Paranteza din 1 Joan 5:7

1 Joan 5:7  (Căci trei Sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una Sunt.) 8 Şi trei Sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa şi sângele, şi aceşti trei Sunt una în mărturisirea lor.

Aceast text, cunoscut sub numele de paranteza Ioanină, a fost răspândit prin intermediul traducerii Bibliei din limba greacă în limba engleză, traducere cunoscută ca versiunea King James. Dovezile interne cât şi cele externe, conduc la concluzia că acest text este o inserţie în texul original. În cele de mai jos ne vom referi la dovezile externe.

Paranteza ionaină se găseşte doar în opt manuscrise vechi dintre toate câte sunt disponibile astăzi. În patru din aceste opt manuscrise, paranteza Ioanină apare ca o notă marginală, nu ca o inserţie directă în text.

Cele mai multe manuscrise,  (2318, 221 şi cu mici diferenţe 61,88, 429,629,636 şi 918) sunt din secolul XVI. Cel mai vechi manuscris, codex 221 este din secolul X şi conţine paranteza Ioanină ca o notă marginală adăugată ulterior scrierii textului propriuzis.

Este deci evident că această paranteză nu a existat în vreun manuscris înainte de anul 1500 d.Hr. Dimpotrivă, devine clar că această paranteză a continuat să fie adăugată chiar şi după ce a fost publicat Noul Testament direct de pe textele greceşti de către Erasmus, în anul 1516.

Întradevăr, paranteza Ioanină nu poate fi găsită în nici un text grecesc de nici un fel (fie manuscris, scriere patristică, traducere grecească a vreunei alte versiuni) până în anul 1215 (într-o traducere grecească a Faptelor Apostolilor realizată la Conciliul din Lateran, o lucrare scrisă în limba latină). Faptul acesta este cu atât mai semnificativ cu cât mulţi dintre părinţii bisericeşti şi-ar fi dorit foarte mult să existe un astfel de text care să susţină doctrina Trinităţii.2

Se consideră că această paranteză ar fi apărut într-o predică în limba latină ţinută în secolul patru, în care texul grecesc ar fi fost alegorizat pentru a se face astfel referire la Trinitate. De aici şi-a făcut apoi loc în copiile latineşti ale Vulgatei, versiunea Bibliei folosită de Biserica Romano Catolică.

Formula Trinitariană (cunoscută ca paranteza Ioanină) şi-a făcut totuşi loc în a treia ediţie a Noului Testament publicat de Erasmus în anul 1522, ca urmare a presiunii exercitate de Biserica Catolică.

După publicarea primei ediţii în anul 1516, absenţa parantezei Ioanine a produs o aşa furie din partea Bisericii Catolice încât Erasmus a trebuit să se apere. El a spus că n-a inclus această paranteză întrucât n-a găsit nici un manuscris grecesc care s-o conţină.

Odată ce însă această copie a fost produsă, în anul 1520, de către cineva pe nume Roy sau Foy, la Oxford (copie3 cunocută astăzi sub numele de codex 61), Erasmus a fost obligat să o includă în a treia ediţie.

Manuscrisul acesta i-a fost prezentat lui Erasmus cândva între luna Mai 1520 şi Septembrie 1521. În nota explicativă a cele de-a treia ediţii Erasmus nu protestează împotriva alterării textului său iniţial4, ci doar se apără de acuzaţia de indolenţă, afirmând că el a avut grijă să găsească orice manuscris grecesc autentic pentru producerea Noului Testament.

Analizate atent toate aceste aspecte, devine evident că Erasmus şi-a alterat propriul text din cauza implicaţiilor politico-teologico-economice ale vremii. El n-a vrut să-şi distrugă reputaţia şi nici să rămână cu lucrarea nevândută.

Susţinătorii actuali ai versiunii King James ,ediţia a treia, pretind includerea parantezei Ioanine în text, afirmând că el nu apare în scrierile vechi din cauza concepţiilor eretice ale scribilor. Argumetul însă nu este valabil fiindcă aceiaşi scribi au notat cu scrupulozitate, în alte locuri, declaraţii ortodoxe care nu apar nici măcar în manuscrisele bizantine.

