate şi de care ea nu se atinge. Dar întrebarea mea este: putem accepta explicaţiile Scripturii pe care ni le dă dânsa? Sunt ele demne de încredere?

A.G. Ganiells: Întotdeauna am considerat că sunt. Probabil că, în anumite chestiuni critice, sunt câteva dificultăţi; dar eu am folosit scrierile ani de zile pentru a clarifica sau elucida gândurile din textele Scripturii. Luaţi „Hristos Lumina Lumi” şi „Patriarhi şi Profeţi”. Citindu-le, eu am găsit în multe privinţe o bună iluminare. Am reuşit să răspund la întrebare? Vrei să întrebi dacă studenţii ar trebui să recurgă la scrieri pentru interpretarea Bibliei sau pentru a obţine mai multă lumină? Cu alte cuvinte, este nevoie de aceste scrieri pentru a înţelege Biblia? Trebuie să recurgem la explicaţiile ei pentru a ne trage propriile învăţături din Biblie? Aceasta este întrebarea sau se include în ea?

C.L. Taylor: Nu direct, dar indirect da. Însă vă voi da nu exemplu mai concret. Să presupunem că un student are nevoie de ajutor pentru a înţelege un anumit text şi doreşte să ştie ce semnificaţie are. Este potrivit pentru profesor să-i explice acel text, folosind probabil şi alte texte care îl luminează, şi apoi să recurgă la spiritul profeţiei pentru lumină adiţională? Sau să presupunem că doi studenţi au păreri diferite în privinţa unui text şi vin la profesor pentru a afla înţelesul lui: poate profesorul să explice acel text iar apoi să folosească Mărturiile pentru a-şi susţine poziţia? Sau să luăm şi un al treilea exemplu: să presupunem că doi fraţi, ambii susţinători ai Mărturiilor, şi desigur în primul rând ai Scripturii, au o diferenţă de opinie referitoare la un text: este corect ca în studierea acelui text să aducă spiritul profeţiei ca ajutor în înţelegerea lor, sau ar trebui să-l lase cu totul deoparte?

A.G. Daniells: În primul rând, eu cred că noi trebuie să ne obţinem interpretarea din această Carte. Cred că Biblia se explică singură şi cred că noi putem înţelege Biblia, în esenţă, cu ajutorul ei însăşi, fără să ne raportăm la Mărturii pentru a ne susţine coningerea.

W.W. Howell: Spiritul profeţiei spune că Biblia este propriul ei interpret.

A.G. Daniells: Da, însă eu am auzit şi pastori care spun că spiritul profeţiei este interpretul Bibliei. Am auzit predicându-se la Conferinţa Generală, cu câţiva ani în urmă, că singurul mod în care putem înţelege Biblia este prin scrierile spiritului profeţiei.

J.M. Anderson: Şi a spus, de asemenea, „interpret infailibil”.

C.M. Sorenson: Expresia aceasta a fost abandonată. Nu aceasta este poziţia noastră.

A.G. Daniells: Nu aceasta este poziţia noastră şi nu este adevărat că spiritul profeţiei este singurul interpret sănătos al Bibliei. Aceasta este o idee falsă, o doctrină falsă. Nu va rezista. Fraţii mei, ce s-ar fi făcut toţi oamenii care au trăit din timpul lui Ioan şi până în prezent dacă n-ar fi fost posibil să înţeleagă Biblia decât prin scrierile spiritului profetic? Este o idee îngrozitoare! Este falsă, este greşită. Şi este cu adevărat periculoasă! În acest caz, ce fac oamenii din România? Avem sute de păzitori ai Sabatului acolo care n-au văzut nici măcar una dintre cărţile spiritului profeţiei! Ce fac cei din China? Nu pot înţelege această Carte decât dacă obţin interpretarea ei prin spiritul profeţiei? Acesta este păgânism!

L.L. Caviness: Credeţi că primii credincioşi şi-au obţinut înţelegerea din Biblie sau au obţinut-o prin spiritul profeţiei?

A.G. Daniells: Ei şi-au obţinut-o din Scripturi, în timp ce studiau Scripturile pentru ei înşişi. Mă doare să aud felul în care vorbesc unii, că spiritul profeţiei i-a condus şi le-a dat toată informaţia pionierilor, le-a dat toate doctrinele, iar ei le-au acceptat pur şi simplu. Idea aceasta nu este în armonie nici măcar cu textul din cartea „Scrieri Timpurii”. Acolo ni se spune cum a fost: ei au cercetat Scripturile împreună şi au studiat şi s-au rugat până când au căzut cu toţii de acord asupra doctrinelor. Sora White spune în lucrarea ei că, pentru un timp lung, ea nici măcar nu putea să înţeleagă; că mintea ei era blocată pentru aceste subiecte, astfel că fraţii au studiat singuri. Nu ea a adus acestei mişcări adevărul despre Sabat. Dimpotrivă, ea s-a opus adevărului despre Sabat. Atunci când fratele Bates i l-a prezentat, ei i s-a părut că este un neadevăr. Dar a primit ajutor din partea Domnului şi, când a primit acea înţelegere clară, nu era decât un copil, şi nu putea înţelege teologie, dar primise acea înţelegere clară de care, începând din ziua aceea şi până la moartea ei, nu s-a mai îndoit nici o clipă. Dar Domnul n-a descoperit altuia ceea ce deja a descoperit în această Carte. El a dat această Carte, şi tot El le-a dat oamenilor minte şi putere de a studia această Carte.

Eu, în clasa mea, n-aş prezenta elevilor nici pentru o clipă măcar ideea că ei nu pot înţelege această Carte decât prin scrierile sorei White. Eu le-aş prezenta studenţilor, aşa cum o fac şi în cazul pastorilor, nevoia de a obţine cunoştinţa din Biblie şi numai din Biblie, iar spiritul profeţiei să fie folosit doar pentru a ne dezvolta perspectiva. Eu le spun să nu fie leneşi în privinţa studiului Cărţii, să nu scotocească în primul rând în jur după ceva ce a fost scris, într-o anumită privinţă, şi ei doar să înghită fără să studieze. Cred că obiceiul acesta ar fi deosebit de primejdios pentru lucrătorii care cad în el. Şi sunt unii, trebuie să recunosc, care vor căuta să găsească o declaraţie din Mărturii, dar nu-şi vor lua timp să studieze profund Biblia. Ei n-au plăcere pentru aşa ceva, şi vor căuta în jur; iar dacă vor găsi ceva gata făcut, ei sunt fericiţi şi vor prelua aceasta fără să mai studieze Biblia. Studierea sinceră a Bibliei este siguranţă, salvare pentru om. El trebuie să vină singur la Carte şi să obţină din ea învăţătură printr-un studiu atent, iar apoi, tot ce va găsi în spiritul profeţiei sau în orice altă scriere, dacă îl va ajuta să-şi ilumineze şi să-şi clarifice înţelegerea sa – atunci, da, totul este în regulă. Credeţi că am răspuns la întrebare?

C.L. Taylor: Într-o oarecare măsură, da; şi totuşi, dacă luăm cazul celor doi fraţi care acceptă Biblia şi Mărturiile, dar au o diferenţă de interpretare şi îşi doresc un ajutor – este potrivit să folosească Mărturiile în studierea acelui text, la fel ca şi Biblia?

A.G. Daniells: Cred că este corect că ia toată gama de învăţături şi gânduri care se găsesc în Mărturii despre acel subiect. Dacă sunt nesigur despre un text, şi în studiul meu din spiritul profeţiei găsesc ceva care îl face clar, îl voi lua. Cred că fratele Prescott ilustrează acest gând în subiectul său legat de Matei 24, pentru care există o prezentare clară în spiritul profeţiei.

W.W. Prescott: Timp de doi sau trei ani mi-am luat timp suficient pentru a studia capitolul 8 din Daniel, pentru a înţelege ceea ce eu cred că este interpretarea corectă a acestui capitol. Am ajuns în punctul despre timp, unde am considerat că am nevoie de o înţelegere mai clară, aşa că m-am rugat special pentru acest subiect. Eram în Anglia, la un frate de acolo. Şi parcă am auzit o voce şoptindu-mi: „Citeşte ce se spune în Patriarhi şi Profeţi referitor la acest subiect”. Am luat cartea „Patriarhi şi Profeţi” şi m-am uitat prin ea. Am ajuns exact la capitolul care vorbeşte despre acest subiect şi am găsit exact lucrul pe care doream să mi-l clarific. M-a ajutat foarte mult. Aceasta este, frate Daniells, experienţa mea în privinţa chestiunii pe care a ridicat-o fratele Taylor.

Aş dori să sugerez, tot în legătură cu întrebarea fratelui Taylor: dacă un comentariu al spiritului profeţiei bazat pe Versiunea Autorizată (KJV – o versiune a Bibliei în limba engleză, n.tr.) stabileşte că acea versiune este cea corectă, în detrimentul Versiunii Revizuite (o altă traducere în limba engleză, n.tr.) în care textul apare schimbat, iar cineva acceptă Versiunea Revizuită, ca urmare va renunţa la comentariul făcut de spiritul profeţiei pentru acest text? Am în minte un caz concret.

A.G. Daniells: Aş adăuga în această privinţă următorul gând: am avut o experienţă asemănătoare când am fost ultima dată în Europa; atunci am fost foarte preocupat de încheierea lucrării. Eram atât de îngrijorat încât am spus: „Doamne, care este lucrul cel mai important care ne trebuie pentru a încheia lucrarea?” Eram la Friedensau, în camera mea, şi mă rugam serios pentru acest subiect. Şi, în timp ce stăteam pe genunchi, am luat această broşură, „Parabolele Domnului Hristos”, şi am început să citesc. Eram epuizat de agonia rugăciunii, aşa că am început să citesc puţin, iar primul lucru pe care l-am găsit, a fost acesta: „Primind Spiritul lui Hristos – spiritul iubirii neegoiste şi al lucrării pentru alţii – veţi creşte şi veţi aduce roade. Roadele Duhului se vor coace atunci în caracterul vostru. Credinţa aceasta va creşte, convingerile se vor întări, iar iubirea voastră va fi făcută desăvârşită. Atunci veţi reflecta din ce în ce mai mult chipul Domnului Hristos în tot ceea ce este curat, nobil şi plăcut. “Roada Duhului, dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea, înfrânarea poftelor.” Galateni 5,22-23. Aceste roade nu vor pieri niciodată, ci vor produce, după felul lor, un seceriş bogat pentru viaţa veşnică. “Şi când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul.” Domnul Hristos aşteaptă cu mult dor să Se manifeste în Biserica Sa. Când caracterul Domnului Hristos va fi în mod desăvârşit reprodus în poporul Său, atunci El va veni să-i ia la Sine ca fiind ai Săi. Este privilegiul fiecărui creştin nu numai de a aştepta, ci şi de a grăbi venirea Domnului Isus Hristos. 2 Petru 3,12. Dacă toţi aceia care mărturisesc numele Său ar aduce roade spre slava Sa, cât de repede ar putea fi lumea întreagă semănată cu sămânţă Evangheliei. În curând, marele seceriş final va fi copt, şi Domnul Hristos va veni ca să strângă grâul cel preţios”.

Stăteam acolo pe genunchi şi îl lăudam pe Dumnezeu pentru acea rază de lumină care a ajuns până la mine. Mi-am reamintit acel text din Marcu 4:29 „…şi când este coaptă roada, pune îndată secerea în ea, pentru că a venit secerişul.” Acest text arată exact paşii necesari. Iar de atunci şi până în ziua de azi eu am considerat că această denominaţiune ar trebui să stea pe genunchi, rugându-se pentru umplerea cu Duhul Sfânt, pentru a putea încheia rapid lucrarea. Deci, frate Taylor, eu consider că înţelegerea clarificată prin comentariile din spiritul profeţiei este înţelegerea sănătoasă.

W.E. Howell: Am şi eu o experienţă în această privinţă, care s-a petrecut în timpul acestei Conferinţe şi care a făcut o impresie asupra minţii mele. Întotdeauna am considerat că o parte din capitolul patru din Evrei se referă la profesori. Adesea m-am referit la el ca la un argument în favoarea profesorului. Săptămâna trecută studiam aici chemarea divină de a preda, şi m-am referit la acest capitol pentru o anumită idee, apoi am citit un comentariu al spiritului profeţiei. Cred că Duhul Domnului m-a condus la el. Aici se arată că se referă la profesori: „Cel care caută să transforme omenirea trebuie să înţeleagă omenirea”. Am considerat că este potrivit pentru un profesor. „Numai prin simpatie, credinţă şi dragoste pot fi atinşi şi ridicaţi oamenii. Iar Hristos este prezentat ca Maestrul – Profesor. „Dintre toţi câţi au trăit vreodată pe pământ, doar El a avut o înţelegere perfectă a sufletului uman”. Apoi urmează acel text din Evrei capitolul patru: „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. Aceasta a adus o străfulgerare de lumină asupra acestui capitol din Evrei ca niciodată mai înainte. Apoi am luat acea idee a marelui preot ca fiind maestrul – profesor şi am găsit cea mai potrivită calificare a profesorului pe care am descoperit-o undeva în Biblie, iar acum cred că tot capitolul se referă la profesori.

F.M. Wilcox: Am un paragraf pe care aş dori să-l citesc aici. Este în armonie perfectă cu ceea ce tocmai a spus fratele Daniells, aşa că am considerat potrivit să fie citit. James White, în Review-ul din 1851, a scris aceste cuvinte iar apoi au fost republicate după un an, ca expresie a ceea ce el a considerat a fi punctul de vedere denominaţional referitor la Mărturii:

„DARURILE BISERICII EVANGHELIEI

Darurile Duhul ar trebui să-şi aibă locul lor potrivit. Biblia este stânca veacurilor. Este regula noastră de credinţă şi de practică. În ea, omul lui Dumnezeu este „desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. Dacă fiecare membru al bisericii lui Hristos ar fi sfânt, fără vină şi despărţit de păcătoşi, şi ar cerceta Sfintele Scripturi atent şi cu multă rugăciune pentru aflarea datoriei, cu ajutorul Duhului Sfânt, credem că ar fi în stare să înţeleagă întreaga datorie „pentru orice lucrare bună”. Astfel, omul lui Dumnezeu poate fi desăvârşit. Dar câtă vreme există şi reversul, şi va exista întotdeauna, Dumnezeu, în mila Sa, are compasiune pentru slăbiciunea poporului Său, şi a aşezat daruri în biserica evangheliei petnru a corecta erorile şi a ne conduce spre Cuvântul Lui cel viu. Pavel spune că ele sunt date „pentru desăvârşirea sfinţilor” „până vom ajunge toţi la unirea credinţei”. Nevoia deosebită a bisericii în starea sa nedesăvârşită, este ocazia lui Dumnezeu să manifeste Duhul.

„De aceea, fiecare creştin are datoria să ia Biblia ca regulă desăvârşită a credinţei şi datoriei. El ar trebui să se roage serios pentru a fi ajutat de Duhul Sfânt în cercetarea Scripturilor pentru întregul adevăr, şi pentru aflarea întregii sale datorii. El n-are voie să se întoarcă de la ele pentru a învăţa datoria sa prin vreunul dintre daruri. Noi spunem că, în momentul în care o face, el aşează darurile într-un loc greşit, şi ia o poziţiei extrem de periculoasă. Cuvântul trebuie să fie în faţă, ochiul bisericii trebuie să fie aţintit spre el, ca regulă de trăire şi ca fântână de înţelepciune, din care să înţeleagă datoria „pentru orice lucru bun”. Dar dacă o parte din biserică rătăceşte de la adevărurile Bibliei şi devine slabă şi neputincioasă, şi turma se împrăştie, astfel încât devine necesar ca Dumnezeu să folosească darurile Duhului pentru a corecta, reînvia şi vindeca pe cei rătăciţi, noi trebuie să-I îngăduim să lucreze. Da, mai mult, ar trebui să ne rugăm ca El să lucreze şi să-I cerem cu sinceritate ca El să lucreze prin puterea Duhului, ca să aducă înapoi oile împrăştiate ale turmei Lui. Slavă Domnului, El va lucra. Amin”. – Review and Herald, 21 Aprilie, 1851.

