Despre Trinitate

1. Trinitatea este acceptată în primul rând datorită ignoranţei, dar respingerea doctrinei Trinităţii vine numai după o cercetare atentă şi amănunţită a ceea ce înseamnă ea cu adevărat.

2. Se afirmă adesea că doctrina Trinităţii nu este importantă pentru mântuire. Dacă este aşa, atunci nici acceptarea ei n-ar trebui să fie o condiţie pentru a fi considerat creştin.

3. Dacă Trinitatea este considerată o doctrină vitală, atunci Biserica are datoria şi responsabilitatea morală în faţa membrilor ei de a o explica în aşa fel încât să dispară orice confuzie sau înţelegere greşită, pentru ca nici un membru să nu  piară din ignoranţă.

4. Din moment ce cuvâtul “Trinitate” nu se află nicăieri în Scriptură, n-ar trebui să se insiste pe folosirea lui.

5. Dacă termenul “Trinitate” trebuie folosit, ar trebui să fie folosit într-un mod precis, ca toţi să vorbească aceeaşi limbă. Altfel, se ajunge într-o situaţie babiloniană, în care unul spune un cuvânt cu un anumit sens iar altul îl înţelege în cu totul alt sens.

6. Acceptarea doctrinei Trinităţii trebuie însoţită şi de acceptarea istorică a contextului în care a fost formulată. Aceasta include aprecierea persoanelor responsabile pentru formularea ei, precum şi a tuturor metodelor folosite pentru promovarea ei (ex. Războaie, crime etc).

7. Acceptarea Trinităţii implică, în realitate, şi acceptarea Papalităţii, din moment ce formularea ei a fost direct legată de dezvoltarea şi recunoaşterea instituţiei papale.

8. Adevărul central al Scripturii este acela că Isus Hristos este cu adevărat Fiul viului Dumnezeu (vezi Matei 16:16), este însăşi temelia Evangheliei care aduce la lumină iubirea de neimaginat a lui Dumnezeu, care a iubit atât de mult lumea încât a dat pe singurul Său Fiu ca să ne salveze!

9. Cea mai mare înşelăciune a Papalităţii este aceea de a ne face să credem că prin acceptarea simplă a lui Isus ca Fiu adevărat al lui Dumnezeu, îi tăgăduim divinitatea.

10. Acceptarea Trinităţii înseamnă lepădarea de pionierii şi conducătorii autentici ai Bisericii Adventiste. Totodată, înseamnă o lepădare a mesajului pe care ei     l-au predicat şi care este cu totul incompatibil cu Trinitatea.

11. Acceptarea Trinităţii înseamnă o înălţare a tradiţiei papale şi a “părinţilor bisericeşti” care au formulat şi dezvoltat această doctrină.

12. Doctrina Trinităţii, aşa cum este prezentată de Biserica adventistă, este în realitate triteism şi, ca atare, este politeism.

13. Pretenţia de ortodoxie creştină pe care şi-o doreşte atât de mult biserica Adventistă şi pentru care a acceptat de fapt Trinitatea, este până la urmă o pretenţie falsă, din moment ce credinţa creştină ortodoxă defineşte diferit doctrina Trinităţii.

14. Declaraţia că învăţătura despre Dumnezeire prezentată de Ellen White este identică cu aceea a Trinităţii este neadevărată, din moment ce este evident că ea n-a susţinut nici conceptul triteistisc şi nici cel consubstanţial, motiv pentru care nici n-a folosit vreodată cuvântul “Trinitate”.

15. Trinitatea contrazice definiţia Biblică a expresiei “singurul Dumnezeu” care, în toate cazurile, se referă exclusiv la Tatăl. Aceasta nu anulează în nici un fel divinitatea deplină a lui Hristos, care este Fiul adevărat a lui Dumnezeu, a moştenit toată plinătatea Dumnezeirii Tatălui Său.

16. Expresia “singurul Dumnezeu” nu scoate în evindenţă existenţa unei singure Fiinţe divine, ci susţine adevărul simplu că există un “singur Dumnezeu” care este Tată al tuturor, inclusiv a lui Hristos, singurul Lui Fiu născut.

17. Pe de altă parte, Biserica Catolică susţine Trinitatea ortodoxă în care se spune că “Singurul Dumnezeu” este o Fiinţă tripersonală, în timp ce versiunea Trinitariană adventistă spune că Trinitatea este o Unitate de trei Fiinţe personale fără de început.

18. Ellen White a afirmat că “Natura Duhului Sfânt este o taină. Oamenii nu pot s-o explice, fiindcă Domnul nu le-a descoperit-o. Oameni, având păreri fanteziste, pot grupa laolaltă anumite pasaje din Scriptură şi din ele să clădească o susţinere omenească; dar primirea acestor vederi nu va întări biserica. Cu privire la asemenea taine, care sunt prea adânci pentru priceperea omenească, tăcerea este de aur”.

19. Având în vedere pasajul de mai sus, nu ne rămâne decât să observăm că doar “Domnul” ştie “ exact natura Duhului Sfânt”, întrucât Duhul Sfânt este “ceva” ce-i aparţine Lui, ceva ce aparţine naturii Sale divine, ceva ce este strâns legat de Persoana Tatălui respectiv de Persoana Fiului.

20. Din informaţiile oferite mai sus devine evident că pentru a accepta doctrina Trinităţii este nevoie de o credinţă oarbă. Credinţa este oarbă atunci când nu se bazează pe Scriptură, iar Dumnezeu nu ne cere o asemenea credinţă. Dimpotrivă, El ne cere să studiem Scripturile, fiindcă prin ele vine credinţa autentică.

21. Este evindent că în rândul membrilor Bisericii Adventiste de astăzi există o confuzie cu privire la Trinitate, tocmai fiindcă este o doctrină confuză şi obscură. Dar la început n-a fost aşa.

22. Pionierii Bisericii au ştiut ce cred şi cărarea lor era luminată de Cuvântul lui Dumnezeu. Din păcate, generaţiile noi au părăsit aceste adevăruri şi au preluat în schimbul lor doctrine catolice.

23. Acum este impetuos necesar să ne întoarcem spre părinţii noştri spirituali, cei care au pus bazele acestei Biserici.

24. Ei au ştiut ce înseamnă să iubeşti credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna, credinţa care îl are în centru pe singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, singurul Lui Fiu. Numai aşa ne vom putea bucura din nou de lucrarea de ispăşire pe care o face acum Hristos în Sanctuarul din cer şi să fim gata pentru judecata de cercetare pe care doctrina Trinităţii a ascuns-o ochilor noştri spirituali.