În realitate, chestiunea este de natură istorică. Cum poate cineva să pretindă că paranteza Ioanină trebuie să fi existat şi în textul original câtă vreme el nu apare în nici o altă copie grecească până în secolul XVI?

O asemenea atitudine n-ar fi corectă faţă de Evanghelie. A considera că paranteza Ioanină trebuie să fi autentică este Bultmaniană în metodică, pentru că ar ignora cu totul istoria. Şi în felul acesta s-ar ajunge la o credinţă care n-are nimic de-a face cu creştinismul, fiindcă creştinismul biblic este confirmat şi de istorie.

Interesant este şi faptul că traducerea în limba germană făcută de Luther s-a bazat pe a doua ediţie a lui Erasmus, cea din anul 1519, care nu conţine paranteza Ioanină.

Însă traducătorii versiunii englezeşti (King James) bazându-şi traducerea în principal pe a zecea ediţie a Noului Testament grecesc a lui Theodore Beza (1598), o lucrare care era ea însăşi bazată pe lucrarea lui Erasmus—ediţia a treia şi cele ulterioare (şi ediţiile Stephanus) au popularizat paranteza pentru vorbitorii de limbă engleză. Astfel, paranteza Ioanaină a devenit un subiect de conflict mai aprig între creştinii vorbitori de limba engleză decât între creştinii de orice altă limbă.


1 Pentru o discuţie detaliată vezi Metzger, Textual Commentary, 2nd ed., 647-49.

2 Nu doar scriitorii ortodocsi dar şi cei învăţaţii moderni ortodocsi ar fi fără îndoială fericiţi dacă această inserţie în textul biblic ar putea fi dovedită ca originală. Dar este un fapt cât se poate de evident că dovezile resping formula Trinitariană din acest pasaj—şi aceşti învăţaţi ortodocsi ştiu bine lucrul acesta.

3. Manuscrisul care conţine tot Noul Testament se află acum în Dublin. El a fost examinat atât de des în aceast loc încât se spune ca acum el se deschide apoape de la sine la textul din 1 Ioan 5:7.

4. Erasums a refuzat să includă paranteza Ioanină în textul său câtă vreme nu i se poate prezenta un text grecesc care să o susţină.

1Ioan 5:7 – Comentarii Biblice AZS, vol. 7, pag. 675

Dovezile texuale atestă omiterea pasajului “Căci trei sunt cari mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ”. Textul corespunzător din versetele 7 şi 8 este următorul: “Şi trei sunt care mărturisesc: Duhul, apa şi şângele, şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”. Pasajul aşa cum este dat în KJV nu se găseşte în manuscrisele greceşti mai vechi de secolele XV şi XVI. Cuvintele disputate şi-au făcut loc în versiunea KJV prin textul grecesc al lui Erasmus. Se consideră că Erasmus a acceptat să includă cuvintele disputate în Testamentul său grecesc dacă i se prezintă măcar o copie grecească de manuscris care să le conţină. O bibliotecă din Dublin a produs un astfel de manuscris (cunoscut astăzi ca manuscrisul 34) şi Erasmus a inclus pasajul în textul său. Acum se consideră că ediţile mai vechi ale Vulgatei au preluat pasajul prin greşeala unui scrib care a inclus un comentariu exegetic marginal în textul Biblic pe care îl copia. Cuvintele disputate au fost larg folosite pentru susţinerea doctrinei Trinităţii, dar, în faţa unui argument atât de copleşitor înpotriva autenticităţii sale, susţinerea lor este fără de valoare şi n-ar trebui folosite. În ciuda publicării lor în Vulgata, Un comentariu Catolic asupra Sfintelor Scripturi recunoaşte deschis referitor la aceste cuvinte: “În general, acum este ştiut că acest pasaj, denumit Paranteza Ioanină este o notă margnală care a fost adăugată în textul Vechii Latine şi Vulgatei cândva mai demult, dar şi-a făcut intrare în textul grecesc abia în secolul XV şi XV. (Thomas Nelson and Sons, 1951, p.1186.)