„Noi am scris acest articol despre darurile bisericii evangheliei în urmă cu patru ani. A fost publicat în primul volum din Review. Unul din obiectivele republicării lui a fost acela ca cititorii noştri să vadă singuri care a fost poziţia noastră dintotdeauna cu privire la acest subiect, şi să fie mai pregătiţi în a răspunde jignirilor pe care ni le aduc alţii.

Poziţia că Biblia şi numai Biblia este regula de credinţă şi datorie nu exclude darurile pe care Dumnezeu le aşează în biserică. A le respinge înseamnă a respinge acea parte a Bibliei care le prezintă. Noi spunem astfel: lăsaţi-ne să avem o Biblie întreagă şi lăsaţi ca doar ea să ne fie regulă de credinţă şi datorie. Aşezaţi darurile acolo unde le este locul şi toate se vor armoniza” – Review and Herald din 3 Octombrie 1854.

W.W. Prescott: Cum ar trebui să folosim scrierile spiritului profeţiei ca o autoritate prin care să rezolvăm o chestiune istorică?

A.G. Daniells: Ei bine, aşa cum înţeleg eu lucrurile, sora White niciodată n-a pretins a fi o autoritate în privinţa istoriei şi niciodată n-a pretins a fi un profesor de dogmatică în teologie. Ea niciodată n-a prezentat vreun curs de teologie, asemenea cărţii scrise de doamna Eddy. Ea a făcut doar declaraţii incomplete, şi a lăsat pastorilor, evangheliştilor şi predicatorilor să rezolve toate aceste probleme ale Scripturii, teologiei şi istoriei. Ea niciodată n-a pretins a fi o autoritate în istorie; şi, după cum am înţeles eu, acolo unde istoria legată de interpretarea profeţiei era clară şi expresivă, a introdus-o în scrierile ei; dar am înţeles dintotdeauna că, în ceea ce o priveşte, a fost gata să corecteze, prin revizuire, acele declaraţii pe care le-a considerat că ar trebui corectate. Eu niciodată n-am apelat la scrierile ei cu scopul de a prelua anumite declaraţii istorice pe care le face în scrierile ei şi apoi să le folosesc ca pe dovezi istorice ale împlinirii profeţiei. Nu ştiu cum văd alţii această chestiune, dar eu am considerat că ar trebui să abordez istoria în acelaşi fel în care sunt sfătuit să abordez Biblia – să studiez atent toate lucrurile, dar să-i îngădui să facă din când în când acele revizuiri care i se par potrivite.

Încă un lucru: acum ştiţi câte ceva despre acea mică cărticică „The Life of Paul”. Ştiţi necazurile în care am intrat din cauza ei. Niciodată n-am putut pretinde inspiraţia completă a acestei cărţi, iar apoi să o înlocuim, fiindcă a fost dată deoparte, din cauză că a fost prost concepută. S-a dat credit surselor nepotrivite, iar unele dintre ele au fost inserate în „Marea Luptă” – fără acreditare; la revizuirea cărţii, acele lucruri greşite au fost eliminate şi refăcute corespunzător. Acest fapt mie nu mi-a clătinat credinţa, dar sunt oameni care au fost răniţi grav din cauza aceasta, şi cred că s-a întâmplat aşa datorită faptului că ei pretind prea mult de la aceste scrieri. Aşa cum a spus fratele White, există pericolul de a ne depărta de Carte şi să pretindem prea multe cui nu trebuie. Haideţi să-i dăm importanţa cuvenită, aşa cum a aşezat-o Dumnezeu, iar apoi, cred eu, vom putea sta fără să fim zguduiţi atunci când vor apărea unele din aceste lucruri pe care nu le putem armoniza cu teoriile noastre.

W.W. Prescott: Există şi o altă experienţă pe care o ştiţi şi care se aplică la chestiunea ridicată de fratele Taylor. Unii dintre fraţii de aici îşi amintesc foarte bine despre o controversă serioasă pe tema capitolului 8 din Daniel, şi că erau unii fraţi care s-au opus faţă de ceea ce se numea concepţia nouă şi au luat scrierile ei pentru aşi susţine poziţia. Ea le-a scris acestor fraţi şi le-a cerut să nu-i folosească scrierile pentru a rezolva acea controversă. Cred că ar trebui să ne amintim de propriul ei sfat atunci când fraţii sunt divizaţi în privinţa unei interpretări şi devine o controversă publică.

J.N. Anderson: Până unde aţi lua în considerare acel cuvânt venit din partea sorei White, ca fiind o utilizare generală a scrierilor ei?

A.G. Daniells: Cred că a fost destinat în mod special acelui caz, dar cred că putem folosi acelaşi raţionament despre folosirea scrierilor ei şi în alte cazuri.

C.A.Shull: Cum ar trebui să folosim Mărturiile în sala de clasă? Care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de ele în privinţa istoriei, în special? Înainte de a fi ştiut că există vreo declaraţie referitoare la experienţa lui Ioan, eu am afirmat, în faţa clasei, că este doar o tradiţie faptul că Ioan a fost aruncat într-un cazan cu ulei încins, dar un student mi-a adus imediat un citat din Mărturii că Ioan a fost aruncat în uleiul încins. Acum, vreau să ştiu: a primit ea o revelaţie cum că Ioan a fost aruncat în acel cazan încins? O altă întrebare, despre luarea Babilonului. Sora White, în spiritul profeţiei, menţionează că Babilonul a fost luat, conform cronicilor, prin schimbarea cursului apelor. Dar învăţaţii moderni spun că n-a fost cucerit în acest fel. Care ar trebui să fie atitudinea noastră în asemenea situaţii?

Mrs. Williams: Întâmpinăm această întrebare în fiecare an.

E.F. Albertsworth: În clasele mele, m-am confruntat cu elevi care au venit cu Mărturii, şi se străduiau să lămurească o întrebare prin citate în care ea spune: „Mi s-a arătat”. Ei spun că aceasta lămureşte toate lucrurile. Aş vrea să ştiu ce atitudine ar trebui să luăm într-o asemenea situaţie.

C.P. Bollman: N-ar trebui să fie dat şi un exemplu concret pentru această întrebare?

A.G Daniells: Da, cred că ar trebui.

E.F. Albetsworth: Nu-mi amintesc exact situaţia; dar unii dintre elevi susţin că aceasta înseamnă că ea a avut o revelaţie directă, în timp ce alţii spun că ei i-a fost arătat de către oamenii din jurul ei.

A.G. Daniells: Nu cred că acesta este înţelesul pe care-l avea dânsă în vedere când spune aceste cuvinte. Când i se arată, atunci un înger sau revelaţia însăşi îi arată ceva. Sunt sigur că acesta este sensul ei.

E.F. Albertsworth: Am întâlnit elevi care se îndoiesc de asta.

W.G. Wirth: Putem considera că avem un conflict între versiunile autorizată şi revizuită?

A.G. Daniells: Această întrebare a mai fost ridicată. Trebuie să vă spun că, în această privinţă, nu sunt o autoritate fiindcă şi eu sunt ca voi. Trebuie să-mi formez propria opinie. Nu cred că sora White s-a gândit să stabilească acurateţea vreunei traduceri. Nu cred că a avut aşa ceva în minte sau că ar fi avut ceva de-a face cu punerea sigiliului ca aprobare pentru versiunea autorizată sau cea revizuită când a citat din vreuna. Ea a folosit orice versiune a ajutat-o să scoată în evidenţă gândul dorit. Referitor la aspectul istoric, nu pot spune nimic mai mult decât am spus, şi anume, niciodată n-am considerat că sora White şi-a propus să rezolve chestiuni istorice. Odată, am vizitat-o pentru acest scop în chestiunea „daily” (zilnic) şi am luat cu mine acea hartă veche – cea mai veche pe care o avem…

C.P. Bollman: Aceaşi hartă cu cea pe care o vinde fratele Haskell?

A.G. Daniells: Da, era aceeaşi hartă. Am luat-o cu mine şi i-am aşezat-o în braţe, apoi am luat cartea „Scrieri timpurii” şi i-am citit din ea, apoi i-am spus despre controversă. Am petrecut mult timp cu ea. A fost una dintre zilele ei bune, când se simţea veselă şi odihnită, aşa că am avut ocazia să-i explic situaţia pe îndelete. I-am spus: „Acum, tu spui că ţi s-a arătat că părerea referitoare la „daily” pe care o aveau fraţii era corectă. Însă, i-am spus eu, sunt două părţi implicate în acest „daily” pe care îl citezi. Unul este această perioadă de timp, adică cele 2300 de ani, şi altul este însuşi cuvântul „daily”. Am revenit din nou acolo, şi de fiecare dată, imediat ce ajungeam la acel timp, ea îmi spunea: „Eu ştiu ce mi s-a arătat, că acea perioadă de 2300 de zile a fost fixată, şi că după ea nu va mai fi fixată alta. Fraţii au ajuns în mod corect la anul 1844”.

Apoi am lăsat acel subiect şi l-am abordat pe „daily”. Ea mi-a spus: „Frate Daniells, nu ştiu ce este acest daily, dacă este păgânism sau lucrarea lui Hristos. Nu acesta este lucrul care mi s-a arătat mie”. Şi apoi se întorcea în zona aceea nedefinită. Iar când mă reîntorceam la cei 2300 de ani, se reînsufleţea din nou şi spunea: „Acesta este lucrul de la care nu ne putem depărta niciodată. Îţi spun, niciodată nu te poţi îndepărta de perioada celor 2300 de zile. Mi s-a arătat că aceasta a fost stabilită”.

Şi eu cred, fraţilor, că a fost. Şi puteţi încerca mai degrabă să mă scoateţi din lume decât să mă scoateţi din această convingere – nu pentru că a spus ea, ci pentru că eu cred că i-a fost arătat lucrul acesta de către Domnul. Iar în cealaltă chestiune, despre care a spus că nu i s-a arătat ce reprezintă acest „daily”, eu cred şi aceasta, şi consider că în „Scrieri timpurii” expresia „daily” reprezintă 100% stabilirea acelei perioade. Acesta este lucrul despre care vorbeşte ea, şi eu iau Biblia aşa cum este, şi cercetez Bibia ca să aflu ce înseamnă acest „daily”.

Aşa că, atunci cînd vine vorba despre întrebări de genul cuceririi Babilonului, fraţilor, eu nu cred că ar trebui să lăsăm ca orice declaraţie măruntă din istorie pe care o găsim să ne îndepărteze de spiritul profeţiei. Ştiţi că şi istoricii se contrazic între ei, nu-i aşa? Desigur, lucrarea voastră este aceea de a vă întoarce mereu şi mereu la izvoare, la lucrul original; şi când ajungeţi acolo, şi vă edificaţi complet, nu cred că dacă sora White ar fi aici astăzi şi v-ar vorbi, v-ar autoriza să luaţi faptele istorice, presupunând că este vorba despre aşa ceva, pe care le-a inclus într-o carte, şi să le puneţi în contradicţie cu un aspect concret din istorie. Noi am discutat cu dânsa despre aceasta când a început revizuirea cărţii „Marea luptă”, şi am în seif scrisorile ei în care suntem avertizaţi să nu o folosim pe sora White ca pe un istoric. Ea niciodată n-a pretins a fi aşa ceva. Am fost avertizaţi împotriva folosirii declaraţiilor pe care le găsim în scrierile ei împotriva diferitelor interpretări care există referitoare la un fapt. Aceasta este poziţia mea. Nu am de ce să mă înfrunt cu studenţii, şi nu am de ce să mă justific într-o adunare. Presupun că pentru mine este mai uşor decât pentru voi, ca profesori.

W.W. Prescott: Una dintre cele mai recente ediţii ale Bibliei ia poziţia lui Herodotus împotriva lui XXX, referitor la punctul menţionat despre cucerirea Babilonului, şi spune: „De ce să desconsiderăm scrierile de pergament în favoarea tăbliţelor de lut?”.

A.G. Daniells: Aceasta vroiam să spun – că noi n-ar trebui să îngăduim ca orice declaraţie istorică pe care o găsim şi care contrazice Mărturiile, să ne zăpăcească. Dacă sunt două surse la fel de valoroase, în acelaşi punct, alegeţi sursa care este în armonie cu ceea ce avem.

C.A. Shull: Noi, profesorii, avem o mare responsabilitate în a lua atitudinea corectă. Dacă spunem că un lucru din Mărturii nu este corect, elevii sunt predispuşi să ducă mai departe impresia că noi nu credem în Mărturii.

A.G. Daniells: Sunt două căi prin care-i putem răni pe elevi în această privinţă. Una este aceea de a desconsidera Mărturiile şi a aruncăm o mică îndoială sau neîncredere în ele. Fraţilor, eu n-aş face niciodată aşa ceva în clasele de şcoală. Indiferent cât de dezorientat aş fi, niciodată n-aş arunca o îndoială în mintea unui elev. Mi-aş lua ore întregi în a explica problemele pentru a le întări încrederea în ele. Aruncarea neîncrederii este unul dintre modurile de rănire a unui elev. O altă cale este aceea de a lua o poziţie extremă şi neîntemeiată. Puteţi face asta, dar atunci când un elev intră în contact cu anumite realităţi, el poate fi zguduit şi probabil va fi pierdut de tot. Eu cred că ar trebui să fim sinceri şi oneşti şi niciodată să nu pretindem ceva ce nu este bine fundamentat, doar ca să arătăm că noi credem. Trebuie să fiţi foarte atenţi în prezentarea acestui subiect, fiindcă mulţi elevi au auzit de la părinţii lor şi de la pastorii lor lucruri care nu sunt chiar aşa, astfel că temelia lor este una greşită.

Trebuie să mă refer din nou la atitudinea lui A.T. Jones. În perioda sa de glorie era în stare să execute un om pentru un singur cuvânt. L-am văzut luând un singur cuvânt din Mărturii şi agăţându-se de el, iar acel cuvânt însemna totul – doar un singur cuvânt. Eram cu el când a făcut o descoperire – sau cel puţin părea că a făcut-o -, anume, că în Mărturii şi în scrierile sorei White existau cuvinte pe care nu Dumnezeu le-a rânduit să fie aşezate acolo, că erau cuvinte pe care dânsa nu le-a pus prin inspiraţie divină, că nu Domnul a ales cuvintele, ci că altcineva a ajutat la alegerea lor. Aşa că, el a luat două mărturii şi le-a comparat, intrând astfel într-o mare încurcătură. Apoi, s-a dus cu Dr. Kellogg, unde a putut să strice toate lucrurile.

F.M. Wilcox: În anii ’60 sau ’70, la o sesiune a Conferinţei Generale, s-a votat o rezoluţie prin care noi recunoaştem că Mărturiile au fost pregătite sub presiune şi în situaţii stresante, astfel încât cuvintele n-au fost cele mai potrivite întotdeauna, astfel că se recomandă republicarea lor cu modificările care se impun, pentru a le face corespunzătoare.

A.G. Daniells: Mi-ar plăcea să văd acea rezoluţie. Acum, fraţilor, vreau să vă întreb în mod sincer, dacă există cineva care a avut vreo îndoială în mintea lui referitor la atitudinea mea şi poziţia pe care am avut-o? (voci: Nu! Nu!) Sau dacă este cineva care crede că sunt neîncrezător în Mărturii? Eu nu voi spune că (anumite) lucruri din poziţia mea nu sunt corecte, pentru că s-ar putea ca voi să nu fiţi de acord cu mine, ci că, din ceea ce am spus, există vreo tendinţă care să vă facă să credeţi că sunt neîncrezător, şi că voi încerca să vă îndepărtez de Mărturii? (S-au auzit câteva „Nu”-uri hotărâte).

