Insertii, modificari si corecturi

Inserţia “trinitariană” din cartea  Hristos Lumina Lumii

Este suficient sa citiţi aceste cateva pasaje atât CU cât şi FARA inserţia indicata cu culoare rosie şi veţi observa imediat diferenţa! Astfel, oricine poate vedea cum prin “redactare”, “corectură” si “insertii” in text se poate schimba extrem de uşor sensul iniţial al autorului…!

Mângâietorul este numit “Duhul adevărului”. Lucrarea Lui este să definească şi să susţină adevărul. La început, El locuieşte în inimă ca Duh al adevărului şi, după aceea, ajunge Mângâietor. Adevărul aduce mângâiere şi pace, în timp ce minciuna nu poate să dea adevărata pace şi mângâiere. Satana ajunge să stăpânească prin teorii şi prin tradiţii mincinoase mintea oamenilor. Îndrumându-i către idealuri neadevărate, el le denaturează caracterul. Duhul Sfânt vorbeşte minţii prin Scripturi şi le întipăreşte adevărul în inimă. În felul acesta, demască rătăcirea şi o alungă din suflet. Tocmai prin Duhul adevărului, care lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos Îşi supune poporul Său ales.

Descriindu-le lucrarea Duhului Sfânt, Hristos a căutat să le insufle ucenicilor aceeaşi bucurie şi aceeaşi nădejde care se aflau în inima Sa. El Se bucura pentru că putea să dea bisericii Sale un ajutor atât de îmbelşugat. Duhul Sfânt era cel mai de seamă dar pe care-l putea cere de la Tatăl pentru înălţarea poporului Său. Duhul trebuia să fie dat ca o putere înnoitoare, căci, fără aceasta, jertfa lui Hristos n-ar fi folosit la nimic. —În decursul veacurilor, puterea răului se întărise, iar supunerea oamenilor faţă de această putere satanică era uluitoare. Păcatul nu putea să fie oprit şi înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia Persoane a Dumnezeirii, care urma să vină nu cu puterea schimbată, ci cu plinătatea puterii dumnezeieşti. — Doar Duhul face să aibă efect cele săvârşite de Mântuitorul lumii. Prin Duhul ajunge inima curată. Prin Duhul ajunge credinciosul părtaş de natură dumnezeiască. Hristos a dat Duhul Său ca putere divină, pentru a birui toate înclinaţiile spre rău, moştenite şi cultivate, şi pentru a întipări caracterul Său în biserică.

Isus a spus despre Duhul: “El Mă va proslăvi”. Mântuitorul venise pentru a proslăvi pe Tatăl, descoperind iubirea Lui; tot astfel Duhul trebuia să proslăvească pe Hristos, arătând lumii harul Lui. În natura omenească trebuia să se refacă însuşi chipul lui Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu şi a lui Hristos necesită desăvârşirea caracterului poporului Său. “Când va veni El [Duhul adevărului], va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.” Predicarea Cuvântului nu va fi de nici un folos fără prezenţa continuă a Duhului Sfânt şi fără ajutorul Său neîncetat. Acesta este singurul Învăţător capabil al adevărului dumnezeiesc.

{DA 672}

Adevărul va trezi conştiinţa şi va transforma viaţa numai atunci când este însoţit în inimă de Duhul. Poate că cineva este în stare să prezinte litera Cuvântului lui Dumnezeu, poate că are cunoştinţă de toate poruncile şi făgăduinţele lui, dar, dacă Duhul Sfânt nu sădeşte adevărul în inimă, nici un suflet nu va cădea pe Stâncă, să se zdrobească. Învăţătura, oricât de multă, şi avantajele, oricât de strălucite, nu fac din om un canal de lumină fără conlucrarea Duhului lui Dumnezeu. Semănarea seminţei Evangheliei nu va avea succes decât atunci când seminţele sunt trezite la viaţă de roua cerului. Înainte ca vreo carte a Noului Testament să fi fost scrisă, înainte ca vreo predică de vestire a Evangheliei să se fi rostit, după înălţarea lui Hristos la cer, Duhul Sfânt a venit asupra apostolilor plecaţi în rugăciune. După aceea, vrăjmaşii lor au spus: “Aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră” (Fapte 5,28).

Hristos a făgăduit bisericii Sale darul Duhului Sfânt, şi făgăduinţa ne aparţine în aceeaşi măsură ca şi celor dintâi ucenici. Dar, ca oricare altă făgăduinţă, şi aceasta este dată în mod condiţionat. Sunt mulţi care cred şi mărturisesc că au încredere în făgăduinţa Domnului; ei vorbesc despre Hristos şi despre Duhul Sfânt şi, cu toate acestea, n-au nici un folos. Ei nu-şi supun sufletul pentru a fi îndrumat şi călăuzit de puterile cereşti. Noi nu putem folosi Duhul Sfânt. Duhul trebuie să ne folosească pe noi. Dumnezeu lucrează prin Duhul în poporul Său “şi voinţa şi înfăptuirea după buna Lui plăcere” (Fil. 2,13). Dar mulţi nu vor să se supună acestei acţiuni. Ei doresc să se conducă singuri. Din cauza aceasta nici nu primesc darul ceresc. Duhul Sfânt este dat numai acelor care caută cu umilinţă pe Dumnezeu, care urmează călăuzirea şi harul Său. Puterea lui Dumnezeu aşteaptă să fie cerută şi primită. Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută prin credinţă, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări. Ea se dă potrivit cu bogăţiile harului lui Hristos, şi El este gata să dea fiecărui suflet atât cât poate să primească.