C.L. Taylor: Am fost 100% de acord cu ceea ce aţi spus în urmă cu câteva seri. Astăzi mai am o singură întrebare în minte.

A.G. Daniells: S-o auzim.

l. Nu ştiu dacă doar doriţi să lăsaţi impresia că le discreditaţi sau că doar nu vreţi să le prezentaţi. Dacă doar vreţi să nu le folosiţi ca dovezi că lucrarea este inspirată, sunt cu totul de acord. Pe de altă parte, dacă gândiţi că acele lucruri nu sunt de încredere, că fratele Loughborough şi alţii sunt greşiţi în aceste privinţe, trebuie să spun că nu sunt de aceeaşi părere.

A.G. Daniells: Nu, eu nu le desconsider şi nici nu mă lepăd de ele; dar ele nu sunt acel gen de dovezi pe care le-aş folosi în discuţiile cu elevii sau cu necredincioşii.

C.L. Taylor: Cu asta sunt de acord.

A.G. Daniells: Eu nu le pun la îndoială, dar nu cred că reprezintă cele mai bune dovezi. De exemplu, nu cred că cea mai bună dovadă pe care o am de oferit unei audienţe referitoare la chestiunea Sabatului sau la natura omului sau la botez, este aceea de a le citi scrierile sorei White. Cred că cea mai bună dovadă pe care o pot oferi este Biblia. Probabil că vă amintiţi, am fost însărcinat să vorbesc la înmormântarea sorei White; şi vă aminti că am folosit acea ocazie pentru a prezenta dovezi ale înaltei sale chemări. Ei bine, eu n-am prezentat o listă lungă cu roade şi dovezi miraculoase. Ştiam că subiectul urma să fie publicat lumii în sute de ziare, şi am dorit să le dau ceva legat de o mare autoritate, şi iată ce le-am spus: în primul rând, că ea a crezut în învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu, de la Geneza până la Apocalipsa; că ea s-a dedicat omenirii în cea mai înaltă responsabilitate, aceea de a ajuta omenirea – şi am detaliat aceste puncte. Acesta este ceea ce vreau să spun, frate Taylor; dar nu desconsider celelalte lucruri. Fraţilor, ceea ce vreau să ştiu este aceasta: pare poziţia mea de un asemenea caracter încât să fiţi conduşi la gândul că eu sunt neîncrezător? (voci: Nu!) Dacă gândiţi astfel, spuneţi-o deschis! Eu nu vreau să fac aşa ceva, dar trebuie să fiu cinstit – nu mă pot ascunde într-un lucru ca acesta. Eu am rămas neclintit în această privinţă timp de aproape patruzeci de ani, şi consider că este o poziţie sigură; dar dacă ar trebui să iau o altă poziţie faţă de Mărturii, atunci aş fi neîncrezător; (voci: Asta aşa este!) N-aş şti unde să stau, fiindcă n-aş putea spune dacă albul este alb ori dacă negru este negru.

H.C. Lacey: Pentru noi nu sunt dubii că într-adevăr crezi în Mărturii, dar te superi dacă ataşez o notă personală?

A.G. Daniells: Nu.

H.C. Lacey: Iat-o: cei care nu te-au auzit vorbind, cum am avut noi ocazia, şi iau cealaltă poziţie – unii dintre ei susţin în mod deliberat că nici tu nici profesorul Prescott nu credeţi în Mărturii. De exemplu, am mers la Mt. Vernon şi m-am întâlnit cu clasa terminală, şi am avut ocazia să stau de vorbă cu trei sau patru dintre elevi; şi ei mi-au spus deschis că, fără îndoială, conducătorii noştri de la Conferinţa Generală – şi nu se refereau la mine sau la fratele Sorenson – nu cred în Mărturii.

W.W. Prescott: Nu ne spui lucruri noi.

H.C. Lacey: Noi, ca profesori, ne aflăm într-o situaţie extrem de dificilă. Noi am ajuns destul de adânc în discuţiile de aici; dar elevii ajung chiar la miezul problemei în anumite aspecte, şi, ca atare, trebuie să o facem şi noi aici. De faţă sunt persoane care n-au curajul să pună anumite întrebări, pe care le au în minte sau pe care le discută doar în ascuns. Dar profesorul se află într-o situaţie foarte dificilă. În privinţa capturării Babilonului, m-am simţit liber să spun că, după mine, dovezile indică faptul că Cirus n-a cucerit cetatea în felul acesta, dar că această chestiune trebuie studiată în continuare. Să presupunem că vor ieşi la iveală alte tăbliţe precum şi alte dovezi care vor demonstra că într-adevăr Cirus n-a cucerit cetatea în felul acesta; putem spune că, dacă se va face o revizuire a cărţii „Patriarhi şi profeţi”, care susţine în mod clar vechea părere – revizuirea se va face în armonie cu faptele noi descoperite?

A.G. Daniells: Eu cred că aceasta era poziţia lui Ellen White. Cred că ea aşa ar face. Niciodată n-am înţeles că ea ar fi pretins infailibilitate în privinţa chestiunilor istorice.

H.C. Lacey: Dar sunt unii care nu vor înţelege asta.

W.W. Prescott: Este interesant de ştiut că până şi un mare critic, precum George Adams Smith, este de acord cu Herodotus (?) în această chestiune. Fratele Daniells a amintit despre dovezile fizice exterioare. Una dintre aceste dovezi era că ochii rămâneau deschişi, după cum vă amintiţi, şi se face referire mereu la Numeri 24, arătându-se că acest fenomen este în armonie cu acest pasaj. Dar când citeşti Versiunea Revizuită, se spune altfel: „Balaam şi-a rostit proorocia şi a zis: „Iată ce zice Balaam, fiul lui Beor, Omul cu ochii închişi” Deci acest text este prezentat exact pe dos. Astfel, aş prefera să nu folosesc acest argument, că ochii unui profet sunt deschişi.

A.G. Daniells: La aceasta m-am referit ca la chestiuni secundare.

H.G. Lacey: În aprecierea noastră faţă de spiritul profeţiei, lumina spirituală pe care o aduce în inimile şi vieţile noastre are mai multă valoare decât acurateţea intelectuală în chestiunile istorice şi teologice. N-ar trebui să luăm mai degrabă acele scrieri ca pe vocea Duhului în inimile noastre, în loc să luăm în inima noastră vocea profesorului? Iar dovada finală nu stă mai degrabă în valoarea ei spirituală decât în acurateţea ei istorică?

A.G. Daniells: Da, aşa cred.

J.N. Anderson: Aţi prezenta lucrurile aşa cum aţi făcut-o în această dimineaţă? Aţi suţine că nu credeţi că Mărturiile trebuie luate ca autoritate finală în chestiuni istorice etc. pentru a justifica o poziţie?

A.G. Daniells: Cine prezintă în şcoli subiectul spiritului profeţiei? Nu profesorul de Biblie? Cum prezentaţi aceste subiecte înaintea elevilor?

C.L. Taylor: Atât profesorul de Biblie cât şi cel de istorie ating acest subiect.

W.H. Wakeham: Apare în orice clasă de Biblie.

H.C. Lacey: N-ar fi un lucru extraordinar dacă s-ar scrie o broşură într-o formă clară, simplă, care să prezinte faptele într-un stil deschis, aşa cum le avem – fapte sacre, simple – aşa încât să le putem pune în mâinile elevilor interesaţi?

Voce: Vrăjmaşii noştrii le-ar răspândi pretutindeni.

C.L. Benson: Cred că ar fi minunat dacă fraţii noştri ar fi puţin mai conservatori în aceste chestiuni. În Uniunea noastră am fost vizitaţi de o persoană care a prezentat timp de o oră şi jumătate dovezi din spiritul profeţiei manifestat prin sora White. Practic s-a transmis impresia că orice cuvânt pe care l-a rostit, şi fiecare scrisoare pe care a scris-o, fie personal sau de altă natură, a fost de inspiraţie divină. Asemenea lucruri le face mari necazuri profesorilor şi pastorilor.

W.G. Wirth: Vreau să susţin ceea ce a spus profesorul Lacey. Doresc ca voi, cei din conducere, să faceţi ceva pentru noi, fiindcă noi suntem cei care suferim.

W.W. Prescott: După ştiinţa mea, a fost adresat un apel cât se poate de serios către birourile dânsei să facă o asemenea declaraţie, dar n-o vor face.

C.P. Bollman: Însă nu i-a fost adresată ei.

W.W. Presoctt: Nu, dar a fost adresată celor ce lucrează cu manuscrisele ei.

A.G. Daniells: Unele dintre aceste declaraţii, ca cele pe care le-a citit fratele Wilcox în această dimineaţă, au fost prezentate de câteva ori, iar fratele White întotdeauna a luat o poziţie raţională, corectă.

W. Prescott: Fratele Wilcox a primit o scrisoare chiar de la sora White, pe care a citit-o.

A.G. Daniells: Când aceste lucruri se aflau într-o controversă destul de aprinsă, W.C. White, din partea mamei sale, a expediat lucrări pe care le avem în seifurile noastre de aici şi care ne-au oferit o temelie rezonabilă pe care să stăm. Nu ştiu, dar probabil Comitetul Conferinţei Generale ar putea numi un comitet format din persoane demne de încredere, responsabile, şi pe care poporul să nu le suspecteze, care să se ocupe de acestea şi să le lămurească. Mie mi se pare că în şcolile noastre ar trebui să fie o înţelegere printre profesori. Profesorii de Biblie şi istorie, şi alţii care au de-a face cu aceste lucruri, ar trebui să se strângă la un loc şi să aibă aceleaşi lecţii şi aceeaşi învăţătură, dacă este posibil. Adevărul ar trebui prezentat acestor elevi, iar când le oferiţi adevărul îi veţi pune pe o temelie pe care vor sta fără probleme. Dar când le sunt prezentate aceste idei eronate, ei vor obţine o idee falsă; şi atunci va fi foarte primejdios ca un om sincer să ia o poziţia corectă şi să şi-o facă cunocut.

W.E. Howell: Am impresia că acest punct este de cea mai mare importanţă. Am fost într-o oarecare confuzie în privinţa aceasta. Noi am discutat aici despre aceste lucruri foarte liber şi deschis, şi cred că toţi profesorii prezenţi sunt mulţumiţi cu locul pe care îl ocupă spiritul profeţiei în privinţa lucrării lor. Dar aceşti profesori, când se vor întoarce la locurile lor de muncă, vor întâmpina tot felul de întrebări, şi mă întreb, cât de departe poate să meargă un profesor cu o clasă de elevi sau cu o altă grupă de persoane, pentru a încerca să lămurescă lucrurile pe care le-au auzit aici şi pe care le-au primit şi le cred. Consider că aceasta este dificultatea care va urma. Aici avem, dintr-o şcoală întreagă, doar doi profesori. Unii membri ai corpului profesoral s-ar putea să nu fie clarificaţi în aceste chestiuni. Pot fi profesori care vor dori să prezinte ştiinţa din spiritul profeţiei; sau un altul, care n-a participat la aceste discuţii, să aibă o altă părere. Şi aceste diferenţe îi vor pune pe aceşti profesori într-o situaţie foarte dificilă. Dacă există ceva care poate fi făcut şi să li se pună în mâini astfel încât să poată oferi o reprezentare corectă a chestiunii, cred că ar fi de mare ajutor.

W.W. Prescott: Puteţi explica cum se poate ca doi fraţi, care diferă în privinţa inspiraţiei Bibliei, unul considerând că este inspirată verbal iar altul opunându-i-se, şi totuşi să nu fie creată nici o tulburare în denominaţiune? Aceasta este situaţia noastră. Dar dacă doi fraţi iau o atitudine similară faţă de spiritul profeţiei, unul crezând în inspiraţia verbală iar celălalt nu, cel care nu susţine inspiraţia verbală, este discreditat.

F.M. Wilcox: Consideraţi că cel care nu crede în inspiraţia verbală a Bibliei, crede Biblia?

W.W. Prescott: Eu n-am nici o îndoială. Eu însumi am o părere diferită. Dacă un om nu crede în inspiraţia verbală a Bibliei, el se află mai departe într-o stare bună; dar dacă el spune că nu crede în inspiraţia verbală a Mărturiilor, el este imediat descalificat. Cred că este o situaţie nesănătoasă. Aceasta pune spiritul profeţiei desupra Bibliei.

W.G. Wirth: Într-adevăr, pentru mine aceasta este problema cea mai dificilă. Cu siguranţă că voi fi discreditat dacă mă voi întoarce acasă şi voi prezenta această viziune. Aş prefera să văd publicate nişte declaraţii ale celor care conduc această lucrare, astfel încât, dacă se vor întâmpla acele lucruri, să am o autoritate în spatele meu, deoarece voi intra într-o mulţime de probleme din această cauză. Aş vrea să văd făcând-se ceva, fiindcă educaţia aceasta se va perpetua şi elevii noştri vor pleca cu idea că Mărturiile sunt inspirate verbal, şi vai de cel ca mine care nu ţine această linie.

Acum, despre reforma sanitară: adesea vine la mine un student şi citează din sora White despre folosirea untului. Dar noi folosim uzual unt la mesele noastre. Şi vor cita şi despre carne, cum că în nici o împrejurare nu trebuie mâncată. Eu ştiu că această abordare este nerezonabilă, şi că sunt situaţii în care este necesar să mănânci carne. Dar ce să fac în asemenea cazuri? Aş dori puţină lumină în unele din aceste detalii, astfel încât să beneficiem de întrega lor valoare.

A.G. Daniells: Sunt gata să vă răspund la câteva din ele, pentru că am avut parte de ele de o mie de ori. Să luăm în discuţie reforma sanitară. Este bine ştiut chiar din scrieri şi din contactele personale cu sora White, precum şi din judecata sănătoasă, şi din călătorii şi din cunoaşterea diferitelor părţi ale lumii, că sfatul prezentat în Mărturii n-a fost niciodată intenţionat a fi o mare regulă acoperitoare, stipulând ce să mănânce şi ce să nu mănânce oamenii, şi că se aplică la persoane diferite în conformitate cu condiţia lor fizică şi conform cu situaţia în care se află ei înşişi. Întotdeauna aşa am prezentat acest subiect pastorilor în întâlnirile pastorale. Am avut o întâlnire pastorală în Scandivia, şi acolo era un om din „ţara întunecată”, sus, în Hammerfest, unde nicodată nu creşte o banană sau un măr sau o piersică, şi foarte rar găseşti o verdeaţă. Acolo este zăpadă şi frig aproape tot timpul iar oamenii trăiesc în mare parte din peşte şi alimente animale pe care le pot obţine. Acolo am trimis un asistent medical ca misionar. El avea o idee strictă despre dietă, conform Mărturiilor, şi nu s-ar fi atins de vreun peşte sau vreo bucată de ren, ori vreun alt fel de aliment animal.  Misionarii n-au prea mulţi bani şi nu pot importa fructe proaspete; şi era în zilele când nici măcar conservele nu se prea trimiteau. Ei bine, omul nostru a slăbit şi era aproape să moară de foame. A făcut efortul să vină la întâlnire, şi era atât de alb precum îmbrăcămintea ta (adresându-se sorei Williams). Abia mai avea sânge în trup. Am vorbit cu el, şi i-am spus: „Frate Olson, ce-i cu tine? Vom fi nevoiţi să te trimitem înapoi de aici dacă nu-ţi revii. Tu nu mai ai celule roşii în sânge”. Am vorbit cu el un timp şi, în final, l-am întrebat: „Cu ce trăieşti?” Mi-a răspuns: „Ei bine, mă hrănesc cu o porţie bună de vânt nordic”. I-am spus: „Fii sigur că aşa şi arăţi”. Am continuat să discutăm şi am aflat că omul nu mânca decât cartofi şi mâncăruri din amilaceu – o dietă limitată. Atunci am intrat în el cu toată autoritatea de care pot da dovadă în faţa unei asemenea nebunii.

Voce: Şi ai reuşit să faci vreo impresie?

A.G. Daniells: Da, am reuşit. Şi am primit şi sprijinul altor fraţi. I-am spus că va fi înmormântat curând dacă va continua să trăiască aşa. Am discutat foarte deschis. Când m-am întors acasă, am vorbit cu sora White despre aceasta şi ea a spus: „De ce nu folosesc oamenii simţul realităţii? De ce nu înţeleg că trebuie să fim în armonie cu locurile în care trăim?” Veţi găsi într-o mărturie o declaraţie de precauţie care modifică declaraţiile extreme.

F.M. Wilcox: Sora White spune într-o copie din The Instructor că sunt unele grupe cărora nu le-ar spune că n-ar trebui să mănânce carne.

A.G. Daniells: Sunt mulţi oameni conştiicioşi, şi pastori care sunt foarte îngrijoraţi că ar putea mânca ceva ce n-ar fi îngăduit. Referitor la acest aspect, Pavel spune că împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare ori băutură, ci neprihănire şi pace; iar noi lucrăm şi încercăm să intrăm în împărăţie la fel de mult pe baza faptelor referitoare la mâncare şi băutură ca şi prin oricare alte lucruri din lumea aceasta. Niciodată nu veţi putea socoti vegetarianismul ca fiind calea spre ceruri. Am fost în India, unde oamenii sunt foarte stricţi cu mâncarea lor, dar în felul acesta nu-şi obţin neprihănirea.

C.L. Taylor: Este valabil pentru toate faptele, nu-i aşa?

A.G. Daniells: Cu siguranţă. Puteţi vedea oameni care n-au îngăduit niciodată să le treacă de buze vreun aliment animal, dar unii dintre ei sunt cei mai tirani şi brutali oameni; şi când încercăm să-i atingem cu Evanghelia, trebuie să le spunem că nu aceasta este calea spre Dumnezeu, că va trebui să vină şi să creadă în Domnul Isus Hristos şi să primească neprihănirea Sa prin mărturisire, iertare şi aşa mai departe. Între noi, avem oameni care sunt tot atât de mult în primejdia de a încerca să aşeze neprihănirea prin fapte prin chestiunea alimentaţiei cât este lumea în primejdia de o aşeza în orice alt lucru. Ştiţi, din cele spuse de sora White în privinţa neprihănirii, că n-a fost scopul ei acela de a aşeza mâncarea şi băutura ca pe o cale către ceruri. Ea are locul ei. Este importantă, şi n-aş vrea să văd această denominaţiune îndepărtându-se către poziţia altor denominaţiuni; dar nici n-aş vrea să aud despre învăţătura care ar conduce acest popor să caute neprihănirea în mâncare şi băutură, pentru că Pavel spune că nu aceasta este calea. Cred că n-au fost folosite suficiente precauţii potrivite în prezentarea acestor lucruri, şi i-am spus-o sorei White.

Mrs. Williams: Te referi la publicarea lor?

A.G. Daniells: Da, când au fost scrise. I-am spus sorei White că mi se pare că dacă s-ar fi ţinut cont de condiţiile din regiunea arctică sau din inima Chinei ori alte locuri, unele dintre acele scrieri ar fi fost modificate. „Ei bine”, mi-a spus ea, „dacă oamenii n-au de gând să-şi folosească propria lor judecată, atunci cu siguranţă că va trebui să o facem noi în locul lor”. Mi s-a părut atât de logic. Sora White niciodată n-a fost o fanatică, ea niciodată n-a fost o extremistă. A fost o femeie înţeleaptă. Era bine echilibrată. Am observat asta timp de 40 de ani, cât am fost în legătură cu dânsa.

Când ne aflam în Texas, iar fratele White era pe moarte, această femeie a ales cea mai frumoasă carne de căprioară ca hrană, iar soţia mea a pregătit-o; şi el şedea şi mânca puţin din ea şi spunea: „Oh, Ellen, este exact ce trebuie!”  Ea nu l-a hrănit cu amidon! Întotdeauna am văzut la ea un echilibru. Unii sunt extremişti, fanatici, dar eu nu cred că ar trebui să îngăduim ca aceştia să stabilească platforma şi să conducă această denominaţiune. Eu unul n-am de gând s-o fac. Cred că trebuie să folosim toate precauţiile şi toate sfaturile care au fost oferite pentru menţinerea sănătăţii. Fraţilor, eu am încercat să fac asta, dar n-am trăit toată viaţa mea în cel mai strict sens al dietei aşa cum este prezentat acolo. A trebuit să călătoresc în toată lumea, şi, ştiţi bine, a trebuit uneori să mă expun la tot felul de germeni ai bolii. A trebuit să trăiesc dintr-o dietă sărăcăcioasă în anumite locuri vizitate, şi am trăit prin vagoane, sub mari presiuni, şi mi s-a profetizat, când am intrat în această însărcinare, în 1901, că un mandat mă va termina, şi că voi fi fie un om bătrân, sfârşit, fie voi fi în groapă.

Acesta era modul în care vorbeau prietenii mei şi le era milă de mine, şi au regretat că am acceptat acest post; dar eu mi-am spus: „Prin harul lui Dumnezeu, voi trăi în cel mai bun mod posibil, ca să-mi păstrez sănătatea”. Acesta este al 19-lea an şi nu sunt nici terminat, nici în groapă. Sunt puternic şi mă simt bine. Sunt obosit, dar mă pot odihni. Am încercat să fiu sincer şi corect cu propria mea judecată, cu ceea ce am crezut că este bine să fac; şi aceasta m-a păstrat sănătos şi puternic. Aceasta este temelia pe care mi-am propus să lucrez. Nu mi-am propus să îngădui ca vreun extremist să-mi legifereze ce trebuie să mănânc în inima Chinei. Mi-am propus să-mi folosesc propria judecată, şi să stabilesc ce ar trebui să mănânc în acele locuri unde greu se poate obţine mâncare vegetariană.

Mrs. Williams: În interiorul Africii a trebuit să fierbem tot ceea ce mâncam pentru a ucide germenii.

A.G. Daniells: Da, în China trebuie să-ţi sterilizezi mânile şi cuţitul, iar dacă vrei să mănânci un măr, trebuie sterilizat şi după ce l-ai decojit; dar nici atunci nu este întotdeauna sigur. Eu nu cred că trebuie să luăm o poziţie extremă în privinţa dietei pentru toate categoriile de oameni. Nu toţi suntem la fel. Ce este bun pentru un om, pentru altul nu este bun. L-am văzut pe fratele Irwin mâncând două sau trei mere crude chiar înainte de culcare; dar pe mine, un singur măr m-ar fi deranjat atât de mult încât limba şi capul mi s-ar fi umflat. N-aş mânca unul nici dacă mi-aţi da cinci dolari. Eu consideră că este reformă în sănătate respingerea oricărui lucru care mă vatămă, şi folosirea acelora despre care ştiu că mă întăresc şi mă menţin în cea mai bună formă fizică pentru serviciu şi lucrare solicitantă. Aceasta este propria mea reformă a sănătăţii. Merele crude sunt bune pentru cei care au o digestie potrivită pentru aşa ceva; dar dacă o persoană n-are acest tip de digestie, ar trebui să lase deoparte regula altora şi să-şi facă regula „pentru mine, nici un măr crud”.

Acesta a fost modul în care au ajuns o mulţime de lucruri în Mărturii. Multe dintre aceste mărturii au fost scrise pentru persoane individuale, aflate în diferite stadii de sănătate; apoi au fost incluse repede în Mărturii, fără o modificare potrivită. Asta nu înseamnă că sunt lucruri false, dar înseamnă că ele nu se aplică identic la fiecare individ din lumea aceasta. Şi nici nu veţi putea pune un regim al reformei sănătăţii pentru întregul pământ, din cauza diferenţelor fizice care se menţin. Aceasta este ceea ce prezint în întâlnirile lucrătorilor, şi nu cred că distrug forţa acestui mesaj cu nimic, decât poate pentru extremişti.

Waldorf: Timp de douăzeci de ani n-am avut nici o problemă cu spiritul profeţiei sau cu Biblia. Cu cât le-am studiat mai mult pe ambele, cu atât am devenit mai convins de acest adevăr. Am citit atât ce spune înalta critică cât şi partea adversă. Sunt peste 50.000 de texte în Biblie. Sunt multe greşeli, datorate transcrierii. Acum, în privinţa complicaţiilor istorice, eu iau Biblia şi spiritul profeţiei exact la fel.

A.G. Daniells: Iată o ilustraţie a unei greşeli din Biblie: În Samuel se spune că un om şi-a ridicat mâna împotriva a 800 de oameni pe care i-a ucis; iar în Cronici se prezintă acelaşi eveniment, dar se spune că el şi-a ridicat mâna împotriva a 300 de oameni pe care i-a ucis.

Waldorf: Niciodată n-am considerat spiritul profetic ca fiind infailibil. Dar vin la mine elevii altor profesori, care au alte păreri. Unul a venit şi mi-a spus că profesorul Lacey m-a învăţat în felul acesta, un altul vine de la profesorul Jonhnson, care l-a învăţat într-un fel diferit. O mulţime dintre ei merg la colegiile medicale, învăţaţi în diferite feluri de profesorii lor. Ei nu sunt siguri dacă fiecare cuvânt al spiritului profeţiei este inspirat sau nu. Eu îi învăţ în felul următor: că atunci când mesajul era la început, Dumnezeu a dat acest dar al profeţiei în biserică şi, prin acest dar, Dumnezeu a aprobat majoritatea doctrinelor pe care le-am ţinut începând cu anul 1844. În ce mă priveşte, cred că darul profeţiei ne-a fost dat cu scopul de a prinde formă, ca să nu fie nevoie să ne încredem în raţionamentul uman şi învăţaţii moderni, fiindcă eu cred că învăţătura modernă devine falimentară când se ajunge la Greacă şi Ebraică. Cât despre mâncarea de carne, eu n-am atins carnea timp de douăzeci şi unu de ani; dar cumpăr carne pentru soţia mea. Adesea intru într-o măcelărie şi cumpăr ce au ei mai bun ca s-o ţin în viaţă. Niciodată n-am folosit Mărturiile ca pe un ciocan faţă de fraţii mei.

A.G. Daniells: Vă voi spune ceva: se va câştiga o mare victorie dacă vom dobândi un spirit liberal, astfel încât să-i tratăm pe fraţii care diferă de opiniile noastre în privinţa Mărturiilor în acelaşi fel creştinesc în care îi tratăm pe cei care diferă de noi în privinţa interpretării Bibliei. Acesta ar fi un real câştig, şi vreau să vă spun că ar fi de dorit să-l câştigăm, pentru că eu am fost tot timpul criticat de când a apărut contoversa din Battle Creek. Nu este ciudat că, în timp ce eu şi unii dintre colegii mei ne luptam cu această erezie an după an, primeam mesaj după mesaj din partea spiritului profeţiei – unele dintre ele conţinând mesaje de susţinere şi încurajare – şi în tot acest timp, noi eram socotiţi eretici faţă de spiritul profeţiei? Cum înţelegeţi asta? Eu ştiu mai bine ca oricine altcineva dacă cred sau nu în spiritul profeţiei. Nu solicit altora să-mi accepte punctele de vedere, dar mi-ar plăcea să primesc credit din partea fraţilor în chestiunile în care avem păreri diferite. Dacă am putea nutri acest spirit, va fi o mare binecuvântare; şi eu cred că trebuie să prezentăm lucrurile corect în şcolile noastre. Să presupunem că studenţii vin la voi cu întrebări din Biblie la care nu ştiţi să răspundeţi – sau voi ştiţi întotdeauna? Aş fi încântat să fiu şi eu elevul unui profesor care îmi va lămuri orice lucru care m-a nedumerit pe mine! Ce faceţi când vin elevii la voi cu astfel de întrebări?

W.H. Wakeham: Eu le spun că nu ştiu, însă prin asta nu-şi pierd încrederea în mine.

A.G. Daniells: Ei bine, când vin la voi cu întrebări dificile din spiritul profeţiei, de ce să nu spuneţi, asemenea lui Petru, că sunt unele lucruri greu de înţeles. Eu nu cred că asta distruge încrederea oamenilor. Dar noi am căpătat idea că trebuie să arătăm că suntem plini de cunoştinţe de orice fel, referitor la spiritul profeţiei, şi să luăm o poziţie extremă cu scopul de a fi loiali faţă de el.

W.E. Howell: Doresc să remarc două lucruri. Unul este legat de întrebarea pe care a ridicat-o profesorul Prescott referitor la motivul pentru care oamenii iau aceste poziţii diferite faţă de o persoană în privinţa Bibliei şi a Mărturiilor. Nu sunt destul de filozof să explic o atitudine de acest fel, dar cred că motivul constă în principal în luarea poziţiilor extreme şi radicale. Cred că aceasta este rădăcina problemei, în special cu referire la spiritul profeţiei. Fratele Daniells şi fratele Prescott, precum şi alţii, au venit aici şi ne-au vorbit deschis, şi cred că oricine dintre cei prezenţi vor spune că n-au ascuns nimic. N-au avut rezerve faţă de voi în a vă prezenta răspunul la ce i-aţi întrebat pe acest subiect. N-am nici o îndoială că şi voi, la fel ca şi mine, atunci când plecaţi din Washington, auziţi spunându-se că fratele Daniells şi fratele Prescott nu cred în spiritul profeţiei.

A.G. Daniells: Împreună cu fratele Spicer.

W.E. Howell:  Da, şi fratele Spicer. Am încredere că, atunci când veţi pleca de la această conferinţă, veţi fi un mare ajutor în a le însufla încredere oamenilor în aceste lucruri, şi cred că este privilegiul nostru, fraţilor, să-i ajutăm pe oameni în aceste aspecte. Mulţi sunt sinceri şi deschişi în această privinţă, pe baza lucrurilor auzite. Cred că este de datoria noastră să-i ajutăm pe aceştia atât cât putem, pe măsură ce-i întâlnim.

C.L. Benson: Aveţi de gând să întrerupeţi subiectul aici? Din ce a spus fratele Daniells, înţeleg foarte bine ce are să se întâmple cu unele dintre şcolile noastre şi cu oamenii noştri de la Conferinţa Generală. Nu cred c-ar fi corect ca noi, profesorii, să ne întoarecem acasă şi să facem vreo declaraţie. Deja au apărut scrisori care solicită celor din conducere clarificări cu privire la interpretarea spiritului profetic. Nu cred că este potrivit ca noi să mergem şi să facem cunoscută poziţia celor de la Conferinţa Generală. Pe de altă parte, eu ştiu sentimentele şi doctrinele prezentate în Conferinţele noastre, şi cei ce o fac sunt profesorii de Biblie ai poporului; iar dacă profesorii de Biblie şi de istorie preiau aceste poziţii liberale faţă de spiritul profeţiei, atât şcolile noastre cât şi întregul câmp vor fi în vrăjmăşie. Cei din poporul nostru încep să-şi pună întrebări despre condiţia din şcolile noastre. Ei spun că au citit în Review despre acest spirit de păgânism, şi spun că aceste articole cu siguranţă n-ar fi fost publicate în Review dacă în şcolile noastre n-ar exista această stare de lucruri. De ce să se publice aşa ceva în Review dacă n-ar fi cazul? Aceasta este situaţia, mulţi dintre ai noştri consideră că aceste articole au fost scrise din cauza condiţiilor existente în şcolile noastre. Cred că ar trebui să ajungem la aceste chestiuni şi să găsim o soluţie corespunzătoare, dacă putem, şi să începem o campanie de educare. În câmp noi am subliniat importanţa spiritului profeţiei mai mult decât a Bibliei, şi mulţi dintre fraţii noştri o fac chiar acum. Ei vorbesc despre fenomenele minunate, şi de multe ori întreaga lor predică se bazează pe spiritul profeţiei în loc să se bazeze pe Biblie. Dacă se va produce o ruptură între şcolile noastre şi câmp, vom ajunge într-o situaţie grea.

 T.M. French: Cred că ne-ar fi de mare ajutor dacă s-ar publica câteva declaraţii generale, şi dacă o parte din această chestiuni, care ne-au fost prezentate, ar fi oferite arătându-se faptul că noi nu ne schimbăm poziţia, că noi privim spiritul profeţiei la fel cum a fost privit tot timpul. Cred că aceasta ar ajuta în clarificarea situaţiei în Conferinţele noastre, şi va fi de mare ajutor atât Conferinţelor cât şi şcolilor. Sunt sigur că, aşa cum s-a citit aici din scrisori şi din rezoluţiile trecute, noi nu ne-am schimbat poziţia, ci este reafirmată; şi dacă vom putea obţine declaraţiile referitoare la atitudinea avută dintotdeauna, pentru a fi reafirmată această chestiune, cred că se va face un mare bine.

W.E. Howell: Următorul subiect, pe care îl avem, este o prezentare a felului în care trebuie predat spiritul profeţiei în şcolile noastre. În recenta noastră Convenţie generală, am oferit curiculum-ul pentru un semestru, pe această temă. Cred că ar trebui să luăm o pauză de zece minute şi apoi să ne ocupăm de acest subiect, care ne va oferi ocazia să punem alte întrebări.

Folosirea Spiritului Profetic în prezentarea Bibliei şi a Istoriei

 Stenogramă publicată în revista SPECTRUM, VOL. 10, NR.1 (MAI 1979), pag. 27-44.

 1 August, 1919

W.E. Howell: (moderator) Subiectul pentru această oră, aşa cum a fost planificat, este o continuare a temei spiritului profeţiei şi, legat de aceasta, subiectul inspiraţiei, precum şi inspiraţia Bibliei. Pentru această oră nu se are vedere prezentarea unui discurs formal, care să ocupe tot timpul; fratele Daniells va conduce discuţia; iar el şi-a exprimat dorinţa de a avea o masă rotundă în care să studiem împreună subiectul.

A.G. Daniells: Frate moderator, cred că între noi există o neînţelegere. Ieri, am protestat împotriva abordării unui subiect atât de dificil în aceste circumstanţe, şi mi l-am scos din minte gândindu-mă la o altă metodă, aceea a pregătirii pastorale, precum şi la o discuţie viitoare pe tema dinaintea noastră. Nu m-aş simţi liber, în aceste circumstanţe, să ţin o cuvântare pe acest subiect, aşa cum am înţeles că s-ar fi aşteptat.

După cum ştiţi, există două înţelegeri pe care le susţin învăţaţii referitor la inspiraţia verbală a Bibliei. Puteţi citi despre părerile lor în cărţile publicate. Unul dintre ei – învăţat, devotat, serios, un credincios al Bibliei în orice sens al cuvântului – crede că adevărul le-a fost revelat scriitorilor, iar lor li s-a permis să prezinte acest adevăr în cel mai bun mod posibil. Un altul – la fel de învăţat, pios şi serios în credinţa sa – crede că revelaţia a fost inspirată cuvânt cu cuvânt, că însăşi cuvintele au fost oferite – că fiecare cuvânt din original, aşa cum a fost scris de profeţi, începând de la Moise şi până la Maleahi, le-a fost dat de Domnul. Aceşti oameni diferă, şi diferă sincer şi onest; şi ei au urmaşi printre noi, chiar şi aici la această conferinţă.

Iar eu nu văd nici un câştig din partea unei persoane aflate în poziţia mea, cu înţelegerea acestor lucruri, să încerce să dovedească ceva. Eu nu doresc să fac aşa ceva. Cred că, oricum, toţi vom rămâne la aceleaşi opinii pe care le avem acum; aşa că vă rog să-mi îngăduiţi să refuz această parte a subiectului, şi să intru direct în chestiunea următoare pe care o avem de studiat. Mă simt mult mai acasă în ea, fiindcă în toţi aceşti ani, de când a apărut controversa la Battle Creek, am fost strâns legat de această chestiune a Mărturiilor. Am întâlnit tot felul de nedumeriri, chiar şi pe cea mai de seamă, şi am avut de-a face cu ele în instituţiile pastorale şi am vorbit despre ele iar şi iar până când am ajuns cu totul familiarizat cu ele. Nu ştiu să fi rămas ceva legat de acest subiect pe care să nu-l fi auzit deja de la cei care au plecat dintre noi. Aş dori să aud mai departe întrebări şi discuţii, dacă aceasta este şi dorinţa voastră.

W.E. Howell: N-aş vrea ca fratele Daniells să creadă că ne-a dezamăgit în vreun fel în această dimineaţă; dacă înţeleg corect dorinţa profesorilor, nu s-a dorit o discuţie a aspectelor tehnice legate de inspiraţia verbală a Bibliei, ci mai degrabă s-a dorit ca el să ne ofere mai multe informaţii despre inspiraţia spiritului profeţiei şi legătura cu Biblia. N-am nimic altceva de adăugat în această direcţie, decât că, din moment ce profesorii şi-au exprimat dorinţa faţă de mine, am considerat că este bine să avem în vedere aceste  chestiuni, în special cel al folosirii scrierilor nepublicate, scrisori, discursuri etc., în lumina discuţiilor avute ieri. Sora White însăşi spunea că, dacă dorim să ştim ce spune spiritul profeţiei într-o privinţă, ar trebui să citim scrierile ei publicate. Aceasta este o întrebare pe care cred că profesorii o au în minte, frate Daniells.

F.M. Wilcox: M-am bucurat foarte mult de aceste discuţii. M-am bucurat în seara din săptămâna trecută când s-a avut în vedere spiritul profeţiei. M-am bucurat mult de discursul pe care l-a prezentat fratele Daniells pe această temă, şi cred că opinia pe care a susţinut-o este în deplină armonie cu propria mea opinie. Ştiu de mai mulţi ani despre modul în care scrierile sorei White sunt adunate şi compilate în cărţi. Niciodată n-am crezut în inspiraţia verbală a Mărturiilor. Totuşi, trebuie să spun că miercuri seara, şi de atunci încoace, s-au făcut unele remarci fără o precauţie potrivită, şi mă întreb ce efect vor avea acele declaraţii şi poziţii în câmp. Ştiu că există multă frământare în jurul Takoma Park-ului despre poziţiile care au fost luate aici, şi va fi o situaţie asemănătoare şi în câmp. Aşa cum a sugerat ieri fratele Wakeham, cred că noi trebuie să lucrăm într-un mod foarte atent, şi mă tem enorm că aş putea vedea răspândindu-se o infuenţă în întregul câmp, şi în şcolile noastre, că Mărturiile au fost desconsiderate. Există o mare primejdie de reacţie, şi sunt îngrijorat.

Am auzit ridicându-se întrebări care au lăsat în mintea mea impresia că, dacă aceleaşi întrebări se vor pune în clasele noastre atunci când vom reveni în şcoli, vom avea mari dificultăţi. Cred că există multe chestiuni pe care ar trebui să le ţinem departe şi să nu le discutăm. Eu nu sunt un profesor într-o şcoală cu un număr mare de elevi tineri; dar nu pot concepe că este necesar să răspundem la orice întrebare care ne este pusă de către elevi sau alţii, ori să ajungem într-un loc unde vom lua o poziţie care va slăbi credinţa. Cred că Mărturiile Duhului lui Dumnezeu sunt o mare bogăţie pentru această denominaţiune, şi cred că, dacă stricăm credinţa în ele, vom strica încrederea în însăşi temelia lucrării noastre. Trebuie să spun că privesc cu multă preocupare influenţa care se va răspândi din această întâlnire, şi din aspectele pe care le-am văzut ridicate aici. Şi, până când aceste chestiuni nu pot fi tratate cu multă dipolmaţie, cred că vom avea necazuri serioase. Sper că Domnul ne va da înţelepciune astfel încât să ştim ce să spunem şi ce să facem, când vom întâmpina aceste lucruri în viitor.

C.L. Benson: Şi eu am simţit aceeaşi procupare; întrebarea care s-a născut în mintea mea merge puţin mai departe decât a fost discutat aici; şi cred că reprezintă un pas logic. Iată despre ce e vorba: Dacă există o asemenea nesiguranţă cu privire la poziţia noastră istorică, şi dacă Mărturiile nu trebuie folosite ca o sursă pentru a susţine poziţiile noastre istorice, şi dacă acelaşi lucru este valabil în privinţa interpretării teologice a textelor, atunci, cum vom putea aşeza încredere în direcţia pe care ni le dau ele în privinţa problemelor educaţionale, a şcolilor noastre medicale şi chiar a organizaţiei noastre denominaţionale? Dacă există conducere spirituală clară în aceste aspecte, atunci cum putem da deoparte Mărturiile sau o parte din ele când ajungem la chestiunile profetice sau istorice ale mesajului? Să aşezăm aceste lucruri pe baza lucrării de cercetare? Aceasta este întrebarea din mintea mea şi sunt sigur că ea se află şi în mintea altora.

Waldorf: Aceasta este şi în mintea mea. De aceea am amintit ilustraţia din această dimineaţă cu cele trei râuri: istoria, spiritul profeţiei şi Biblia.

J.N. Anderson: Am crezut când am definit tema de ieri, că întrebarea principală este: cum ar trebui să prezentăm subiectul acesta atunci când vom sta în faţa elevilor noştri? Cred că am ajuns la opinia unanimă în această privinţă şi suntem destul de uniţi, aş putea spune, în privinţa poziţiei pe care o ocupă Mărturiile – autoritatea lor şi relaţia lor cu Biblia etc. – dar întrebarea din mintea mea, şi din mintea altora, de asemenea cred, este: ce vom face noi, ca profesori, când vom sta în faţa claselor noastre, şi vor apărea unele întrebări istorice, aşa cum s-a amintit aici, chestiuni în care am decis că scrierile sorei White nu sunt autoritate finală? Noi spunem că sunt multe fapte istorice pe care trebuie să le stabilească istoricii şi că sora White niciodată n-a pretins a fi autoritatea finală în chestiunile istorice care apar în scrierile ei. Suntem în siguranţă să le spunem elevilor asta? Sau trebuie să le ţinem în suspensie?

Putem noi ţine ascunse acele lucruri despre care suntem absolut siguri şi despre care mulţi fraţi le cred ca şi noi? Le putem ţine ascunse aceste lucruri, şi să rămânem cinstiţi faţă de noi înşine? Mai mult, suntem noi în siguranţă făcând aşa? Este bine să-i lăsăm pe fraţii noştri să meargă înainte cu credinţa în inspiraţia verbală a Mărturiilor? În timp ce facem asta, nu ne pregătim singuri de o criză care va fi foarte serioasă într-o bună zi? Ceea ce mi se pare mie că este cel mai bun lucru de făcut, este să-i educăm foarte atent pe oameni să înţeleagă unde ar trebui să stăm pentru a fi protestanţi consecvenţi, pentru a fi consecvenţi cu Mărturiile însele, şi pentru a fi consecvenţi cu ceea ce ştim că ar trebui să facem, ca oameni inteligenţi, după cum am decis în aceste întâlniri.

Desigur, acestea nu sunt probleme aşa de mari, fiindcă eu n-am predat în felul acesta. Totuşi, într-o zi, ele vor apărea în clasa mea. Însă personal nu sunt îngrijorat. Sunt mai preocupat de credinţa pe care o au tinerii şi tinerele care vin în şcolile noastre. Ei trebuie să fie liderii noştri, şi cred că acestea sunt zilele când lor trebuie să li se dea cea mai bună temelie pe care le-o putem da. Noi trebuie să le dăm cele mai sincere şi oneste convingeri pe care le avem în propriile noastre inimi.

Vorbesc cu emoţie fiindcă este convingerea mea că în acest loc trebuie făcut ceva – aici se poate face ceva – să ne protejăm poporul, să-l educăm şi să-l aducem înapoi, şi să-l convingem să stea pe singura temelie care ne poate oferi siguranţă în timp ce avansăm şi progresăm.

C.L. Taylor: În legătură cu inspiraţia verbală a Mărturiilor, aş dori să spun că am auzit aici despre aceasta într-o singură zi mai multe decât am auzit în întreaga mea viaţă. Cred că am făcut un munte întreg de dificultăţi cu care va trebui să ne luptăm. Personal nu cred că poporul nostru crede, în general, în inspiraţia verbală a Mărturiilor. Cred că, în general, idea pe care o au oamenii este că Mărturiile sunt scrierile unei surori care a primit lumină de la Dumnezeu. Cât despre inspiraţia verbală, cred că ei au o părere foarte vagă. Cred că ei consideră că într-un anumit fel, Dumnezeu i-a dat lumină, şi că ea a scris-o, fără ca ei să ştie ce înseamnă inspiraţie verbală.

Dar eu văd, într-adevăr, o mare dificultate în chestiunea ridicată de profesorul Benson, anume, că dacă trebuie să dăm deoparte ce a spus sora White ca interpretare istorică, pe care o putem numi filozofia istoriei, fiind incert, şi de asemenea, dăm deoparte ca neconcludentă prezentarea Scripturii, singura concluzie naturală pentru mine, şi probabil pentru o mare parte de alte persoane, ar fi aceea că aceeaşi autoritate este neconcludentă cu privire la organizaţie, cu privire la panteism şi orice alt subiect pe care l-a tratat ea vreodată; că ea poate a spus adevărul, dar este mai bine ca noi să ne extragem datele istorice de unde putem ca să vedem dacă a spus adevărul sau nu. Aceasta aş vrea să aud discutându-se. Nu cred că vom putea ajunge la rădăcina lucrurilor până când nu răspundem la întrebarea profesorului Benson.

A.G. Daniells: Putem reţine câteva puncte prezentate şi să continuăm? Să luăm în considerare inspiraţia verbală. Şi eu cred ce a spus fratele Taylor, anume, că cei mai mulţi dintre ai noştri nici nu-şi pun problema. Nu este discutată. Ei n-o înţeleg şi nu înţeleg nici aspectele tehnice ale inspiraţie Bibliei. Iar puterea Bibliei şi autoritatea ei asupra neamului omenesc nu depind de un punct tehnic cât depind de credinţa în ea, fie că este vorba de inspiraţie verbală sau nu. Cei care au poziţii contrare au aceeaşi credinţă în Biblie. Eu n-aş îngădui unei persoane care crede în inspiraţia verbală a Bibliei să-mi deprecieze credinţa mea în Biblie doar fiindcă eu nu am aceeaşi părere cu a lui. N-aş accepta asta nici un moment. Îmi păstrez propria credinţă în ea, ştiu că am suficientă credinţă în ea pentru a primi iertare pentru păcatele mele şi pentru a umbla cu Domnul meu, şi pentru a spera la ceruri. Ştiu asta, iar un om care are o părere diferită, n-are de ce să-mi deprecieze credinţa fiindcă nu consimt la aceeaşi idee cu a lui. Eu însumi nu depreciez credinţa altuia sau starea lui faţă de Dumnezeu doar fiindcă el are o altă părere. Cred că putem argumenta în privinţa inspiraţiei Bibliei – aş spune până la ziua judecăţii – până la sfârşit, şi tot nu vom ajunge la aceeaşi părere, dar toţi au aceeaşi încredere în ea, şi au aceeaşi experienţă, şi toţi ajung în final în acelaşi loc.

Dar acum în legătură cu Mărturiile: cred că se poate face mai mult rău cu pretenţia inspiraţiei verbale a Mărturiilor decât se poate face cu Biblia. Dacă vă întrebaţi de logica ei, îmi trebuie ceva timp ca s-o explic, şi probabil că n-aş reuşi să mulţumesc pe oricine; dar dacă vă întrebaţi de aspectele practice, vă pot da o mulţime de exemple.

F.M. Wilcox: Fiindcă noi ştim cum au fost concepute Mărturiile, dar nu ştim nimic despre Biblie.

A.G. Daniells: Da, acesta este un motiv. Noi ştim într-adevăr, şi n-are nici un rost ca cineva să se ridice şi să vorbească despre inspiraţia verbală a Mărturiilor, fiindcă oricine a văzut vreodată cum s-a făcut lucrarea ştie mai bine, şi ca atare putem foarte bine să ne dezicem de aşa ceva.

M.E. Kern: Eu nu sunt chiar aşa de sigur despre faptul că toţi suntem de acord în această privinţă. Eu am sosit aici ieri, pentru a participa la Conferinţă, şi am auzit aceeaşi persoană spunând în acelaşi timp că noi nu putem depinde de datele istorice din spiritul profeţiei, şi apoi pretinzând că are încredere absolută în spiritul profeţiei şi în Mărturii. Iar apoi, puţin mai târziu, spunând din nou că ar mai fi şi altceva cu care n-ar fi de acord. De exemplu, a fost menţionată mărturia clară împotriva folosirii untului, şi el ne-a explicat că sunt excepţii de la aceasta. Mai târziu el a spus din nou: „Am încredere totală în inspiraţia spiritului profeţiei”. Întrebarea este: Care este natura inspiraţiei? Cum putem să ştim, să credem şi să simţim – că există o inconsistenţă aici, ceva care nu este în regulă – şi totuşi să credem că spiritul profeţiei este inspirat? Aţi prins idea?

A.G. Daniells: Da, am înţeles întrebarea foarte bine!

 M.E. Kern: Aceasta este dificultatea pe care o avem de explicat acestui popor tânăr. Poate că noi înşine avem încredere, dar este greu să-i faci şi pe alţii să creadă dacă ne exprimăm aceste idei liberale. Aşa se înţelege cum unii au avantajul acestei concepţii liberale şi mănâncă la fiecare masă carne, spunând că acea parte a Mărturiilor nu este demnă de încredere.

Întrebare: Poate face acelaşi lucru dacă crede în inspiraţia verbală?

 M.E. Kern: Nu fără dificultăţi. Dacă el crede că fiecare cuvânt a fost inspirat, el nu mai poate sta la masă ca să mănânce carne.

A.G. Daniells: Dar eu i-am văzut făcând exact aşa.

M.E. Kern: Însă nu cu conştiinciozitate. Dacă el ar crede că fiecare cuvânt a fost inspirat, n-ar putea mânca liniştit acea bucată de carne.

A.G. Daniells: Dar eu i-am văzut făcând exact aşa.

 M.E. Kern: Nu fără dificultăţi. Dar acum luaţi un om care cercetează Scripturile şi citeşte Ebraică şi Greacă şi apoi merge şi le spune oamenilor: dacă aţi înţelege limba greacă n-aţi lua acel înţeles din Biblie; ori, dacă sora White ar fi înţeles limba greacă, n-ar fi spus acel lucru. Un asemenea om poate obţine o serie de îngăduinţe din concepţia sa liberală. Acum, întrebarea din mintea mea este aceasta: în însăşi natura inspiraţiei, nu există şi un element uman, fiindcă Dumnezeu trebuie să vorbească prin instrumente omeneşti? Putem noi, fie în Biblie fie în Mărturii, să ne jucăm cu un cuvânt şi să dăm deoparte legea şi să legăm conştiinţa unui om de un cuvânt în locul unei viziuni generale a orizontului de interpretare? Eu nu cred că un om poate crede în inspiraţia spiritului profeţiei şi totuşi să nu creadă că vegetarianismul este dieta pentru omenire. Eu nu pot înţelege cum a fost scrisă această măturie pentru indivizi şi sunt excepţii de la aceasta, şi cum de sora White, în slăbiciunea ei omenească, poate face o greşeală în prezentarea unui adevăr şi totuşi să nu distrugă inspiraţia spiritului profeţiei; dar întrebarea este: cum să prezentăm aceste chestiuni poporului? Fratele Taylor poate nu vede nici o dificultate, dar eu văd o mulţime de dificultăţi, nu doar în lucrarea cu elevii noştri dar şi cu poporul nostru în general.

 A.G. Daniells: În privinţa inspiraţiei verbale?

M.E. Kern: Întrebarea fratelui Benson este la subiect. Noi am avut aici un Consiliu în urmă cu câteva săptămâni şi am stabilit câteva principii destul de zdravene pentru educaţie şi câteva aspecte tehnice de-ale educaţiei, şi ne-am bazat concluziile şi autoritatea pe spiritul profeţiei, aşa cum au fost scrise. Acum am ajuns la aceste chestiuni istorice şi spunem: „Ei bine, sora White a greşit în această privinţă, şi va trebui revizuită”. Cei care nu vor fi de acord cu ce am făcut noi la acel Conciliu educaţional pot spune: „E posibil ca sora White să fi greşit în privinţa influenţei universităţilor”, şi probabil va fi foarte dificil să-l convingi că ea a avut o părere corectă. Eu vrea ca, într-un fel, să ajung pe o temelie consecventă, logică.

Cu mulţi ani în urmă, am participat la o întâlnire în care Dr. Kellogg şi alţii discutau o problemă de afaceri. Dr. Kellogg a luat o poziţie exact contrară cu ce a spus sora White. Când a fost întrebat cum explică ce a spus dânsa, el a răspuns că a fost influenţată de alţii să spună acel lucru. El desfiinţa astfel Mărturiile. La scurt timp după aceea, am citit unul dintre articolele lui în ziar, în care el renunţa la proces pe temeiul Mărturiilor. Aceasta m-a făcut să-mi pierd încrederea în dr. Kellogg. Într-un punct în care nu era de acord spunea că ea a fost influenţată. Apoi, a luat un alt lucru care îi convenea şi a spus că era de la Domnul. Probabil că el credea că unul era de la Domnul iar celălalt nu. Dar noi cu siguranţă avem dificultăţi în a prezenta poporului ce este omenesc şi ce este inspiraţie divină.

G.B. Thompson: Nu poate fi spus acelaşi lucru şi despre Biblie?

M.E. Kern: Acesta este motivul pentru care am propus să discutăm despre natura inspiraţiei. Eu am simţământul că sora White a fost un profet asemenea lui Ieremia şi că, în timp, lucrarea ei va arăta asemenea celei lui Ieremia. Mă întreb dacă nu cumva Ieremia, în zilele sale, n-a ţinut o mulţime de cuvântări şi probabil că a scris multe lucruri care, după cum spune Pavel, erau bazate pe propria sa autoritate. Mă întreb dacă, în zilele acelea, poporul n-a avut dificultăţi în a distinge între ce era de la Domnul şi ce nu era. Dar oamenii au făcut acum lucrurile şi mai dificile fiindcă avem toate articolele şi cărţile sorei White, precum şi scrisorile ei, şi mulţi cred că orice cuvânt pe care l-a scris sau l-a spus dânsa este de la Domnul. Noi avem sanatorii clădite pe baza scrisorilor pe care le-a scris ea dintr-o gară de undeva. Şi s-au început lucrări care presupun investiţii financiare enorme din cauza unei scrisori venite de la ea. Fără îndoială că mulţi dintre tineri şi dintre pastori au această idee, şi ea reprezintă o problemă reală pentru mine. De aceea vreau să ajung la temelia lucrurilor. Eu nu cred că am ajuns încă acolo.

W.W. Prescott: Aş dori să ştiu dacă tu crezi că, după ce scrierile lui au fost publicate un anumit număr de ani, Ieremia le-a schimbat fiindcă el era convins că erau greşeli istorice în ele.

M.E. Kern: Nu pot răspunde.

W.H. Wakeham: Este o dificultate reală, şi noi va trebui să o întâmpinăm. Noi putem spune că poporul nu crede în inspiraţia verbală a Mărturiilor. Probabil că tehnic ei nu ştiu ce înseamnă. Dar nu asta este problema. Ei au acceptat Mărturiile în întreaga ţară, şi cred că fiecare cuvânt pe care l-a scris sora White trebuie primit ca adevăr infailibil. Noi va trebui să întâmpinăm acest gen de lucruri când ne vom întoarce acasă, şi ele vor apărea în clase tot atât de sigur cum stăm noi aici, deoarece ele au fost ridicate iar şi iar în clasele pe care le-am avut. Şi ele nu apar doar în clase, ci şi în biserici. Ştiu că avem în faţa noastră o sarcină delicată dacă ieşim în întâmpinarea situaţiei şi dacă o îndeplinim în felul dorit de Domnul. Eu mă rog foarte serios pentru ajutor, ca atunci când mă întorc, să pot face faţă acestor lucruri pe care ştiu că le voi întâmpina.

W.E. Howell: Cu siguranţă că în această dimineaţă am respirat din plin dificultăţile noastre şi este perfect normal; numai că mai avem doar zece minute alocate pentru a găsi soluţia acestor dificultăţi. Noi am invitat bărbaţi cu o experienţă mai mare decât a noastră să ne ajute şi să ne dea sfat. Cred că va trebui să le acordăm puţin timp.

G.B. Thompson: Mi se pare că dacă vrem să predicăm Mărturiile şi să insuflăm încredere în ele, aceasta nu depinde de faptul că sunt sau nu sunt inspirate verbal. Cred că ne aflăm în acest punct din cauza educaţiei greşite pe care a primit-o poporul nostru. (Voci: asta-i adevărat). Dacă noi am fi spus întotdeauna adevărul în această privinţă,  n-am avea nici un fel de probleme în denominaţiune acum. Dar şocul se datorează faptului că noi n-am spus întotdeauna adevărul, şi am pus Mărturiile pe un plan unde dânsa a spus că nu trebuie să stea. Am pretins în dreptul lor mai mult decât a făcut-o dânsa. Gândul meu este acesta: dovada inspiraţiei Mărturiilor nu constă în inspiraţia verbală, ci în influenţa lor şi în puterea din denominaţiune. Pentru a ilustra: fratele Daniells şi cu mine eram în Battle Creek într-o situaţie specială, şi ne-a venit un mesaj că pe drum se află o mărturie specială de la sora White, cerâdu-ne să stăm acolo până ajunge la noi mărturia.

Când a ajuns, am înţeles că trebuie citită în public. Era o mărturie de un caracter foarte serios. A fost scrisă cu un an în urmă dar a fost pusă în fişet. Fratele Daniells şi cu mine ne-am rugat pentru aceasta, şi apoi am trimis vestea poporului că se va ţine o întâlnire la o dată anume. Când a sosit timpul, aproape 3000 de persoane au venit la Tabernacol şi s-a umplut complet, până la refuz. Acolo erau necredincioşi şi sceptici, de toate categoriile. Fratele Daniells s-a ridicat şi le-a citi aceste rânduri, şi vă spun că a fost însoţită de o aşa putere încât a cutremurat întreaga congregaţie. Şi, după ce s-a sfârşit întâlnirea, au venit la noi unii spunându-ne că Mărturia a descris o întâlnire pe care ei o avuseseră cu o noapte în urmă. Am fost convins că era mai mult decât o putere obişnuită în acel document. Nu s-a pus problema dacă era sau nu inspirată verbal, ci avea cu sine puterea Duhului lui Dumnezeu. Eu cred că dacă abordăm subiectul în felul acesta vom reuşi s-o rezolvăm mai bine. Ele nu sunt inspirate verbal – ştim lucrul acesta – şi care este câştigul pretenţiei că sunt?

M.E. Kern: Aş vrea să sugerez că această chestiune a inspiraţiei verbale nu rezolvă dificultatea.

C.M. Sorenson: A folosit sora White cuvântul „inspiraţie” în legătură cu scrierile ei sau este doar o teorie pe care ne-am creat-o singuri? Vă solicit informaţii. Eu niciodată n-am văzut asta în scrierile ei.

A.G. Daniells: Îmi este dificil să ştiu de unde să încep ori ce să spun. Cred că trebuie să repet, dificultatea noastră constă în două puncte, în special. Unul este în infailibilitate iar altul este inspiraţia verbală. Cred că fratele James White a prevăzut dificultăţile acestea cu mult timp înainte să apară. El ştia că a luat mărturiile sorei White şi a ajutat-o să le scrie şi să le facă clare şi le-a corectat gramatical. El ştia că făcea lucrul acesta tot timpul. Şi ştia că secretarele pe care le-au angajat, le luau şi le aşezau în forme gramaticale corespunzătoare, modificau propoziţiile, completau propoziţiile şi foloseau cuvinte pe care sora White nu le folosise în copia sa originală. El a a văzut aceasta şi totuşi a văzut fraţi care nu ştiau lucrul acesta şi care aveau mare încredere în Mărturii, crezând şi predicând că aceste cuvinte i-au fost date sorei White la fel ca şi gândul. Şi el a încercat să corecteze această idee. Veţi găsi acele declaraţii în Review and Herald, asemenea celei pe care a citit-o fratele Wilcox ieri. Dacă această explicaţie ar fi fost acceptată şi preluată, acum noi am fi fost liberi de multe încurcături pe care le avem.

F.M. Wilcox: Articolele care menţionează asta au fost publicate în primele reviste Review.

A.G. Daniells: Da, însă ştiţi că sunt unii fraţi care merg pretutindeni. Putem menţiona pe unii mai bătrâni sau mai tineri, care consideră că nu pot crede Mărturiile dacă nu le consideră absolut infailibile şi inspirate verbal, luând totul ca şi cum ar fi fost date verbal de Domnul. Ei nu ştiu cum să creadă în ele şi cum să scoată ceva bun din ele decât în acest fel; şi, presupun că sunt alţii care vor considera că dacă nu pot crede în inspiraţia verbală a Bibliei, nu pot avea încredere în ea. Unii sunt tehnici, şi cu greu pot să înţeleagă lucrurile în alt fel. Iar alţii nu sunt atât de tehnici în logică, dar au mare încredere şi credinţă şi pot merge pe altă linie de gândire. Sunt sigur că susţinerea infailibilităţii sorei White şi a inspiraţiei verbale a Mărturiilor a condus poporul să aştepte prea mult de aici şi să pretindă lucruri mari, şi astfel am ajuns să avem probleme acum.

După ce am studiat chestiunea în toţi aceşti ani, de când am fost implicat în controversa de la Battle Creek, m-am străduit să stabilesc adevărul, şi apoi să fiu cinstit faţă de adevăr. Nu ştiu cum aş putea face altfel decât aşa. Niciodată nu mă va ajuta, nici nu-i va ajuta pe alţii, dacă aş face declaraţii false doar ca să scap de anumite probleme. Ştiu că avem dificultăţi aici, dar haideţi să lămurim câteva lucruri mai întâi. Fraţilor, intenţionăm să evităm dificultăţile sau să ieşim din ele prin luarea unor poziţii false? (voci: NU!) Bun, atunci haideţi să luăm o poziţie cinstită, adevărată şi să ajungem cumva la capăt, pentru că eu niciodată nu voi face o declaraţie falsă doar pentru a scăpa de ceva ce oricum va veni puţin mai târziu. Aceasta nu este corect şi nici creştineşte, aşa că aceasta este poziţia mea.

În Australia am văzut cum s-a lucrat la „Hristos Lumina Lumii”, şi am văzut rescrierea capitolelor, unele dintre ele scrise iar şi iar şi iar rescrise. Am văzut aceasta, şi când am vorbit cu sora Davis despre acest fapt, vă spun că ar fi trebuit să-mi închei socotelile cu aşa ceva şi s-o termin cu spiritul profeţiei. Dacă n-ar fi fost luate niciodată aceste poziţii false, astăzi lucrul ar fi fost mult mai clar decât este. Ceea ce a fost denunţat ca plagiere ar fi fost simplificat, şi eu cred că oamenii ar fi fost salvaţi pentru cauză, dacă de la bun început am fi înţeles acest lucru aşa cum ar fi trebuit. Cu aceste concepţii false, avem dificultăţi în redresare. Nu vom rezolva acele dificultăţi dacă recurgem la declaraţii false. Putem să le rezolvăm doar pentru astăzi, spunând: „Fraţilor, eu cred în inspiraţia verbală a Mărturiilor; eu cred în infailibilitatea celui prin care au venit şi tot ce a fost scris acolo voi lua şi voi sta împotriva oricărui crede altfel”.

Dacă facem aşa, va trebui să iau totul de la A la Z exact aşa cum este scris, fără a mai face vreo explicaţie vreunui lucru; şi atunci nu voi mânca unt sau sare sau ouă, dacă cred că Domnul a dat cuvintele din aceste Mărturii sorei White pentru întregul corp de oameni din această lume. Dar eu nu cred aşa ceva.

M.E. Kern: Nu poţi face aşa şi să-ţi păstrezi conştiinţa curată.

A.G. Daniells: Nu, nu pot; dar eu nu cred asta; însă pot face o explicaţie a reformei sanitare care cred că este logică, şi pe care dânsa a încercat s-o prezinte în scrisorile din ultimii ani, după ce a văzut că poporul o folosea într-un mod greşit. Eu însumi am mâncat kilograme de unt la masa ei, precum şi zeci de ouă. N-aş putea explica situaţia din propria ei familie dacă aş fi crezut că ea ar fi pretins că acelea erau însăşi cuvintele Domnului pentru lume. Dar sunt unii care aşa cred şi nu mănâncă ouă sau unt. Nu ştiu dacă folosesc sare. Ştiu o mulţime de persoane din zilele de la început ale bisericii noastre care nu foloseau sare. Şi sunt sigur că mulţi copii au avut de suferit din această pricină.

N-are nici un rost să susţinem inspiraţia verbală a Mărturiilor, fiindcă dânsa niciodată n-a pretins aşa ceva, James White niciodată n-a pretins aşa ceva, şi nici W.C. White n-a pretins-o vreodată; şi toate persoanele care au ajutat la pregătirea acelor Mărturii ştiu că ele n-au fost inspirate verbal. Nu voi vorbi mai mult pe această temă.

D.A. Parsons: Ea nu doar că n-a pretins-o, dar a negat-o chiar.

A.G. Daniells: Da, ea a încercat să-i corecteze pe oameni. Acum, despre infailibilitate. Eu consider că sora White a folosit textul lui Pavel „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut” la fel ca oricare alt text. Dânsa obişnuia să repete adesea: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut”, cu înţelesul că ea era o femeie slabă, sărmană, un mesager al Domnului, care încearcă să-şi facă datoria şi să împlinească voia lui Dumnezeu în această lucrare. Când însă luaţi poziţia că ea era infailibilă, şi că scrierile ei erau inspirate verbal, nu se crează premiza pentru manifestarea omenescului? Dacă-i aşa, atunci ce este infailibilitatea? N-ar trebui să fim surprinşi când aflăm că instrumentul era supus greşelii, dar că adevărurile generale au fost revelate, după cum susţine chiar dânsa? Nu suntem atunci pregăţi să vedem greşeli?

M.E. Kern: Ea a fost un autor, nu doar o simplă pană.

A.G. Daniells: Da; şi acum luaţi acea carte „Viaţa lui Pavel” – presupun că toţi ştiţi despre ea şi ştiţi ce învinuiri i s-au adus, învinuiri de plagiat, chiar de către autorii cărţii, Conybeare şi Howson, şi exista posibilitatea ca denominaţiunea să aibă necazuri, deoarece în „Viaţa lui Pavel” fusese introdusă o mare parte a cărţii scrise de ei fără să avem persimiunea lor sau fără vreun semn de citare. Unii, cu o logică strictă, ar putea arunca cu învinuiri din această cauză, dar eu nu m-am format în acest fel. Eu am căutat-o, când a găsit-o am citit-o împreună cu fratele Palmer şi am luat cartea lui Conybeare şi Howson, precum şi cartea lui Wylie „Istoria Reformaţiunii” şi am citit cuvânt cu cuvânt, pagină după pagină, şi într-adevăr, n-am găsit nici un semn de citare şi nici o permisiune, şi nici n-am observat vreo diferenţă decât atunci când am început să le compar. Considerasem că era lucrarea personală a sorei White. Săraca femeie a spus: „Păi eu n-am ştiut nimic despre citate şi permisiune. Secretarele mele ar trebui să aibă grijă de asta, iar casa de editură ar trebui să supravegheze lucrurile”.

Ea n-a pretins că totul i-a fost revelat şi că a scris cuvânt cu cuvânt sub inspiraţia Domnului. În acele scrieri eu am văzut manifestarea omenescului. Sigur că am putut s-o spun, şi am şi spus-o, că aş dori să se lucreze în altă manieră în compilarea cărţilor. Dacă s-ar fi exercitat o grijă corespunzătoare, ar fi salvat multe persoane de la rătăcirea drumului.

Mrs. Williams: Secretarele ar fi trebuit să ştie că ea n-ar trebui să citeze ceva fără folosirea semnelor de citare.

A.G. Daniells: Puteţi gândi şi astfel. Eu nu ştiu cine era secretară. Cartea a fost retrasă şi niciodată n-am aflat cine a lucrat la realizarea ei. Probabil că alţii ştiu.

B.L. House: Pot să întreb ceva despre această carte? A scris sora White măcar o parte din ea?

A.G. Daniells: O, da!

E.L. House: Dar sunt anuminte declaraţii care nu se găsesc în Conybeare şi Howson şi care nu se găsesc nici în noua carte. De ce n-au fost incluse în noua carte şi acele declaraţii extraordinare?

A.G. Daniells: Eu nu vă pot răspunde. Dar dacă scrierile ei au fost inspirate verbal, de ce ar fi trebuit să le revizuiască?

B.L. House: Dificultatea mea nu este cu inspiraţia verbală. Dificultatea mea este: pentu cele nouă volume de Mărturii; după câte am înţeles, sora White a scris materialul original din care apoi au fost concepute, cu excepţia corecturilor gramaticale şi de punctuaţie. Dar cărţile precum „Schiţe din viaţa lui Pavel”, „Hristos Lumina Lumii” şi „Marea Luptă” mi se pare că au fost concepute diferit, chiar de către secretarele ei. Există o diferenţă? Eu cred că Mărturiile n-au fost produse la fel ca celelalte cărţi.

A.G. Daniells: Nu ştiu cât de multă revizuire ar fi putut face dânsa în acele Mărturii personale înainte de a fi scoase.

B.L. House: A scris cineva vreodată vreun lucru care acum se găseşte în cele nouă volume de Mărturii?

A.G. Daniells: Nu, nu ştiu să existe vreun citat în Mărturii.

B.L. House: Există aşadar o diferenţă între cele nouă volume de Mărturii şi acele alte cărţi pentru care secretarele ei au fost autorizate să strângă citate preţioase din ale cărţi?

A.G. Daniells: Admiţi că avea dreptul să-şi revizuiască lucrarea ei?

B.L. House: O, da.

A.G. Daniells: Atunci întrebarea ta este: de ce a scos dânsa la revizuire unele lucruri extraordinare pe care le-a scris şi care se pare că ar fi trebuit să fie păstrate?

B.L. House: Da.

M.E. Kern: În primul volum din spiritul profeţiei sunt prezentate unele detalii, dacă nu mă înşel, cum ar fi înălţimea lui Adam. Mi se pare că atunci când a pregătit „Patriarhi şi Profeţi” pentru public, chiar dacă acel lucru i-a fost arătat, nu s-a părut înţelept să-l aşeze înaintea publicului.

A.G. Daniells: Din cărţile adresate publicului a scos şi acea scenă cu Satana jucând jocul vieţii.

B.L. House: În ediţia veche a cărţii „Schiţe din viaţa lui Pavel” sora White este foarte clară în privinţa legii ceremoniale. În noua carte însă, acea parte nu se mai găseşte, şi m-am întrebat de ce a fost scoasă.

D.A. Parsons: Cred că am un răspuns la întrebare. Eram în California când se compila cartea şi am luat o ediţie veche şi am stat de vorbă despre asta cu fratele W.C. White. El mi-a spus că întreaga carte, cu excepţia acelui capitol, fusese compilată de ceva vreme, iar pe acesta l-au scos până când vor putea să-l aranjeze într-un fel în care să prevină apariţia controverselor. Ei nu doreau ca această carte să fie folosită pentru rezolvarea vreunei controverse, şi din acest motiv au eliminat cele mai multe declaraţii referitoare le legea ceremonială tocmai pentru a preveni o renaştere a marii controverse despre legea ceremonială din Galateni.

 B.L. House: Nu este o tăgăduire a celor scrise de dânsa în primul volum, nu-i aşa?

D.A. Parsons: Nu, deloc; ci ei au inclus în volum suficient material care să mulţumească un cititor oarecare, dar au eliminat acele declaraţii izbitoare pentru a preveni reînceperea unei controverse.

F.M. Wilcox: Aş dori să întreb, frate Daniells, dacă poate fi acceptată regula că sora White poate greşi în detalii dar în liniile generale este o autoritate. De exemplu, am auzit un om spunând: eu nu pot fi de acord cu sora White în asta, deşi poate că ea a devotat pagini întregi pentru discutarea acelei chestiuni. Cineva a spus că el nu poate fi de acord cu ce a spus sora White despre drepturile de autor la cărţi, şi totuşi ea a alocat pagini întregi pentru acest subiect şi l-a reafirmat iar şi iar; acelaşi lucru este valabil pentru conducerea şcolilor, caselor de editură şi sanatoriilor. Mi se pare că va trebui fie să accept ce spune dânsa în privinţa acestor linii generale fie să renunţ la întreaga chestiune. Fie Domnul a vorbit prin dânsa, fie n-a vorbit prin ea; iar dacă este o chestiune pe care s-o judec eu, dacă a făcut-o sau nu, atunci privesc cărţile ei în acelaşi fel cum privesc orice altă carte publicată. Cred că una este ca cineva să-şi reducă la tăcere conştiinţa şi alta este să nu-şi folosească judecata. Una este să-mi dau deoparte conştiinţa şi alta este să-mi schimb părerea în anumite idei pe care le-am avut.

A.G. Daniells: Eu cred că întrebarea fratelui Benson despre chestiunile istorice şi teologice n-a fost încă rezolvată, şi nu ştiu dacă sunt în stare să ofer vreo lumină. Probabil că unii dintre voi ştiţi cât de multe din declaraţiile, referinţele şi citatele ei istorice au fost revizuite. Aţi făcut vreo listă cu ele?

 W.W. Prescott: În urmă cu o zi am petrecut aproape o oră, vorbind despre vechea ediţie a „Marii Lupte”, citind-o şi comparând-o cu noua ediţie. Dar aceasta n-a acoperit tot subiectul.

 A.G. Daniells: Nu noi am creat această dificultate, nu-i aşa? Nu noi, cei de la Conferinţa Generală am creat-o, pentru că nu noi am făcut revizuirea. Noi n-am avut nici un amestec. N-am avut niciodată nimic de-a face cu ea. Totul a fost făcut sub supraveherea dânsei. Dacă există o dificultate, atunci dânsa a creat-o, nu-i aşa?

 F.M. Wilcox: Dânsa şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru ea.

M.F. Kern: Dar noi trebuie să-i facem faţă.

A.G. Daniells: Ei bine, care declaraţie o luăm, cea iniţială sau cea revizuită?

B.L. House: Răspunsul meu este că sora White n-a scris nici ediţia veche nici ediţia nouă, după câte ştiu.

A.G. Daniells: La ce te referi când spui că n-a scris nici una dintre ediţii?

B.L. House: După cum am înţeles, fratele J.N. Anderson a pregătit acele citate istorice pentru ediţia veche, iar fratele Robinson, fratele Crisler, profesorul Prescott şi alţii au furnizat citatele pentru noua ediţie. Aşa că a scris ea citatele istorice?

A.G. Daniells: Nu.

B.L. House: Atunci există o diferenţă între Mărturii şi aceste cărţi.

W.W. Prescott: Modificări au fost făcute şi în pasaje care n-au conotaţii istorice.

A.G. Daniells: N-ar trebui să ne rezumăm acum doar la această întrebare a fratelui Benson şi să ajungem până la miezul problemei, iar apoi să ne ocupăm de ea? Aveţi o concepţie clară despre felul în care a apărut această dificultate? La realizarea primei ediţii din „Marea Luptă” cei care au ajutat-o să pregătească materialul au avut permisiunea să recomande citatele istorice care păreau potrivite. Dânsa putea întreba: „Pentru aceasta ce dată istorică bună aveţi?” Nu ştiu cum le-a inclus în carte, dar ştiu că niciodată nu ne-a îngăduit să pretindem în dreptul ei autoritate de istoric. Ea nu s-a considerat un corector al istoriei – nu numai că n-a făcut asta, dar chiar a protestat împotriva acestei idei. Cum au lucrat ei în privinţa datelor istorice, nu ştiu, dar înclin să cred că ea doar s-a referit ele, lăsându-i pe alţii să adune cele mai bune declaraţii istorice pe care i le puteau prezenta, iar dânsa le aproba.

C.L. Benson: Întrebare mea este următoarea şi se aplică la toate scrierile ei: cum a hotărât în privinţa filozofiei istorice? Dacă a subscris la interpretarea noastră istorică, fără vreo rezervă, putem îndrăzni s-o eliminăm? Înţeleg că dânsa niciodată n-a studiat medicină; dar a prezentat anumite pricipii fundamentale; şi a procedat la fel în domeniul educaţional şi cel organizaţional.

A.G. Daniells: Sora White n-a scris niciodată nimic despre filozofia istoriei.

 C.L. Benson: Nu, dar a susţinut poziţia noastră referitoare la cele 1260 de zile, din anul 538 d.Hr. până în 1798 d. Hr.

 A.G. Daniells: Ai înţeles acesta prin fapul că le-a inclus în scrierile ei?

C.L. Benson: Da.

A.G. Daniells: Da, presupun că a făcut-o.

C.A. Shull: Cred că în cartea „Educaţie” există ceva asemănător unei linii de filozofie a istoriei.

W.E. Howell: Da, dânsa prezintă pricipii generale.

C.M. Sorenson: Din câte ştiu, nimeni n-a pus vreodată problema filozofiei istorice a sorei White – şi consider că am auzit destul de multe discuţii despre aceasta – împreună cu implicarea lui Dumnezeu în treburile omenirii şi modul în care s-a manifestat mâna lui Dumnezeu în istorie. Singura întrebare pe care şi-a pus-o fiecare a fost cu referire la lucrurile minore, de detaliu. De exemplu, această chestiune a anului care trebuie luat în calcul, 533 sau 538. Dânsa niciodată n-a fixat anul 533; dar dacă există ceva semnificativ ataşat acestui an în istoria omenirii, cu siguranţă că nu ne va interzice să-l folosim, însă aceasta nu va afecta cei 1260 de ani. Unii spun că antihrist urmează să vină şi că se va manifesta trei ani şi jumătate literali. Dacă schimbaţi acele poziţii, atunci veţi schimba filozofia.

W.W. Prescott: Să înţeleg că fratele Benson crede că o declaraţie ca cea din „Marea Luptă”, anume că cei 1260 de ani încep din 538 d. Hr. şi ţin până în 1798 d. Hr., trebuie considerată infailibilă?

C.L. Benson: Nu, decât pentru predicarea doctrinală generală. Dacă dânsa susţine partea profetică a interpretării noastre, lăsând deoparte detaliile, înseamnă că ea susţine interpretarea noastră.

W.W. Prescott: Iar prin aceasta o stabileşte ca pe o parte a acelei filozofii.

C.L. Benson: Da; iar în caz că o vom desconsidera pe aceasta, eu nu văd cum am putea proceda altfel decât prin aşezarea propriei noastre judecăţi deasupra ei, fiindcă am găsit altceva, apreciat de noi ca fiind mai bun. La fel este şi în privinţa educaţiei şi a ştiinţei medicale.

W.W. Prescott: Ai atins exact experienţa prin care am trecut eu, personal, fiindcă toţi ştiţi că am contribuit oarecum la revizuirea cărţii „Marea Luptă”. Am oferit un material substanţial în această chestiune.

A.G. Daniells: La cerere.

W.W. Prescott: Da, mi s-a cerut să fac asta, şi la început am spus: „Nu, n-o voi face. Ştiu bine ce înseamnă”. Dar s-a insistat s-o fac. Când am parcurs-o, împreună cu W.C. White, am spus: „Aici este dificultatea mea. Am trecut peste material şi am propus schimbări care ar trebui făcute cu scopul de a corecta declaraţiile. Aceste schimbări au fost acceptate. Dificultatea mea va fi aceea de a-mi păstra credinţa în acele lucruri de care nu mă pot ocupa în temeiul aceluiaşi principiu”. Dar eu nu am renunţat atunci la spiritul profeţiei, şi n-am făcut-o încă; dar a trebuit să-mi ajustez cocepţia în aceste lucruri. Vă voi spune, ca pe un fapt, că acum relaţia acestor scrieri cu această mişcare şi cu lucrarea noastră, îmi este mult mai clară şi mai logică decât îmi era atunci. Totuşi, ştiţi că şi eu mă confrunt cu aceeaşi acuzaţie. Şi eu am trecut prin exact acel gen de experienţă personală despre care vorbiţi. Dacă o vom corecta puţin aici şi puţin acolo, cum vom reuşi să o păstrăm intactă în alte părţi?

F.M. Wilcox: Aceste lucruri nu implică filozofia generală a cărţii.

W.W. Prescott: Nu, dar ele implică multe detalii. De exemplu, înainte de a fi fost revizuită „Marea Luptă”, eu nu eram ortodox în anumite privinţe, însă după ce a fost revizuită, am devenit perfect ortodox (faţă de învăţătura bisericii adventiste – n.tr.).

C.M. Sorenson: În ce privinţă?

W.W. Prescott: Intrepretarea mea era (şi am prezentat-o timp de ani de zile în revista „The Protestant Magazine”) că Babilonul reprezintă marea apostazie împotriva lui Dumnezeu, care era întruchipată în papalitate, dar includea şi toate organizaţiile mai mici, şi că înainte de a veni sfârşitul, ele vor fi unite în una singură. Pe atunci nu aceasta era învăţătura din „Marea Luptă”. În „Marea Luptă” se spunea că „Babilonul nu poate însemna biserica romană”, iar eu a trebuit să-i dau acest sens mai larg. După ce cartea a fost revizuită, deşi întregul argument a rămas, se spunea că „nu poate însemna doar Biserica Romană”, modificare realizată prin introducerea unui singur cuvânt.

F.M. Wilcox: Asta te-a ajutat.

W.W. Prescott: Da, însă i-am spus lui W.C. White că eu nu cred că cineva are vreun drept să facă asta. Şi nici n-am crezut că cineva are vreun drept s-o folosească împotriva mea înainte sau după revizuire. Eu pur şi simplu mi-am continuat propria învăţătură.

J.W. Anderson: N-ai pretins şi alte porţiuni ale cărţii, pe baza aceluiaşi principiu?

W.W. Prescott: Nu, aş refuza să fac aşa ceva. A trebuit să lucrez cu A.R. Henry în această privinţă. El era hotărât să-i zdrobească pe cei care au luat o atitudine greşită faţă de el. Am petrecut ore în şir cu acest om încercând să-l ajut. Eram apropiaţi în lucrarea noastră, şi obişnuiam să merg la el acasă şi să stăm împreună ore întregi. El a ridicat următoarea întrebare despre autoritatea spiritului profeţiei şi mi-a cerut să-i trasez linia între ce era autoritativ şi ce nu era. I-am spus: „Frate Henry, nu voi încerca să fac asta, şi te sfătuiesc să n-o faci nici tu. În acest dar există o autoritate, şi noi trebuie s-o recunoaştem”. Eu am încercat să-mi păstrez încrederea în acest dar din biserică, şi l-am folosit şi-l mai folosesc. Am primit mult ajutor din aceste cărţi, dar vă spun deschis că eu am avut acea poziţie în privinţa Babilonului timp de ani de zile deşi ştiam că era exact contrară celei din „Marea Luptă”; dar am mers înainte şi, la timpul cuvenit, am devenit ortodox. Nu mi-a plăcut deloc acea experienţă, şi sper ca voi să nu fiţi obligaţi să treceţi prin ea. Nu-i deloc uşor.

C.L. Benson: Acesta este punctul central. Aveai ceva ce ţi-a permis să iei acea poziţie. Ce anume?

W.W. Prescott: Nu pot prescrie vreo regulă pentru cineva. Ceea ce m-a determinat să iau acea poziţie a fost Biblia, nu o autoritate seculară.

J.N. Anderson: Propriile tale descoperiri trebuie să fie propria ta autoritate pentru ce crezi şi ce nu crezi

W.W. Prescott: Poţi schimba orice, prin aplicarea lui ca principiu general.

C.P. Bollman: Ne poţi spune, în câteva cuvinte, cum te-a ajutat Biblia?

W.W. Prescott: Asta ar implica o întreagă discuţie asupra fiarei.

Voce: După ştiinţa ta, a făcut vreodată sora White vreo diferenţă între cele nouă volume şi celelalte cărţi?

W.W. Prescott: Eu n-am discutat niciodată cu dânsa despre asta. În mintea mea, există o diferenţă între lucrările pe care le-a preparat dânsa singură şi cele care au fost pregătite de alţii pentru vânzare către public.

A.G. Daniells: Poate vrei să spui că ai în vedere modul în care au fost realizate.

W.W. Prescott: Dacă m-aş putea exprima deschis, ar trebui să spun că ani de zile am simţit că s-au făcut mari greşeli în felul cum s-a lucrat cu scrierile ei, pentru scopuri comerciale.

C.M. Sorenson: De către cine?

W.W. Prescott: Nu vreau să dau vina pe cineva. Dar cred că lucrându-se în acest fel  s-au făcut greşeli mari. Din acest motiv eu am făcut o distincţie, aşa cum v-am spus. Când am discutat cu W.C. White despre aceasta (şi nu ştiu dacă el este o autoritate infailibilă) el mi-a spus deschis că atunci când au publicat „Marea Luptă”, dacă n-au găsit nimic în scrierile ei referitor la anumite capitole care să facă legăturile istorice, ei au luat alte cărţi, precum „Daniel şi Apocalipsa” şi au folosit porţiuni din ele; iar uneori secretarele ei, alteori ea, au pregătit un capitol care să umple lipsurile.

C.A. Shull: Aş dori să întreb dacă fratele Prescott doreşte să se înţeleagă că aceasta este atitudinea dânsului ori de câte ori propria sa judecată vine în conflict cu vreo declaraţie din spiritul profeţiei, şi dacă va urma propria sa judecată mai degrabă decât spiritul profeţiei?

W.W. Prescott: Nu, nu doresc ca cineva să reţină această înţelegere. Este exact ce n-aş vrea ca cineva să reţină.

C.A. Shull: Atunci este doar un caz excepţional?

W.W. Prescott: Da, am fost forţat la aceasta de propriul studiu al Bibliei. Când am ajuns la această convingere, n-am făcut paradă înaintea oamenilor spunându-le „Este o greşeală în „Marea Luptă” şi dacă veţi studia Biblia veţi descoperi lucrul acesta”. Eu  n-am atacat spiritul profeţiei. Atitudinea mea a fost aceea de a evita orice părea asemănător opoziţiei faţă de darul din această biserică; dar am evitat şi o utilizare greşită, prin care să dau Biblia deoparte. N-aş vrea ca nici măcar pentru o clipă cineva să creadă că m-am aşezat împotriva spiritului profeţiei.

A.G. Daniells: Fraţilor, să ne amintim asta şi să nu spunem vreun cuvânt care să-l reprezinte greşit pe fratele Prescott.

B.L. House: Sora White însăşi a scris acea declaraţie, că termenul de Babilon nu putea fi aplicat Bisericii Catolice? Sau a fost copiată dintr-o carte scrisă de alt autor?

W.W. Prescott: Era o declaraţie scrisă.

B.L. House: Şi-a schimbat dânsa vreodată unul din cele nouă volume de Mărturii?

W.W. Prescott: „Marea Luptă” este singura carte despre care ştiu că a fost revizuită.

C.M. Sorenson: N-a fost revizuită şi „Scrieri timpurii”? Am înţeles că în ediţiile mai noi au fost omise anumite afirmaţii.

W.W. Prescott: Probabil unele lucruri au fost scoase, dar nu cred că scrierea în sine a fost revizuită.

A.G. Daniells: Ştiţi că există o declaraţie care spune că papa a schimbat Sabatul şi o alta care spune că papalitatea l-a schimbat. Ce faceţi cu acestea?

B.L. House: Nu e nici o problemă cu asta.

A.G. Daniells: De ce nu? N-a schimbat papa Sabatul?

H.L. House: Însă papa stă pentru papalitate.

A.G. Daniells: Sunt persoane care cred că a existat un anume papă care a schimbat Sabatul, din cauza acestei exprimări. Dânsa niciodată n-a intenţionat să spună că un anume papă a schimbat Sabatul; să ştiţi că în întâlnirile pastorale mi s-a pus această întrebare de sute de ori.

B.L. House: Niciodată n-am avut o asemenea problemă.

A.G. Daniells: Dar tu eşti unul. Mai sunt alţi 7.000. Eu a trebuit să lucrez atent cu oameni şi tot timpul să evit idea că aş fi un sceptic al Mărturiilor.

Ştiu că se spune primprejur că unii dintre noi, cei de la Washinghton, în funcţii de conducere în administraţia generală, suntem foarte neîncrezători şi necredincioşi, dar vreau să vă spun că eu ştiu mai bine. Ştiu că asociaţii mei au încredere în toată această chestiune, până la temelii; şi ştiu că dacă unii dintre voi aţi fi avut aceeaşi experienţă pe care am avut-o noi, aţi fi trecut printr-o experienţă care v-ar fi dat o temelie sigură. Poate că aţi fi fost puţin zguduiţi, şi aţi început deja să o simţiţi, şi poate că unii dintre voi nu ştiţi acum unde vă veţi aşeza. Aceste întrebări indică exact această situaţie. Dar nu înseamnă că nu există o temelie. Trebuie să spun că voi încă n-aţi trecut prin suficiente dificultăţi ca să ajungeţi pe un teren solid.

Aş dori să fac această sugestie, deoarece cu toate aceste întrebări nu putem să urmărim logic o linie de gândire. Fraţilor, trebuie să folosim judecata sănătoasă când ne ocupăm de această chestiune. Nu fiţi neatenţi cu propriile voastre cuvinte. Nu fiţi neatenţi în vorbirea sau reprezentarea părerii altcuiva. Eu am avut de umblat cu acestea ani şi ani la rând, după cum ştiţi, în fiecare întâlnire pastorală; şi am fost chemat în clasele de şcoală mereu şi mereu, şi a trebuit să spun lucruri pe care pastorii şi elevii nu le-au mai auzit vreodată; şi m-am rugat pentru înţelepciune şi pentru ca Duhul Domnului să mă conducă şi să-mi dea credinţă ca să acopere acele lucruri care ar fi creat dubii. Şi niciodată n-am păţit ca vreo declaraţie atentă, grijulie, făcută în temere de Dumnezeu, să supere măcar o singură persoană. Poate că am făcut-o, dar cel puţin niciodată n-a ajuns la mine. Gândiţi-vă la lucrătorii noştrii: acest frate (referire la fratele Waldorf) ştie cât de multe din acestea au fost în întâlnirile noastre din Australia, şi ne-am ocupat de ele fără excepţie. N-am încercat să punem un văl pe ochii oamenilor şi eu cred că veţi fi de acord că predicatorii şi bisericile din Australia sunt la fel de fermi faţă de spiritul profeţiei şi faţă de chemarea pe care Domnul i-a adresat-o sorei White precum sunt ceilalţi din oricare altă parte de pe faţa pământului. Luaţi Noua Zeelandă: eu i-am condus la temelie şi cred că se ştie foarte bine că nu există vreun loc pe pământ unde oamenii să fie mai credincioşi acestui dar decât cei de acolo.

Eu nu cred că este necesar să ne prefacem câtuşi de puţin, ci eu cred, fraţilor, că noi trebuie să ne folosim înţelepciunea pe care doar Domnul ne-o poate da ca să lucrăm cu aceste subiecte până când chestiunea va fi pe deplin înţeleasă. În ultimii 19 ani am făcut schimbări minunate, frate Prescott. Cu cinsprezece ani în urmă n-am fi putut spune ceea ce s-a spus astăzi aici. N-ar fi fost sigur. Acest subiect a venit treptat, şi totuşi oamenii nu-şi pierd încrederea în acest dar. Anul trecut s-au vândut 5.000 de seturi de Mărturii, şi fiecare set a costat opt sau nouă dolari. Într-un singur an fraţii şi surorile noastre, sub influenţa Conferinţei Generale, a Uniunilor de Conferinţe şi a oamenilor şi pastorilor din Conferinţele locale – sub influenţa lor, fără vreo constrângere, fraţii noştri au cheltuit patruzeci sau cincizeci de mii de dolari pentru Mărturii. Ce fel de indicator este acesta?

Voce: Încredere.

A.G. Daniells: Da, încredere şi o atitudine prietenească. Ei nu le-au cumpărat ca nişte critici, pentru a le face bucăţi. Noi trebuie să fim judecaţi după roadele noastre. Vreau să vă spun că, cu cât ideile după care lucrăm sunt mai clare, cu atât va fi mai puternică poziţia poporului nostru în întreaga chestiune.

Acum, frate Benson, eu înţeleg întreaga problemă la care te referi. Noi n-o putem corecta într-o singură zi. Trebuie să folosim multă precauţie şi judecată. Sper că voi, profesorii de Biblie, veţi fi extrem de atenţi. Eu am fost solicitat aici de două ori să vorbesc despre spiritul profeţiei în clasa de Biblie şi în cea pastorală. Ei au adus în discuţie această întrebare despre istorie. Le-am spus simplu „Băieţi, sora White niciodată n-a pretins a fi istoric ori corector al istoriei. Ea a folosit ce a ştiut mai bine pentru subiectul despre care scria”. Niciodată n-am auzit de la vreun profesor că aceşti băieţi au început să spună primprejur „Fratele Daniells nu crede că scrierile sorei White sunt demne de încredere”. Eu cred că Domnul ne va ajuta să fim atenţi la aceasta dacă vom fi cu grijă şi vom folosi judecata sănătoasă. Cred ca acesta este tot ce pot spune în acest gen de discuţii.